Infostoria: Ce s-a întâmplat în 8 ianuarie

1849: Are loc masacrul de la Aiud, în care trupe românești au ucis peste 600 de civili maghiari.

Masacrul de la Aiud a avut loc între 8-11 ianuarie 1849, când grupuri organizate de contrarevoluționari români au invadat și au jefuit orașul Aiud (Nagyenyed). Au fost uciși între 600 și 1000 de civili unguri și aproximativ același număr au murit înghețați când au încercat să fugă din oraș. A fost distrusă cea mai mare parte a orașului, inclusiv clădirile, biblioteca și echipamentul Colegiului Reformat.
Pe 26 decembrie/8 ianuarie aproape 10.000 de insurgenți români din tabăra lui Axente Sever au invadat orașul, provocând crime și distrugeri. Acestora li s-au alăturat mai târziu și taberele prefecților Simion Prodan și Ioan Buteanu și prădători din satele din împrejurimi; se estimează că numărul insurgenților din oraș a fost între 18-20.000. De remarcat însă că Axente, Prodan și Buteanu nu au participat la masacru; mai mult, Prodan s-a opus categoric atacului și a încercat să-l prevină (trupele lui au fost conduse de preotul Bârlea).
Locuitorii unguri au fost uciși cu cruzime, mulți după ore de tortură; orașul a fost incendiat, clădirile distruse, bisericile profanate; colegiul reformat a fost jefuit, biblioteca, muzeul și arhivele au fost devastate, iar obiectele de valoare au fost furate. Evenimentele au durat până la 29 decembrie/11 ianuarie, când majoritatea trupelor s-a retras. O parte dintre locuitori a fugit prin păduri spre așezările din apropiere, în timp ce supraviețuitorii rămași în oraș au fost salvați de unități ungurești și imperiale între 11 și 16 ianuarie.
Majoritatea morților au fost aruncați în varnița de lângă cetate, unde se află un monument ridicat în 1904 în memoria victimelor. Aiudul și-a revenit din dezastru abia în anii 1890.

1864: Este deschisă școala preparandală din Iași, sub conducerea lui Titu Maiorescu. Printre cursanții înscriși în anul întâi se află și Ion Creangă.

1889: Herman Hollerith patentează prima mașină de calculat.

Herman Hollerith (29 februarie 1860 – 17 noiembrie 1929) a fost un statistician, inventator și om de afaceri germano-american care a dezvoltat o mașină de tabelare electromecanică pentru carduri perforate pentru a ajuta la rezumarea informațiilor și, mai târziu, la contabilitate. Invenția sa a mașinii de tabulare a cărților perforate, patentată în 1884, marchează începutul erei codului binar mecanizat și a sistemelor semiautomate de procesare a datelor , iar conceptul său a dominat acest peisaj timp de aproape un secol.
Hollerith a fondat o companie care a fost fuzionată în 1911 cu alte câteva companii pentru a forma Computing-Tabulating-Recording Company . În 1924, compania a fost redenumită „International Business Machines” ( IBM ) și a devenit una dintre cele mai mari și mai de succes companii ale secolului al XX-lea. Hollerith este considerată una dintre figurile fundamentale în dezvoltarea prelucrării datelor.

1936: Decretul Kashf-e hijab este imediat pus în aplicare de către Reza Shah, șeful statului iranian, interzicând purtarea vălurilor islamice în public.

La 8 ianuarie 1936, Reza Shah al Iranului ( Persia ) a emis un decret cunoscut sub numele de Kashf-e hijab prin care interzicea toate voalurile islamice . (inclusiv hijab și chador ), un edict care a fost rapid și pus în aplicare cu forța. Guvernul a interzis, de asemenea, multe tipuri de îmbrăcăminte tradițională masculină.
Interdicția a fost aplicată pe o perioadă de cinci ani (1936–1941); după aceasta, femeile au fost libere să se îmbrace așa cum își doreau timp de patruzeci de ani până la Revoluția iraniană din 1979, când a fost introdusă interdicția inversă împotriva dezvelirii. Una dintre moștenirile de durată ale lui Reza Shah este transformarea îmbrăcămintei într-o problemă integrală a politicii iraniene.

1959: Charles de Gaulle este proclamat primul președinte al celei de-a cincea Republici Franceze.

1961: Referendum la care poporul francez a răspuns printr-un „Da” masiv la problema privind autodeterminarea Algeriei.

Populația nativă berberă din Algeria a trăit sub ocupație străină mulți din ultimii trei mii de ani. Fenicienii (1000 î.Hr.) și Imperiul Roman (200 î.Hr.) au fost cei mai importanți dintre aceștia până la sosirea arabilor în secolul al VIII-lea. Un fapt mai puțin cunoscut este că dinastia berberă fatimidă originară din Algeria a cucerit Egiptul dar a abandonat curând după Africa de Nord[necesită citare].
Algeria a fost integrată Imperiului Otoman de Khair ad-Din și fratele său Aruj care a făcut din coastele țării o bază pentru corsari; aceștia au intrat în Alger în anii 1600, după ce centrul lor de activitate s-a mutat la Tripoli, în Libia. În timpul Primului și al celui de-al Doilea Război Barbar cu Statele Unite ale Americii acești pirați au atacat vasele din Marea Mediterană. Sub pretextul unei ofense aduse consulului lor, francezii au invadat țara în 1830; oricum, rezistența intensă din partea unor mari personalități precum emirul Abd el-Kader a reușit să împiedice cucerirea rapidă, tehnic finalizată doar în anii 1900 când ultimul tuareg a fost cucerit.
Între timp, francezii au făcut Algeria parte integrantă din Franța, statut care s-a sfâșit doar la căderea celei de-a patra republici. Sute de mii de cuceritori din Franța, Italia, Spania și Malta s-au mutat peste Mediterană pentru a pune bazele fermelor algeriene de pe coastă și au ocupat cele mai bogate părți ale orașelor algeriene, beneficiind de confiscarea ținuturilor comunale realizată de guvernarea franceză. Persoanele cu descendenți europeni (așa numiții pieds-noirs) cât și evreii algerieni nativi au fost cetățeni francezi de la sfârșitul secolului al XIX-lea; în contrast cu aceasta, marea majoritate a musulmanilor algerieni au rămas în afara legilor franceze și nu au posedat nici cetățenia și nici dreptul de a vota; deși au putut cere cetățenia totală începând cu 1865, doar puțini au optat pentru aceasta.
În 1954, Frontul de Eliberare Națională (FLN) a pornit Războiul Algerian de Independență, un război de gherilă; după aproape un deceniu de lupte urbane și rurale, au reușit să-i învingă pe francezi în 1962. Majoritatea din cei 1.025.000 de pieds-noirs, precum și 91.000 harkis (musulmani algerieni pro-Franța care serveau în armata franceză), împreună formând aproape 10% din populație în 1962, au părăsit Algeria pentru a se stabili în Franța, în doar câteva luni, la mijlocul acelui an.

1964: Președintele Lyndon B. Johnson declară „Războiul sărăciei” în Statele Unite.

1973: Este lansată misiunea spațială sovietică Luna 21.

1973: Scandalul Watergate: începe procesul a șapte bărbați acuzați de intrare ilegală în sediul Partidului Democrat de la Watergate.

Afacerea Watergate a fost un scandal politic major în Statele Unite, care a implicat administrația președintelui SUA Richard Nixon din 1972 până în 1974, ceea ce a dus la demisia lui Nixon. Scandalul a rezultat din încercările continue ale administrației Nixon de a-și acoperi implicarea în spargerea din 17 iunie 1972 a sediului Comitetului Național Democrat din Washington, D.C., clădirea de birouri Watergate.
După ce cei cinci făptași au fost arestați, presa și Departamentul de Justiție al SUA au conectat banii aflați la acea vreme asupra lor la Comitetul pentru Realegerea Președintelui. Investigațiile ulterioare, împreună cu dezvăluirile din timpul proceselor ulterioare ale spărgătorilor, au determinat Camera Reprezentanților SUA să acorde Comitetului Judiciar al Camerei din SUA autoritate suplimentară de investigație—-pentru a investiga „anumite chestiuni din jurisdicția sa”— și a condus Senatul SUA să creeze Comitetul Watergate al Senatului SUA, care a organizat audieri. Martorii au mărturisit că Nixon a aprobat planuri de a acoperi implicarea administrației sale în spargere și că în Biroul Oval exista un sistem de înregistrare cu activare vocală. Pe parcursul investigației, administrația lui Nixon a rezistat anchetelor sale, iar acest lucru a dus la o criză constituțională.
Audierile de la Senatul Watergate au fost transmise „de la ciocan la ciocal” la nivel național de PBS și au stârnit interesul publicului.
Câteva dezvăluiri majore și acțiuni prezidențiale flagrante care obstrucționau ancheta mai târziu în 1973 au determinat Casa să înceapă un proces de acuzare împotriva lui Nixon. Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că Nixon a trebuit să elibereze benzile Biroului Oval anchetatorilor guvernamentali. Casetele Nixon de la Casa Albă au dezvăluit că el a conspirat pentru a acoperi activitățile care au avut loc după spargere și a încercat ulterior să folosească oficiali federali pentru a abate atenția de la investigație. Comisia Judiciară a Camerei a aprobat trei articole de acuzare împotriva lui Nixon pentru obstrucționarea justiției, abuz de putere și sprețul Congresului. Cu complicitatea sa la mușamalizare făcută publică și sprijinul său politic complet erodat, Nixon și-a dat demisia din funcție pe 9 august 1974. Este singurul președinte american care și-a dat demisia din funcție. Pe 8 septembrie 1974, succesorul lui Nixon, Gerald Ford, l-a iertat.
Au fost 69 de persoane inculpate și 48 de persoane — mulți dintre ei oficiali de top ai administrației Nixon — condamnați. Metonimul Watergate a ajuns să cuprindă o serie de activități clandestine și adesea ilegale întreprinse de membrii administrației Nixon, inclusiv declanșarea de la birourile oponenților politici și a persoanelor despre care Nixon sau oficialii săi erau suspicioși; ordonarea de investigații asupra grupurilor de activiști și personalităților politice; și folosind Biroul Federal de Investigații, Agenția Centrală de Informații și Serviciul Fiscal Intern ca arme politice. Utilizarea sufixului -gate (rom: poartă) după un termen de identificare a devenit de atunci sinonimă cu scandalul public, în special cu scandalul politic.

1990: Tribunalul Municipiului București autorizează funcționarea primului partid politic din România post-comunistă, PNȚCD, continuator al partidului istoric interzis în 1947.

1994: Cosmonautul rus Valeri Poliakov pe Soyuz TM-18 pleacă spre Mir. El va rămâne pe stația spațială până la 22 martie 1995, pentru un record de 437 de zile în spațiu.

1996: Un avion cargo Antonov An-32 se prăbușește într-o piață aglomerată din Kinshasa, Zair, ucigând până la 223 de persoane la sol; doi din șase membri ai echipajului sunt de asemenea uciși.

2003: Zborul Turkish Airlines 634 se prăbușește lângă aeroportul Diyarbakır, Turcia, ucigând întregul echipaj și 70 din cei 75 de pasageri.

2003: Zborul Air Midwest 5481 se prăbușește pe aeroportul Charlotte-Douglas, în Charlotte, Carolina de Nord, ucigând toate cele 21 de persoane de la bord.

2005: Submarinul nuclear USS San Francisco se ciocnește cu viteză maximă de un munte submarin la sud de Guam. Un bărbat este ucis, dar subteranul iese la suprafață și este reparat.

2016: Zborul 294 West Air Sweden se prăbușește în apropierea lacului de acumulare suedez Akkajaure; ambii piloți, singurii oameni de la bord, sunt uciși.

2020: Zborul Ukraine International Airlines 752 se prăbușește imediat după decolare pe Aeroportul Internațional Imam Khomeini din Teheran; toți cei 176 de la bord sunt uciși. Avionul a fost doborât de o rachetă antiaeriană iraniană.