Echipa de fotbal a Universității de Vest din Timișoara a câștigat Campionatul European Universitar 2025, învingând Universitatea din Granada cu 3-2 în finala disputată pe 3 august, chiar de Ziua Timișoarei. Trofeul a fost prezentat ieri, 8 august, în Sala de Consiliu a Primăriei, în prezența viceprimarului Paula Romocean și a rectorului UVT, Marilen Gabriel Pirtea.
Echipa de fotbal a Universității de Vest din Timișoara (UVT) a adus în oraș trofeul Campionatului European Universitar 2025, câștigat în Italia, la Camerino, după o finală spectaculoasă cu Universitatea din Granada, scor 3-2. Meciul s-a jucat chiar pe 3 august, de Ziua Timișoarei, transformând victoria într-un cadou special pentru comunitate.
Ieri, 8 august, Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timișoara a găzduit întâlnirea dintre echipa campioană, conducerea UVT și reprezentanții Primăriei. Viceprimarul Paula Romocean și rectorul Marilen Gabriel Pirtea i-au felicitat pe sportivi și pe staff-ul tehnic pentru performanța obținută.
„Într-o lume în care pare că nu mai avem valori, este foarte bine să vedem că mai sunt tineri care prin muncă și pasiune fac performanță. Este nevoie de tineri ca voi, vă mulțumim pentru rezultat”, a spus viceprimarul Paula Romocean.
Succesul de la Camerino reconfirmă poziția UVT ca lider în sportul universitar românesc, echipa fiind singura campioană universitară europeană din țară în 2025, la toate disciplinele. Este și a doua victorie europeană a echipei în doar câțiva ani, după titlul câștigat în 2022.
„Am confirmat din nou că prin muncă, talent și perseverență putem ajunge acolo unde ne propunem, în vârful ierarhiei sportului universitar. Dedicăm comunității timișorene această victorie, obținută chiar la aniversarea orașului”, a declarat rectorul Marilen Gabriel Pirtea.
Parcursul spre titlu a început în Grupa B, unde UVT a învins echipele din Montpellier, Porto și Fribourg. În sferturi, a trecut cu 3-0 de Universitatea din Jyvaskyla (Finlanda), iar în semifinale a învins Universitatea din Rouen (Franța) cu 4-3 la loviturile de departajare, după 0-0 în timpul regulamentar.
Finala a fost una intensă. Spaniolii au deschis scorul în minutul 18, dar UVT a întors rezultatul prin golurile lui Claudiu Matiș (min. 24 și 52) și Andrei Olaru (min. 32). Adversarii au mai punctat în minutul 59, dar trofeul a ajuns la Timișoara.
Staff-ul tehnic condus de Iulian Muntean a mizat pe formula: Georgios Gakos – Andrei Popescu, Marius Semeniuc, Andrei Olaru, Florin Olariu, Bogdan Ferțu, Darius Botoșneanu (min 90, Spulber), Mario Petruș (min 61, Popa), Angelo Olteanu (min 83, Popovici), Andrei Viașu (min 46, Bănceanu), Claudiu Matiș.














