CFR Călători lansează programul de transport estival „Trenurile Soarelui” care va asigura legături directe din întreaga țară către stațiunile de pe litoralul Mării Negre și Delta Dunării în perioada 16/17 iunie până la 10/11 septembrie 2023.
Astfel, turiștii vor avea la dispoziție 32 de trenuri ce vor circula zilnic.
Programul cuprinde trenuri directe din orașe precum Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați și Buzău. Pentru cei care călătoresc din București, vor exista trenuri cadențate cu plecare din gara București Nord către Constanța și retur, la interval de 1-2 ore.
Trenurile vor acoperi toate destinațiile de vacanță de pe litoralul românesc, iar printre cele mai căutate stațiuni se numără Mangalia. Astfel, din cele 32 de trenuri, 18 trenuri vor avea destinația sau plecarea în Mangalia.
Pentru călătoriile spre Delta Dunării, vor fi asigurate legături directe zilnice între București Nord și Tulcea Oraș, precum și conexiuni prin Medgidia. Trenurile vor circula pe întreaga durată a sezonului estival, începând cu data de 17 iunie 2023.
Programul detaliat cu trenurile, rutele și orele de circulație poate fi consultat pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro.