Reprezentativa României va avea viață grea în 2027, la Cupa Mondială din Australia, unde a fost repartizată în grupa B, alături de naționalele Africii de Sud, Italiei și Georgiei.
Naționala României a mai întâlnit până acum toate cele trei națiuni la turneele finale ale Cupei Mondiale în fața cărora a înregistrat înfrângeri pe linie.
Africa de Sud este campioana mondială a ultimelor două ediții și lidera clasamentului mondial, cu 93,94 puncte.
România și Africa de Sud s-au mai întâlnit de două ori la turneele finale ale Cupei Mondiale. Prima dată la ediția din 1995, la care gazdă a fost chiar Africa de Sud, pe un stadion la care au asistat 45.000 de spectatori.
30.05.1995, Cape Town: Africa de Sud – România 21-8
Au marcat pentru tricolori Gurănescu 1e, Ivănescu 1lp.
Cea de-a doua partidă s-a disputat la ediția franceză a Cupei Mondiale, rugby-știi sud-africani reușind o victorie categorică.
17.09.2023, Bordeaux: Africa de Sud – România 76-0
„Stejarii” au făcut parte din grupa B, alături de Irlanda, Scoția și Tonga, și au încheiat pe ultimul loc al grupei, cu 0 puncte.
De altfel, aceste sunt și singurele meciuri directe între cele două naționale.
Valentin Popîrlan a marcat contra Italiei
A doua adversară a României va fi reprezentativa Italiei, care ocupă locul 10 în clasamentul mondial. „Squadra azzura” face parte dintr eparticipantele la Turneul celor 6 națiuni, cea mai puternică întrecere destinată echipelor naționale din Europa. Va fi a treia întâlnire dintre cele două națiuni la Cupa Mondială, după cele din 2007, din Franța, și 2015, din Marea Britanie.
Actualul antrenor al pachetului de înaintare de la SCM Timișoara, Valentin Poîrlan, are o amintire plăcută în plan personal. A marcat un eseu contra squadrei azzura în partida de la turnul final din 2015, pierdută cu 22-32 de naționala noastră.
12.09.2007, Marseille: Italia – România 24-18
Au marcat pentru „stejari”: Manta 1e, Tinuc 1e, Dimofte 2lp, 1tr.
România a fost repartizată în grupa C, din care au mai făcut parte echipele Noii Zeelande, Scoției și Portugaliei și s-a clasat pe locul 4, cu cinci puncte.
11.10.2015, Exeter: Italia – România 32-22
Au marcat pentru tricolori: Apostol 2e, Popîrlan 1e, Vlaicu 1lp, 2tr.
Jucătorii români, antrenați la acea vreme de galezul Lynn Howells, s-au clasat pe locul 4 în grupa D, după Irlanda, Franța și Italia, dar înaintea Canadei.
Echipele naționale ale României și Italiei au o istorie veche, care începe în decembrie 1934, când peninsularii se impuneau într-un meci test, jucat la Milano, scor 7-0.
În total, cele două formații s-au întâlnit de 44 de ori. Ai noștri s-au impus de 16 ori, iar „squadra azzura” de 25 de ori. Trei dintre partide s-au încheiat la egalitate, iar esaverajul este de 654 puncte marcate și 712 primite.
Ultimul adversar din grupa B, naționala Georgiei ocupă poziția a 13-a în lume și este o echipă care are cel puțin o clasă peste România la ora actuală. Georgia și România s-au mai întâlnit la o singură ediție a Cupei Mondiale, cea din 2011, organizată de Noua Zeelandă.
28.09.2011, Palmerston North: Georgia – România 25-9
Au marcat pentru formația noastră Dumbravă 2lp, Vlaicu 1lp, iar România a încheiat competiția pe locul al patrulea în grupa B, cu 0 puncte.
Naționalele României și Georgiei s-au întâlnit în 30 de partide până acum, iar bilanțul este net defavorabil „stejarilor” care au obținut 9 victorii, o remiză și au pierdut de 20 de ori, esaverajul fiind 457-703. Ultima victorie a României în fața Georgiei s-a înregistrat la 18 martie 2017, în cadrul Rugby Europe Championship, scor 8-7, la București!
Iată și componența grupelor la Cupa Mondială de rugby din Australia (2027):
Grupa A
Noua Zeelandă
Australia
Chile
Hong Kong China
Grupa B
Africa de Sud
Italia
Georgia
Romania
Grupa C
Argentina
Fiji
Spania
Canada
Grupa D
Irlanda
Scoția
Uruguay
Portugalia
Grupa E
Franța
Japonia
SUA
Samoa
Grupa F
Anglia
Țara Galilor
Tonga
Zimbabwe












