Infostoria: Ce s-a întâmplat în 11 aprilie

1877: Trupele țariste trec frontiera României, îndreptându-se spre frontul din Balcani.

România, aflată în acel moment sub suzeranitate otomană, dar cu o autonomie semnificativă, a permis armatei ruse să tranziteze teritoriul său, ca parte a unei înțelegeri strategice cu Imperiul Țarist. Guvernul român, condus de Ion C. Brătianu, și principele Carol I au fost conștienți că o astfel de mișcare aduce riscuri, dar și o oportunitate: câștigarea independenței naționale de facto și de jure.
Trupele ruse au traversat Prutul și s-au îndreptat spre sud, urmând să treacă Dunărea pentru a ataca pozițiile otomane din Bulgaria. Pe măsură ce conflictul a escaladat și rușii au întâmpinat o rezistență puternică la Plevna, România a fost solicitată să participe activ cu trupe. Această implicare a dus la o colaborare militară importantă și, ulterior, la recunoașterea internațională a independenței României, după război, prin Tratatul de la Berlin (1878).

1899: Spania cedează Puerto Rico Statelor Unite.

La 11 aprilie 1899, Spania a cedat oficial Puerto Rico către Statele Unite ale Americii, în urma Tratatului de la Paris (semnat în decembrie 1898), care a pus capăt Războiului Hispano-American. Această dată marchează încheierea formală a dominației spaniole asupra uneia dintre ultimele sale colonii din Lumea Nouă și începutul unei noi epoci, în care Statele Unite aveau să își afirme tot mai clar ambițiile imperiale.
Conflictul izbucnise în 1898, în contextul unei rebeliuni în Cuba împotriva stăpânirii spaniole și al scufundării misterioase a navei americane USS Maine în portul Havana — eveniment care a fost folosit ca pretext de către SUA pentru a declara război Spaniei. După o serie de înfrângeri rapide suferite de armata spaniolă, Spania a fost forțată să cedeze:
Cuba (care a devenit nominal independentă, dar în fapt sub influență americană),
Filipinele (vândute SUA pentru 20 de milioane de dolari),
Guamul și Puerto Rico.
Prin acest tratat, Puerto Rico a trecut sub control american, iar populația insulei, deși a rămas fără cetățenie americană vreme de ani buni, a intrat într-o nouă realitate politică și economică.
Deși SUA au justificat acțiunea ca un act de eliberare, în practică, Puerto Rico a devenit un teritoriu neîncorporat, administrat de Congresul american, fără ca locuitorii să beneficieze de aceleași drepturi ca cetățenii din statele federale. Abia în 1917 portoricanii au primit cetățenia americană, însă statutul insulei a rămas ambiguu și controversat până astăzi.

1909 – Este fondat orașul Tel Aviv

La 11 aprilie 1909, pe o dună de nisip de lângă orașul antic Jaffa (aflat azi în sudul Tel Avivului), 66 de familii evreiești s-au adunat pentru a pune bazele unui nou cartier, care avea să devină în doar câteva decenii cel mai important oraș modern al Israelului – Tel Aviv.
Legenda fondării spune că, pentru a decide cum să împartă terenurile dintre fondatori, aceștia au organizat o tragere la sorți folosind scoici: numele familiilor erau scrise pe unele scoici, iar numerele parcelelor pe altele. Această metodă simplă, dar democratică, a devenit simbolul unui început curat, fără favoritisme.
Inițial, Tel Aviv (care înseamnă „Colina primăverii”) a fost conceput ca o suburbie modernă, planificată, a orașului Jaffa – un port istoric multicultural locuit în principal de arabi. Noua așezare a fost inspirată de idei urbanistice europene, cu străzi largi, rețea organizată și infrastructură modernă, în contrast cu structura haotică a orașului vechi.
În deceniile următoare, pe fondul valurilor de imigrație evreiască din Europa și a dezvoltării economice, Tel Aviv s-a extins rapid, devenind un simbol al mișcării sioniste moderne. În 1948, David Ben-Gurion a proclamat independența statului Israel chiar în Tel Aviv, într-o vilă de pe bulevardul Rothschild.

1945 – Al Doilea Război Mondial : Forțele americane eliberează lagărul de concentrare Buchenwald.

La 11 aprilie 1945, trupele armatei americane din Divizia 6 blindată au eliberat lagărul de concentrare Buchenwald, situat lângă orașul Weimar, în Germania nazistă. Ce au găsit acolo avea să zguduie conștiința lumii și să devină o dovadă incontestabilă a ororii sistemului de exterminare nazist.
Buchenwald, unul dintre cele mai mari și mai vechi lagăre din Germania (înființat în 1937), nu era un lagăr de exterminare în sensul celor din Polonia, dar regimul de detenție era extrem de dur: foamete, muncă forțată, tortură, experimente medicale și execuții. Peste 56.000 de oameni au murit aici – evrei, romi, prizonieri politici, homosexuali, martori ai lui Iehova și alte victime ale regimului nazist.
În ultimele zile înainte de sosirea americanilor, SS-ul a încercat să distrugă urmele crimelor și a evacuat forțat mii de deținuți în marșuri ale morții. Însă o parte dintre prizonieri, organizați într-o rezistență internă clandestină, a reușit să preia controlul asupra lagărului cu puțin timp înainte ca americanii să ajungă, salvând astfel multe vieți și păstrând dovezile intacte.
Eliberarea lagărului a fost documentată fotografic și filmată, devenind parte a arhivei folosite ulterior în procesele de la Nürnberg. Imaginile cu prizonieri scheletici, stive de cadavre și camere de tortură au zdruncinat opinia publică internațională.

1961: Începe procesul Eichmann în Israel. El este acuzat ca fiind unul dintre organizatorii așa-zisei soluții finale (omorârea evreilor în lagărele naziste). La 31 mai 1962, este executat.

Eichmann, fost locotenent-colonel SS, fusese responsabil direct de logistica deportării a milioane de evrei spre lagărele de exterminare, inclusiv Auschwitz, Treblinka sau Sobibor. După război, a reușit să fugă în Argentina, unde a trăit sub o identitate falsă până în 1960, când a fost răpit de Mossad, serviciul secret israelian, și adus clandestin în Israel.
Procesul s-a desfășurat în fața unui tribunal civil, cu o acuzare riguroasă, bazată pe mii de documente și sute de mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului. Pentru prima dată, vocile victimelor au fost auzite într-un cadru oficial, iar publicul mondial a fost confruntat direct cu amploarea și cruzimea sistemului nazist.
Procesul a fost transmis la radio și televiziune în zeci de țări, aducând Holocaustul în conștiința publică internațională într-un mod fără precedent.
La 15 decembrie 1961, Eichmann a fost condamnat la moarte pentru crime împotriva umanității, crime de război și crime împotriva poporului evreu. A fost executat prin spânzurare în 31 mai 1962, fiind singura execuție civilă din istoria statului Israel.

1970: De la Centrul Spațial Kennedy din Cape Canaveral, NASA lansează misiunea lunară Apollo 13 cu Jim Lovell, Jack Swigert și Fred Haise la bord. După explozia unuia dintre cele două rezervoare de oxigen din modulul de serviciu, a treia aterizare pe Lună trebuie să fie abandonată. Cei trei astronauți sunt aduși în siguranță înapoi pe Pământ într-o operațiune dramatică de salvare care a primit atenție mondială.

La aproape 56 de ore după lansare, în drum spre Lună, un rezervor de oxigen din modulul de serviciu a explodat, provocând o pierdere masivă de oxigen și energie electrică. Celebrul mesaj al lui Jack Swigert „Houston, we’ve had a problem.” a fost începutul unei curse contracronometru pentru salvarea vieților celor trei astronauți.
Misiunea de aselenizare a fost abandonată imediat.
Nava a fost redirecționată în jurul Lunii, pentru a folosi gravitația ei și a reveni pe traiectoria spre Pământ.
Modulul lunar Aquarius, destinat inițial coborârii pe Lună, a fost transformat în „barcă de salvare”: a furnizat oxigen, apă și adăpost pentru astronauți în timpul revenirii.
Echipajul și echipa de la sol au trebuit să improvizeze filtre pentru dioxidul de carbon, folosind manuale, saci de plastic și bandă adezivă – una dintre cele mai impresionante demonstrații de inovație în situații-limită din istorie.
După 5 zile de incertitudine, pe 17 aprilie 1970, capsula cu astronauții a amerizat în siguranță în Oceanul Pacific. Deși nu a ajuns pe Lună, Apollo 13 a devenit un simbol al curajului, rezilienței și competenței inginerești.

1976: Este creat primul computer personal Apple I.

În 1976, într-un mic garaj din Los Altos, California, Steve Wozniak și Steve Jobs au creat Apple I, primul computer personal al companiei Apple Computer Inc. Era o placă de bază asamblată manual, fără carcasă, tastatură sau monitor – dar cu un potențial revoluționar: aducea puterea calculului digital în mâinile utilizatorului obișnuit.
Ce avea special Apple I?
Procesor MOS 6502 la 1 MHz
4 KB RAM (extensibil până la 8 sau 48 KB)
Ieșire video integrată – permitea afișarea pe un televizor obișnuit
Nu era nevoie de programare în limbaj de mașină pentru a-l folosi – avea un interpretor BASIC
Până atunci, computerele erau fie foarte scumpe, fie necesitau cunoștințe avansate de electronică. Apple I a fost diferit: gata de utilizare, accesibil (relativ), și vândut complet asamblat – un lucru rar în acea vreme. Jobs a reușit chiar să-l vândă în 50 de exemplare către magazinul Byte Shop, ceea ce a permis reinvestirea banilor în dezvoltarea următorului model.
Prețul era de 666,66 dolari (o alegere estetică de-a lui Wozniak, care prefera cifrele repetitive

1990 – Ofițerii vamali din Middlesbrough , Anglia, confiscă ceea ce ei cred că este țeava unei arme masive pe o navă cu destinația Irak .

În anul 1990, într-un climat internațional tot mai tensionat de ambițiile militare ale regimului irakian condus de Saddam Hussein, un incident aparent banal dintr-un port englez a stârnit valuri în presa internațională și în cercurile de informații militare. La 11 aprilie, ofițerii vamali britanici din Middlesbrough, un oraș industrial din nord-estul Angliei, au confiscat un obiect neobișnuit aflat la bordul unei nave cu destinația Irak. Era o țeavă metalică uriașă, lungă de 40 de metri, pe care autoritățile britanice au suspectat-o imediat că ar putea face parte dintr-o armă neconvențională.
Ancheta care a urmat a scos la iveală că obiectul confiscat nu era o simplă piesă industrială, ci o componentă a unui proiect secret cunoscut sub numele de „Proiectul Babilon”. Proiectul, condus de inginerul canadian Gerald Bull, urmărea construirea unui super-tun capabil să lanseze sateliți pe orbită sau, în scenarii mai sinistre, proiectile cu încărcătură explozivă la distanțe enorme — posibil chiar arme chimice sau nucleare. Ideea unui asemenea tun gigantic părea desprinsă dintr-un film SF, dar documentele și piesele descoperite au arătat că proiectul era real și deja în faze avansate de construcție.
Tunul, botezat simbolic „Baby Babylon” (urma să aibă o versiune și mai mare, „Big Babylon”), ar fi fost capabil, teoretic, să lanseze obuze la peste 1000 km distanță. Acest lucru ar fi oferit Irakului o capacitate strategică de atac fără precedent în regiune. Descoperirea piesei în Anglia a generat un scandal internațional, ducând la oprirea imediată a livrărilor și la presiuni diplomatice pentru blocarea proiectului în întregime.
Evenimentul a adus în prim-plan relațiile controversate dintre companii occidentale și regimul irakian în anii ’80, când comerțul cu tehnologie militară era adesea mascat sub etichete civile. Gerald Bull, creierul din spatele proiectului, a fost găsit asasinat la scurt timp după aceea, în Bruxelles, în martie 1990, într-o crimă încă neelucidată complet, dar care poartă amprenta unui asasinat politic sau al serviciilor secrete.

2023 – În timpul masacrului de la Pazigyi , un atac aerian efectuat de Forțele Aeriene din Myanmar ucide cel puțin 100 de săteni în Pazigyi, regiunea Sagaing

Pe 11 aprilie 2023, satul Pazigyi, situat în regiunea Sagaing din Myanmar, a fost scena unuia dintre cele mai sângeroase atacuri asupra civililor de la începutul conflictului intern izbucnit după lovitura de stat militară din 2021. Forțele Aeriene ale Myanmarului au lansat un atac aerian masiv asupra unei adunări civile, ucigând cel puțin 100 de persoane, printre care femei, copii și bătrâni.
Evenimentul tragic a avut loc în timpul inaugurării unui birou local al administrației populare din zonă — o structură civică asociată cu mișcarea de rezistență împotriva juntei militare. Martorii și supraviețuitorii au relatat că un avion de vânătoare a lansat mai întâi bombe asupra mulțimii, urmat apoi de un elicopter care a tras asupra celor care încercau să fugă.
Regiunea Sagaing este un bastion al opoziției împotriva regimului militar impus după înlăturarea guvernului civil condus de Aung San Suu Kyi. Junta a reacționat violent în această zonă, folosind incendieri de sate, execuții sumare și bombardamente aeriene ca tactici de intimidare și supunere.
Atacul de la Pazigyi a stârnit indignare internațională, organizații precum Națiunile Unite, Amnesty International și Human Rights Watch condamnând cu fermitate masacrul și cerând tragerea la răspundere a celor vinovați. Cu toate acestea, în lipsa unui mecanism internațional eficient, regimul militar a continuat campaniile de reprimare fără consecințe majore.