Infostoria: Ce s-a întâmplat în 28 februarie

1785: Horea și Cloșca, conducătorii răscoalei țărănești din Transilvania de la 1784, sunt executați prin tragere pe roată.

În toamna anului 1784, iobagii din Munții Apuseni, nemulțumiți de abuzurile nobilimii maghiare și de regimul feudal opresiv, s-au ridicat la luptă sub conducerea lui Horea, Cloșca și Crișan. Țăranii doreau abolirea iobăgiei și drepturi mai mari, sperând la sprijinul împăratului Iosif al II-lea, care începuse unele reforme în Imperiul Habsburgic.
Răscoala a început pe 31 octombrie 1784 în satele din Zarand și s-a extins rapid în întreaga Transilvanie. Țăranii au atacat castelele nobiliare, au incendiat moșii și au ucis sau alungat nobilii. Represiunea a fost rapidă și nemiloasă, iar în decembrie 1784, răscoala a fost înăbușită de armata imperială.
Crișan a fost prins pe 30 ianuarie 1785, iar Horea și Cloșca câteva zile mai târziu, pe 27 ianuarie. Crișan s-a sinucis în închisoare, spânzurându-se cu curelele de la opinci, pentru a scăpa de supliciile ce-l așteptau. Horea și Cloșca, însă, au fost condamnați la moarte prin tragere pe roată, una dintre cele mai crude metode de execuție din acea vreme.
Execuția a avut loc în fața a peste 6.000 de iobagi aduși forțat din satele răsculate, pentru a servi drept exemplu. Cloșca a fost primul supus torturii, trupul său fiind zdrobit cu roata în 20 de lovituri. Horea a fost executat în același mod, dar primele lovituri i-au fost aplicate de un călău neexperimentat, prelungindu-i suferința.
După moarte, trupurile lor au fost tăiate în bucăți și expuse în satele răsculate, pentru a înspăimânta populația.

1914: Personajul Charlot, interpretat de Charlie Chaplin apare pentru prima dată în Charlot și umbrela.

Charlie Chaplin, un tânăr actor britanic de music-hall, fusese angajat cu doar câteva luni înainte de studiourile Keystone, conduse de Mack Sennett. În primele sale filme, Chaplin experimenta diverse tipuri de personaje, dar cel care avea să-l consacre a fost vagabondul cu joben, baston, mustăcioară și mers caraghios.
Personajul Charlot (cunoscut în engleză ca The Tramp) apăruse inițial în Kid Auto Races at Venice (7 februarie 1914), dar fără un rol semnificativ. În schimb, Charlot și umbrela a fost primul film în care trăsăturile sale definitorii—umorul fizic, ironia și umanitatea—au început să prindă contur.
Charlot și umbrela este un scurtmetraj comic tipic perioadei Keystone, în care doi bărbați (interpretanți de Charlie Chaplin și Ford Sterling) se ceartă pentru o umbrelă, în timp ce încearcă să impresioneze o tânără femeie prinsă în ploaie. Filmul este plin de gaguri fizice specifice slapstick-ului, dar ceea ce îl face special este modul în care Chaplin își construiește personajul—cu o combinație de viclenie, inocență și umor subtil.
Deși Charlot și umbrela nu este cel mai cunoscut film al lui Chaplin, a marcat începutul unei ere. În lunile și anii următori, Charlot avea să devină un fenomen global, cucerind publicul cu filme ca The Tramp (1915), The Kid (1921) și City Lights (1931). Personajul său, un simbol al omului simplu care se luptă cu adversitățile, a fost iubit de milioane de spectatori și a influențat profund comedia cinematografică.

1947 – Incident din 28 februarie : În Taiwan , tulburările civile sunt înăbușite cu moartea a aproximativ 28.000 de civili.

În 28 februarie 1947, Taiwanul a fost scena unui masacru brutal, cunoscut sub numele de Incidentul din 28 februarie. Totul a început cu o confruntare între o vânzătoare de țigări și agenții guvernamentali, dar a degenerat rapid într-o revoltă majoră împotriva guvernului autoritar al Kuomintangului (KMT).
După ce Japonia a pierdut Al Doilea Război Mondial, Taiwanul a fost retrocedat Chinei naționaliste, conduse de Chiang Kai-shek. Inițial, locuitorii taiwanezi au privit cu speranță reunificarea, dar curând au fost dezamăgiți de corupția și incompetența administrației chineze. Economia s-a prăbușit, iar lipsa de alimente și mărfuri esențiale a generat o nemulțumire profundă.
Scânteia care a aprins revolta a fost incidentul din 27 februarie 1947, când un agent al Biroului Monopolurilor a agresat o vânzătoare care comercializa ilegal țigări. Protestele au izbucnit imediat în Taipei și s-au răspândit rapid în întreaga insulă. Pe 28 februarie, manifestanții au ocupat clădiri guvernamentale și au cerut reforme democratice.
În loc să răspundă prin dialog, guvernul KMT a ales represiunea sângeroasă. Armata, sub ordinele lui Chiang Kai-shek, a fost trimisă pe insulă și a început o campanie de masacre sistematice. Aproximativ 28.000 de oameni au fost uciși, majoritatea intelectuali, studenți și politicieni locali. Represiunea a continuat în anii următori, în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „Teroarea Albă”.
Incidentul a avut un impact profund asupra identității taiwaneze și a fost un subiect tabu timp de decenii. Abia în anii 1990, guvernul taiwanez a recunoscut oficial atrocitățile comise și a început procesele de reconciliere.

1948 – Revoltele din Accra din 1948 au izbucnit în urma unui marș al foștilor militari ai Regimentului Gold Coast către sediul guvernului colonial de la Castelul Christiansborg , unde au fost împușcați de superintendentul Colin Imray, ducând la uciderea sergentului Adjetey , a caporalului Attipoe și a soldatului Odartey Lamptey și la arestarea Gold Coast Big Six

În 28 februarie 1948, Accra, capitala coloniei britanice Gold Coast (actuala Ghana), a fost scena unui eveniment crucial în lupta pentru independență: revoltele din Accra. Totul a început cu un marș pașnic al foștilor soldați africani care au luptat pentru britanici în Al Doilea Război Mondial și care cereau pensii și beneficii promise, dar neonorate.
Veteranii Regimentului Gold Coast s-au îndreptat spre Castelul Christiansborg, sediul administrației coloniale, pentru a-și prezenta plângerile. Însă, în loc să fie ascultați, protestul lor a fost întâmpinat cu violență. Superintendentul Colin Imray, un ofițer britanic, a ordonat deschiderea focului asupra demonstranților, ucigând trei soldați: sergentul Adjetey, caporalul Attipoe și soldatul Odartey Lamptey.
Moartea acestora a stârnit furia populației din Accra. În scurt timp, orașul a fost cuprins de revolte împotriva britanicilor, protestatarii atacând magazine europene și clădiri guvernamentale. Autoritățile coloniale au impus stare de urgență și au reprimat brutal revoltele, arestând liderii mișcării de independență, cunoscuți sub numele de „Gold Coast Big Six”: Kwame Nkrumah, J. B. Danquah, Emmanuel Obetsebi-Lamptey, Edward Akufo-Addo, William Ofori Atta și Ebenezer Ako-Adjei.
În ciuda represiunii, revoltele au accelerat procesul de obținere a independenței. Sub presiunea populației și a organizațiilor internaționale, britanicii au început negocieri pentru transferul puterii. În 1957, Ghana a devenit prima țară africană care și-a câștigat independența, sub conducerea lui Kwame Nkrumah.

1953: James D. Watson și Francis Crick descoperă structura chimică a ADN-ului; anunțul formal s-a realizat pe 25 aprilie, în numărul din aprilie al revistei Nature.

Până în anii ’50, oamenii de știință știau că ADN-ul era componenta esențială a materialului genetic, dar structura sa exactă rămânea un mister. Mai multe echipe de cercetători din întreaga lume încercau să descifreze forma moleculei și modul în care aceasta codifică informația genetică.
În acest context, James Watson, un biolog american, și Francis Crick, un fizician britanic, lucrau la Universitatea Cambridge, încercând să rezolve această enigmă. Ei s-au bazat pe datele cristalografice obținute prin difracție de raze X de Rosalind Franklin și Maurice Wilkins la King’s College din Londra. Aceste imagini, în special celebra Fotografie 51, au fost esențiale în determinarea structurii ADN-ului.
Pe 28 februarie 1953, Watson și Crick au realizat că ADN-ul are o structură de dublu helix, formată din două lanțuri înfășurate unul în jurul celuilalt. Au descoperit, de asemenea, că perechile de baze azotate se unesc în mod specific (adenina cu timina și citozina cu guanina), ceea ce explica mecanismul prin care ADN-ul se poate copia exact în timpul diviziunii celulare.
Când au realizat acest lucru, Crick ar fi exclamat celebrul: „Am descoperit secretul vieții!”
Deși descoperirea a avut loc în februarie, anunțul formal a fost făcut pe 25 aprilie 1953, când Watson și Crick și-au publicat articolul în revista Nature. Această descoperire a fost revoluționară, demonstrând cum ADN-ul este suportul material al eredității și oferind fundamentul pentru dezvoltarea geneticii moderne.
În 1962, Watson, Crick și Wilkins au primit Premiul Nobel pentru Medicină pentru descoperirea structurii ADN-ului. Rosalind Franklin, ale cărei date au fost esențiale în acest proces, nu a fost recunoscută, deoarece premiul nu se acordă postum.

1986: Primul ministru suedez Olof Palme este asasinat pe stradă la Stockholm.

Olof Palme a fost unul dintre cei mai influenți politicieni suedezi ai secolului XX. Lider al Partidului Social-Democrat, a fost prim-ministru al Suediei între 1969-1976 și din nou din 1982 până la moartea sa.
Palme era cunoscut pentru politicile sale progresiste și pentru pozițiile sale internaționale ferme împotriva rasismului, imperialismului și dictaturilor. A fost un critic vocal al apartheidului din Africa de Sud, al războiului din Vietnam și al politicilor Statelor Unite și Uniunii Sovietice. De asemenea, a sprijinit mișcările de eliberare națională din lumea a treia și a fost un promotor al neutralității Suediei în politica globală.
În seara de 28 februarie 1986, Olof Palme și soția sa, Lisbeth, mergeau pe jos spre casă după ce vizionaseră un film la cinematograful Grand din centrul Stockholmului. Nu aveau gărzi de corp, deoarece Palme prefera să ducă o viață cât mai normală, fără protecție excesivă.
La ora 23:21, un atacator necunoscut s-a apropiat de ei pe strada Sveavägen și l-a împușcat pe Palme în spate de la mică distanță. Soția sa a fost și ea rănită de un al doilea glonț, dar a supraviețuit. Asasinul a fugit imediat, iar Palme a murit la scurt timp după aceea, la spital.
Ancheta privind asasinatul lui Olof Palme a fost una dintre cele mai mari și mai costisitoare din istoria Suediei, dar a fost marcată de erori și confuzii.
În 1989, Christer Pettersson, un delincvent cunoscut, a fost condamnat pentru crimă pe baza unei identificări făcute de Lisbeth Palme. Totuși, condamnarea a fost anulată în apel din cauza lipsei de dovezi solide.
De-a lungul anilor, au existat multiple teorii cu privire la cine l-ar fi putut asasina pe Palme. Unele ipoteze sugerează implicarea unor grupuri extremiste, agenții străine, mafia sud-africană sau chiar persoane din serviciile suedeze. În 2020, procurorii suedezi au închis ancheta, indicându-l drept principal suspect pe Stig Engström, un grafician care fusese prezent la locul crimei, dar care murise în 2000. Cu toate acestea, lipsa unor dovezi clare a lăsat multe întrebări fără răspuns.

2013: Încetarea pontificatului Papei Benedict al XVI-lea, în urma abdicării sale din funcția de Suveran Pontif.

Joseph Ratzinger, devenit Papa Benedict al XVI-lea în 2005, a fost ales în urma decesului Papei Ioan Paul al II-lea. Cunoscut drept un teolog conservator, Benedict a încercat să întărească tradițiile Bisericii și să combată influențele secularizării. Cu toate acestea, pontificatul său a fost marcat de multiple controverse, inclusiv scandaluri financiare și de abuzuri sexuale în rândul clerului, care au zdruncinat imaginea Vaticanului.
Într-o declarație surprinzătoare făcută pe 11 februarie 2013, Benedict al XVI-lea a anunțat că va renunța la funcție din cauza „slăbiciunii trupului și a minții”, afirmând că nu mai are forța necesară pentru a conduce Biserica. Aceasta a fost prima demisie papală de la Papa Grigore al XII-lea în 1415.
În ziua abdicării, Papa Benedict al XVI-lea și-a luat rămas-bun de la cardinali și credincioși, retrăgându-se la reședința papală din Castelul Gandolfo. La ora 20:00, ora Romei, pontificatul său s-a încheiat oficial, iar Vaticanul a intrat în perioada cunoscută sub numele de sede vacante (scaun vacant), până la alegerea unui nou Papă.
După retragere, Benedict a primit titlul de „Papă emerit” și a continuat să trăiască într-o mănăstire din interiorul Vaticanului, ducând o viață discretă și dedicându-se rugăciunii și studiului.