Concurs pentru bicicliști, cursuri de prim ajutor, concerte sau lectura în aer liber sunt doar câteva dintre activitățile care au loc azi în Timișoara, în cadrul ediției a doua a VpB Fest (Verde pentru Biciclete Fest).
Azi vor fi 8 ore în care circulația vehiculelor va fi oprită în zona centrală din Timișoara, pe bulevardul Pârvan pe sub Pasajul Michelangelo spre fântâna de la Pestalozzi. Concurs de biciclete, yoga in mijlocul strĂzii, un loc unde oamenii citesc cărți, cursuri de prim ajutor susținute de cei de la SMURD, curs de legislație rutieră susținut de reprezentanți ai IPJ Timiș, bicicleta beată și biciclete electrice care pot fi testate pe mijlocul străzii, dar și bătaie cu apă sunt activitățile care vorfi susținute azi de timișorenii prezenți la festivalul de biciclete, numit ”(Pe)Trecere de pietoni”.
Legilația rutieră și cursul de prim ajutor vor fi foarte utile, tinând cont că sub ochii noștri azi s-a întâmplat un mic accident la concursul de biciclete. Accidentul nefericit poate fi văzut la finalul videoclipului de mai jos. Trebuie precizat că toți participanții la concurs au fost echipați corespunzător, iar cei care nu au avut cască de protecție au fost descalificați și retrași de pe traseu.
La lăsarea serii, timișorenii care participă la VpB Fest vor avea parte și de o surpriză muzicală, chitaristul Alex Ștefănescu va susține un concert.
Circulația rutieră în zonă va fi reluată după ora 22.00.
Scriem pentru timișoreni. Aflați mai multe despre noi!