O nouă grădiniță va fi construită în Dumbrăvița, cu o investiție de peste 9,6 milioane de lei din bugetul local al comunei. Clădirea, care va avea consum energetic aproape zero, va găzdui 144 de copii în 6 grupe și va fi finalizată în cel mult 22 de luni.
Primăria Dumbrăvița a anunțat demararea lucrărilor pentru o nouă grădiniță cu dotări moderne, ce va găzdui 144 de copii și 12 educatori. Investiția este realizată exclusiv din bugetul local și se ridică la 9.613.275,57 de lei, cu TVA inclus.
Clădirea va avea două niveluri și o suprafață desfășurată de 1.270 de metri pătrați. Fiecare grupă va dispune de un modul format din sală de jocuri și activități (aproximativ 60 mp), dormitor pentru 24 de paturi (52 mp), grup sanitar propriu și acces la o terasă de joacă.
„Grădinița este o investiție de la bugetul local în valoare de 9.613.275,57 de lei (cu TVA) și va fi o clădire pe două niveluri”, se arată în comunicatul Primăriei Dumbrăvița.
La parter vor exista, pe lângă modulele de învățare, un spațiu comun de luat masa, un spațiu multifuncțional, un cabinet medical și o zonă deschisă care face legătura între interior și exterior. Terasele de joacă vor fi amplasate atât la parter, cât și la etaj, în jurul clădirii.
Condițiile de confort vor fi asigurate de un sistem de pompe de căldură pentru încălzire și răcire, iar ventilația va fi controlată automatizat, cu monitorizarea calității aerului.
Clădirea va fi dotată și cu 124 de panouri fotovoltaice, care vor reduce considerabil consumul energetic, apropiind grădinița de standardul de „consum zero” anual.
Firma care va construi grădinița este Flexik Automation SRL, câștigătoare a licitației. Termenul de execuție este de maximum 22 de luni.










