Reprezentativa U21 a României a obținit a patra calificare consecutivă la turneul final al Campionatului European, după ce, ieri, a câștigat meciul decisiv cu formația similară a Elevției, scor 3-1.
Golurile au fost marcate de Ianis Stoica (16, 35) și Umit Akdag (66), pentru „tricolori”, respectiv Hajdari (65), pentru elvețieni.
În urma acestui rezultat, selecționata României a terminat grupa E pe primul loc, cu 22 de puncte, urmată de Finlanda, cu 20 de puncte, și Elveția, cu 18 puncte, care ratează calificarea.
Partida a fost umbrită de reacția primitivă a antrenorului Daniel Pancu. În minutul 27, Luis Munteanu a fost lovit cu talpa în piept de Luca Jaquez, iar „centralul” partidei a scos cartonașul galben. În acel moment, selecționerul Dniel Pancu a intrat pe teren și a protestat vehement, considerând, pe bună dreptate, că fotbalistul elvețian trebuia eliminat. După ce jucătorii au interrvenit să-și calmeze antrenorul, arbitrul l-a eliminat atât pe Daniel Pancu, cât și pe Vladislav Blănuță, pentru proteste. Apoi a revenit asupra deciziei în cazul lui Jaquez și a decis eliminarea jucătorului elvețian.
Nu este exclus ca Daniel Pancu să primească o pedeapsă de minim 4-5 etape, ceea ce înseamnă că nu va putea sta pe bancă la turneul final al Campionatului European.
foto (c) Facebook / Echipa națională de fotbal a României