1895 – William G. Morgan creează un joc numit Mintonette, care în curând ajunge să fie denumit volei.
În acea perioadă, Morgan era directorul de educație fizică la Young Men’s Christian Association (YMCA) din Holyoke, Massachusetts. Baschetul, inventat cu doar patru ani înainte de James Naismith, câștiga rapid popularitate, dar era considerat prea solicitant pentru anumite categorii de persoane. Morgan și-a dorit un sport care să ofere exercițiu fizic fără contact direct între jucători, reducând riscul de accidentare.
Morgan s-a inspirat din mai multe sporturi, inclusiv tenis, handbal și badminton, pentru a concepe regulile Mintonettei. Jocul se desfășura pe un teren de 15 x 7,6 metri, iar fileul era ridicat la 1,98 metri. Nu exista un număr fix de jucători pe teren și aceștia puteau pasa mingea de mai multe ori înainte de a o trimite peste fileu. Inițial, mingea utilizată era o cameră de cauciuc de la o minge de baschet, dar ulterior a fost creat un model special pentru acest joc.
În 1896, la o demonstrație organizată la Springfield College, profesorul Alfred Halstead a observat că principala caracteristică a jocului era acțiunea de lovire a mingii în aer, fără ca aceasta să atingă solul. Inspirat de această observație, s-a propus schimbarea numelui din Mintonette în volleyball (volei).
După adoptarea oficială a numelui „volei”, jocul a început să se răspândească rapid în cadrul YMCA și în alte instituții educaționale din SUA. În 1916, regulile au fost standardizate, iar în 1928 a fost înființată United States Volleyball Association (USVBA).
Pe măsură ce voleiul a câștigat popularitate la nivel mondial, a fost introdus în programul olimpic la Jocurile Olimpice de vară din 1964 de la Tokyo. De-a lungul decadelor, sportul s-a diversificat, apărând variante precum voleiul pe plajă, care a devenit sport olimpic în 1996.
1900 – Se înființează competiția Cupei Davis .
Cupa Davis își datorează existența lui Dwight F. Davis, un tânăr jucător de tenis și student la Universitatea Harvard. În 1899, el a propus organizarea unei competiții internaționale între echipele de tenis ale SUA și Marii Britanii. Pentru a da greutate evenimentului, Davis a donat un trofeu de argint în valoare de aproximativ 1.000 de dolari, care avea să fie acordat echipei câștigătoare.
Prima ediție a competiției s-a desfășurat în august 1900, la Boston, pe terenurile Longwood Cricket Club. SUA au învins echipa britanică cu scorul de 3-0, marcând începutul unei tradiții care avea să dureze peste un secol.
Inițial, competiția era disputată doar între SUA și Marea Britanie, dar în anii următori au început să participe și alte națiuni. În 1905, Cupa Davis s-a extins, incluzând Franța, Belgia, Austria și Australasia (o echipă formată din jucători din Australia și Noua Zeelandă).
De-a lungul decadelor, competiția a crescut semnificativ, ajungând să includă zeci de echipe din întreaga lume. În 1927, Franța a reușit să întrerupă dominația americanilor și britanicilor, inaugurând o perioadă de glorie cunoscută sub numele de „Musketeer Era”, datorită performanțelor unor jucători legendari precum René Lacoste și Henri Cochet.
De-a lungul timpului, formatul Cupei Davis a suferit mai multe modificări. Inițial, turneul era organizat anual, iar echipa deținătoare a trofeului avea dreptul de a intra direct în finală. Ulterior, s-a adoptat un sistem de eliminare în mai multe etape, cu meciuri desfășurate pe parcursul unui an.
În 2019, competiția a trecut printr-o reformă majoră, fiind reorganizată într-un format de turneu final de o săptămână, disputat între 18 echipe naționale. Această schimbare a fost implementată pentru a crește atractivitatea evenimentului și a răspunde cerințelor jucătorilor de top, care aveau programe de turnee foarte încărcate.
1945: Se promulgă Legea pentru epurarea presei, care prevedea sancționarea cu admonestare scrisă, suspendarea activității între 6 luni și 5 ani și interzicerea definitivă de a lucra în presă pentru acei ziaristi, publiciști și colaboratori ai presei care înainte de 23 august 1944 s-au pus în slujba hitlerismului sau a fascismului, au fost stipendați de către puterile Axei pentru propagandă în favoarea politicii lor, au îndemnat la acte de teroare, schingiuiri și omoruri.
După răsturnarea regimului mareșalului Ion Antonescu la 23 august 1944, România a trecut printr-o schimbare politică majoră, realiniindu-se din tabăra puterilor Axei către Aliați. Epurarea presei făcea parte dintr-un proces mai amplu de „curățare” a structurilor statului de elemente considerate compromise prin colaborarea cu regimul antonescian sau cu Germania nazistă.
Propaganda din perioada 1940-1944 fusese intens utilizată pentru a justifica alianța cu Hitler, pentru a promova antisemitismul și pentru a susține campania militară împotriva URSS. În acest context, după 1944, o parte din jurnaliști și publiciști au fost acuzați că au sprijinit regimul fascist și crimele comise în timpul războiului, iar guvernul instalat sub influența sovietică a considerat necesară adoptarea unor măsuri punitive.
Legea pentru epurarea presei stabilea mai multe sancțiuni pentru jurnaliștii care, înainte de 23 august 1944:
Au susținut propaganda hitleristă sau fascistă, fiind stipendați (plătiți) de regimul nazist sau de alte puteri ale Axei.
Au instigat la teroare, violență, schingiuiri și crime, fie prin articole, fie prin alte mijloace publicistice.
Sancțiunile prevăzute de lege includeau:
Admonestare scrisă, pentru cazurile mai puțin grave.
Suspendarea activității între 6 luni și 5 ani, pentru cei considerați vinovați de acțiuni grave de propagandă.
Interdicția definitivă de a mai lucra în presă, pentru cei găsiți responsabili de sprijinirea directă a regimului hitlerist sau de instigare la crime.
Legea nu prevedea pedepse penale directe, dar a deschis calea pentru excluderea din viața publică a numeroși jurnaliști, iar în unele cazuri, aceștia au fost ulterior vizați și de procese politice.
Deși scopul oficial al legii era denazificarea presei, în practică aceasta a fost folosită și ca instrument politic pentru eliminarea vocilor incomode noului regim. Mulți dintre cei sancționați erau jurnaliști cu orientări naționaliste sau conservatoare, care criticau ascensiunea Partidului Comunist și a influenței sovietice asupra României. Astfel, epurarea presei a fost unul dintre primii pași către transformarea presei românești într-un instrument de propagandă al regimului comunist, un proces care avea să fie complet consolidat după 1947, odată cu eliminarea totală a presei independente.
1969: Primul zbor de încercare al unui Boeing 747.
La începutul anilor ’60, aviația comercială era dominată de aeronave mai mici, precum Boeing 707 sau Douglas DC-8. Cu toate acestea, cererea pentru transport aerian era în continuă creștere, iar companiile aeriene căutau soluții pentru reducerea costurilor și creșterea capacității de transport.În 1965, compania Pan American World Airways (Pan Am), cel mai mare operator aerian al vremii, i-a solicitat celor de la Boeing proiectarea unui avion capabil să transporte de două ori mai mulți pasageri decât Boeing 707. În doar patru ani, Boeing a proiectat și construit 747, o aeronavă care urma să redefinească transportul aerian.
Caracteristicile revoluționare ale Boeing 747
Capacitate mare: Putea transporta între 366 și 660 de pasageri, în funcție de configurație, devenind cel mai mare avion comercial al epocii.
Punte dublă: Parțial etajată, partea superioară a fost inițial destinată echipajului și sălilor VIP, dar ulterior a fost adaptată pentru pasageri.
Motoare puternice: Propulsat de patru motoare Pratt & Whitney JT9D, era capabil să parcurgă distanțe intercontinentale fără escală.
Autonomie ridicată: Putea zbura peste 8.500 km, făcând posibile zborurile directe între continente.
Primul zbor al Boeing 747 a fost efectuat de un echipaj condus de Jack Waddell, pilot de test Boeing. Zborul a durat aproximativ 75 de minute și s-a desfășurat fără probleme majore. După o serie de teste riguroase, Boeing 747 a fost certificat și a intrat oficial în serviciul comercial pe 22 ianuarie 1970, fiind operat pentru prima dată de Pan Am pe ruta New York – Londra.
De-a lungul decadelor, Boeing 747 a fost produs în multiple versiuni și utilizat nu doar pentru transportul de pasageri, ci și pentru cargouri, aeronave guvernamentale și chiar pentru Air Force One, avionul președintelui SUA.
1971: Apollo 14 se întoarce pe Pământ după o misiune pe Lună.
Apollo 14 a fost a optsprezecea misiune a programului Apollo și a șaptea care a transportat astronauți în spațiu. Obiectivul principal era explorarea regiunii Fra Mauro, un loc vizat și de Apollo 13, dar care nu a putut fi atins din cauza exploziei unui rezervor de oxigen la acea misiune.
După finalizarea activităților pe Lună, Shepard și Mitchell s-au reunit cu Roosa în modulul de comandă Kitty Hawk, iar echipajul a pornit înapoi spre Pământ. Pe 9 februarie 1971, capsula Apollo 14 a amerizat în Oceanul Pacific, fiind recuperată de nava USS New Orleans.
1977: Postul de radio, Europa Liberă, a transmis scrisoarea deschisă prin care scriitorul Paul Goma se solidariză cu protestatarii anti-comuniști ai Chartei 77 din Cehoslovacia. A fost „actul de naștere” al dizidenței românești.
La începutul anului 1977, în Cehoslovacia a fost lansată Charta 77, un manifest prin care intelectuali și activiști criticau regimul comunist pentru încălcarea drepturilor omului. Documentul a fost semnat de personalități precum Václav Havel și alți disidenți cehi și slovaci, care cereau respectarea angajamentelor asumate de statul cehoslovac prin semnarea Acordurilor de la Helsinki din 1975.
Inspirat de acest curaj, Paul Goma, un scriitor român persecutat de regim, a decis să își manifeste public opoziția față de dictatura comunistă din România.
În februarie 1977, Paul Goma a trimis o scrisoare deschisă adresată lui Nicolae Ceaușescu, în care critica încălcarea drepturilor omului în România și își exprima sprijinul față de Charta 77. Câteva zile mai târziu, a adresat o a doua scrisoare, de această dată către Radio Europa Liberă, cerând populației să i se alăture în semnarea unui apel pentru respectarea libertăților fundamentale.
Impactul scrisorii a fost fără precedent:
Mii de români au început să trimită mesaje de solidaritate către Paul Goma.
Autoritățile comuniste au intrat în alertă și au declanșat o campanie de intimidare împotriva scriitorului.
La 1 aprilie 1977, Goma a fost arestat de Securitate și interogat brutal timp de mai multe săptămâni.
În noiembrie 1977, după presiuni internaționale, regimul Ceaușescu a fost nevoit să-l expulzeze pe Paul Goma din România, iar acesta s-a stabilit în Franța, devenind unul dintre cei mai vocali critici ai dictaturii comuniste.
1991 – Dizolvarea Uniunii Sovietice : alegătorii din Lituania votează pentru independența față de Uniunea Sovietică.
Lituania fusese anexată de Uniunea Sovietică în 1940, în urma pactului Ribbentrop-Molotov dintre Germania nazistă și URSS. Deși în anii ’80 mișcările de independență începeau să prindă contur în întreg blocul sovietic, Lituania a fost prima republică care a declarat unilateral independența pe 11 martie 1990, sub conducerea președintelui Vytautas Landsbergis.
Această decizie a provocat o reacție dură din partea Moscovei, care a impus sancțiuni economice și a trimis trupe în Lituania. La începutul lui ianuarie 1991, forțele sovietice au încercat să preia controlul asupra instituțiilor statului, culminând cu atacul brutal asupra turnului televiziunii din Vilnius pe 13 ianuarie 1991, în care 14 civili au fost uciși și peste 700 răniți.
Pentru a demonstra sprijinul popular pentru independență, guvernul lituanian a organizat un referendum oficial. Rezultatele au fost:
90,47% dintre votanți au susținut independența.
6,5% au votat împotrivă.
Prezența la vot a fost de 76,5%, un nivel impresionant.
Acest rezultat a consolidat poziția internațională a Lituaniei și a forțat Moscova să accepte realitatea politică.
După referendum, Lituania a început să obțină recunoaștere internațională, iar pe 6 septembrie 1991, Uniunea Sovietică a acceptat oficial independența sa.
Acest moment a avut un efect de domino, determinând și alte republici sovietice să organizeze referendumuri similare. În decembrie 1991, după ce Ucraina și alte republici și-au declarat independența, Uniunea Sovietică s-a prăbușit oficial, iar Mihail Gorbaciov a demisionat pe 25 decembrie 1991.
1996 – Este descoperit elementul 112, Copernicium
În 1996, cercetătorii de la Gesellschaft für Schwerionenforschung (GSI) din Darmstadt, Germania, au reușit să sintetizeze pentru prima dată elementul 112 din tabelul periodic, cunoscut astăzi sub numele de Copernicium (Cn). Descoperirea acestui element supergreu a fost un pas important în chimia elementelor transuraniene, extinzând granițele tabelului periodic.
Descoperirea și sinteza
Echipa condusă de profesorul Sigurd Hofmann a realizat sinteza bombardând un eșantion de plumb-208 cu ioni de zinc-70 într-un accelerator de particule. Această reacție a produs un singur atom de Copernicium-277, care a existat pentru o perioadă extrem de scurtă, de ordinul milisecundelor, înainte de a se dezintegra prin emisie alfa.
Acest proces de sinteză a fost dificil și a necesitat detectoare extrem de sensibile pentru a înregistra dezintegrarea produsului. Inițial, elementul a fost denumit provizoriu ununbiu (Uub), conform sistemului IUPAC pentru denumirea elementelor neconfirmate.
După mai multe experimente de confirmare realizate de laboratoare internaționale, existența elementului 112 a fost recunoscută oficial în 2009 de către IUPAC. În onoarea astronomului Nicolaus Copernic, elementul a fost denumit Copernicium, cu simbolul Cn.
Coperniciul este un element extrem de radioactiv și instabil, cu un timp de înjumătățire de ordinul secundelor sau chiar mai mic pentru izotopii săi cunoscuți. Face parte din grupa 12 a tabelului periodic, alături de zinc, cadmiu și mercur, dar proprietățile sale chimice sunt greu de studiat din cauza duratei sale scurte de viață. Simulările teoretice sugerează că ar putea avea proprietăți mai apropiate de cele ale gazelor nobile decât de ale metalelor grele din aceeași grupă.
