În luna mai, Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara (UVT) are bucuria de a invita iubitorii muzicii din centrul universitar timișorean să participe la Festivalul muzicii de cameră, organizat în trei locații: sala Orpheum (Sediul FMT din Piața Libertății), sala Barocă (Sediul MNART din Piața Unirii), Mansarda Bastionului Maria Theresia (sediul Muzeului Național al Banatului din Bastionul Maria Theresia).
Cea de a XIX-a ediție a Festivalului muzicii de cameră a debutat în 9 mai cu recitalul The Romanian Flute Ensemble, din cadrul turneului ICONS – o experiență contemporană a legendelor pop-rock.
Pe parcursul întregii luni, studenții și cadrele didactice ale Facultății de Muzică și Teatru, elevi și profesori de la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, muzicieni consacrați vor încânta publicul timișorean cu muzică camerală, poezie, teatru și lectură în cele trei locații: sala Orpheum, sala Barocă, Mansarda Bastionului Maria Theresia.
Programul celei de-a XIX-a ediții a Festivalului muzicii de cameră de la Timișoara propune mai multe evenimente, între care se află: recitalul cameral susținut de stundenții clasei conf. univ. dr. Cristina Mălăncioiu (în 11 mai), spectacolul de teatru lectură regizat de conf. univ. dr. habil. Otilia Huzum (11 mai), concertul susținut de Ansamblul de alămuri Academica Brass, coordonat de lect. univ. dr. Cosmin Teodor Hărșian (în 13 mai), recitalul cameral interpretat de studenții clasei conf. univ. dr. Mariana Șarba (în 17 mai), recitalul cameral susținut de conf. univ. dr. Roxana Ardeleanu (pian), lect. univ. dr. Aura Twarowska (mezzosoprană), Székely Mártin (poezie) și Sarah Țurlui (vioară), în 22 mai, recitalul cameral susținut de studenții clasei conf. univ. dr. Ionuț Dorobanțu și recitalul de lied Sabin Păuța susținut de Adina Covaci (soprană), Cristian Ardelean (bariton) și lect. univ. dr. Silviana Ana Cîrdu (pian), în 23 mai, recitalul cameral susținut de studenții clasei prof. univ. dr. habil. Manuela Mihăilescu și cel susținut de studenții clasei conf. univ. dr. Matei Rogoz (în 26, 27 și 28 mai) sau recitalul cameral susținut de Cornelia Oncioiu (mezzosoprană) și lect. univ. dr. Aida Marc (pian), în 31 mai, dar și multe alte evenimente, peste douăzeci de întâlniri spectaculoase propuse publicului timișorean.
Vă invităm să consultați programul festivalului și sunteți așteptați cu drag la evenimentele propuse.