Timișoara va primi din nou ajutor de la Guvern pentru ca cetățenii să nu rămână fără căldură și apă caldă. Este vorba de suma de 15,4 milioane de lei, bani care vor permite societății de termoficare din Timișoara să livreze căldură și apă caldă până la începutul lunii februarie.
Anunțul a fost făcut de subprefectul județului Timiș, Ovidiu Drăgănescu.
„Guvernul României scoate din nou din impas primăria timișoreană în problema încălzirii centralizate a orașului. Acum, rezolvarea a venit prin transferul unei sume de peste 15,4 milioane lei reprezentând aplicarea retroactivă a schemei de compensare pentru consumul de gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022. Astfel, pentru luna noiembrie compensarea este de 4.103 mii lei, iar pentru luna decembrie 11.300 mii lei. Banii vor fi în trezorerie și vor asigura liniștea abonaților Colterm cel puțin până la începutul lunii februarie”, a anunțat Ovidiu Drăgănescu.
Vă reamintim că primăria din Timișoara a mai beneficiat de un ajutor din partea Guvernului anul trecut în noiembrie, când a primit suma record de 54 de milioane de lei, tot pentru Colterm.
foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu