Anton Kovacs August 8, 2019

 

În ecosistemul șantierului existau două specii, șefii și muncitorii.

Muncitorii erau îmbrăcați în salopetă și își petreceau timpul în aer liber, iar șefii erau îmbrăcați în haine de stradă și atunci când nu aveau treabă în curte își petreceau timpul în birou, o încăpere de vreo 4×3 metri, în care era o masă, o altă masă foarte mare care permitea ca pe ea să se întindă planșe mari, confecționată dintr-un panou de cofrag și cu picioarele din 4 scânduri, vreo 3 scaune și un pat care avea rolul de canapea.

 

Și mai era și Maria.

 

Eu fiind foarte proaspăt pe șantierele patriei nu prea știam care este rolul fiecăruia.

 

Anton Kovacs, 1982

 

Înțelegeam că șeful de lot este un șef mai mare decât șeful punctului de lucru, înțelegeam că și în rândul muncitorilor exista o ierarhie, șefi de echipă, muncitori calificați sau necalificați, dar nu înțelegeam ce făcea Maria.

 

Maria era și ea ceva șefă, stătea în birou cu noi, bea cafea cu noi.

Aveam impresia că rolul ei este de backup pentru ceilalți.

Făceau oamenii ăia un șanț pentru fundații, șanț care bineînțeles că era măsurat de vreun șef, hop și Maria cu ruleta ei, să vadă dacă a măsurat ăla bine.

Când turnau oamenii ăia betonul în Cifarom luau o probă de beton.

Dar peste câteva minute, când îl turnau din mașină în fundație apărea și Maria cu un cub din acela din fier pe care îl umplea cu beton, să aibă ea proba ei pe care o trimitea undeva unde alți oameni o comprimau, o întindeau, o forfecau și după ce o făceau praf și pulbere o mai și încălzeau ca să vadă câtă apă conține.

Citește și:  Mirosurile orașului

Când vibrau muncitorii betonul era și Maria acolo să le atragă atenția că într-un colț au uitat să bage vibratorul.

Făceam nota de recepție pentru un material oarecare, dorea și Maria un exemplar.

La fel se întâmpla și cu bonurile de consum, și cu pontajele.

Practic, nu se lucra dacă Maria nu era de față, să vadă ea ce și cum se face.

 

Situațiile de lucrări parțiale nici nu le mai băteau ăia la mașină până nu verifica Maria ciornele, nu de alta dar întotdeauna avea ceva de corectat.

Mai mult, când apărea vreun șef mai mare șefii noștri se cam căcau pe ei.

Dar Maria nu, nici măcar nu îl băga în seamă pe marele șef, ea nu discuta decât cu directorul de la firma beneficiară a lucrării.

 

La un moment dat am aflat care este misterul:

Maria era DIRIGINTELE DE ȘANTIER

 

***

 

Când se face o lucrare pentru oraș, fie că este vorba despre o șosea, reabilitarea unui parc sau a unui pod sau orice altceva, nu este posibil ca primarul să stea acolo, la locul unde se execută lucrarea, să se uite la oamenii ăia dacă fac bine ceea ce fac.

 

Și chiar dacă s-ar uita, poate nu ar înțelege ce vede, în fond nu este obligatoriu ca primarul să fie și constructor, specialist în horticultură și specialist în drumuri și poduri.

 

Dar cineva trebuie să supravegheze lucrarea, poate oamenii ăia sunt niște hoți care în loc să toarne beton B400 în piciorul podului poate toarnă beton B100, și atunci la un moment dat podul se va prăbuși.

Citește și:  Sunt timișorenii nesimțiți?

Sau poate copăceii ăia nu sunt chiar 3000, cât scria în proiect și cât spune beneficiarul că a plantat, ci sunt numai o sută-două.

Poate oamenii ăia nu știu să se organizeze și la sfârșit, când întârzie un an cu lucrarea vor spune că ei au lucrat, dar când a fost totul gata a venit o furtună mare și a stricat tot ce s-a făcut, așa că a fost nevoie să o ia de la început.

 

Din aceste motive beneficiarul unei lucrări, indiferent cine este acest beneficiar, va angaja o persoană calificată care va supraveghea ca lucrările făcute să fie executate respectându-se atât documentația cât și legislația în vigoare.

Acea persoană se numește diriginte de șantier.

 

Mulți au impresia că dirigintele de șantier este o formă, ca atâtea alte forme fără fond, cineva care trebuie plătit pentru că așa prevede legislația, nu poți să faci nici o bucătărie de vară în fundul curții, nici un pod peste Bega fără a avea un diriginte de șantier care să semneze niște hârtii.

 

Nimic mai greșit.

Dirigintele de șantier va supraveghea lucrările, pentru ca acestea să fie de cea mai bună calitate, va verifica documentele de însoțire ale materialelor folosite, va verifica ca timpii de execuție să se încadreze în timingul prevăzut în proiect, pentru a nu se produce întârzieri, iar când acestea se produc va înștiința beneficiarul pentru ca acesta să ia măsurile necesare, va verifica situațiile de lucrări parțiale pentru a constata dacă acestea reprezintă realitatea…

Există lucrări ascunse, instalații subterane, turnări de betoane, tot felul de lucruri care nu se văd la sfârșitul lucrării.

Citește și:  Și cât ar fi de simplu - Curățenia pe malurile Canalului Bega

 

Dirigintele de șantier nu îi este subordonat constructorului, dimpotrivă, se poate spune că constructorul îi este subordonat dirigintelui de șantier, în calitatea acestuia de reprezentant al beneficiarului.

 

Practic, în șantier nu se mișcă nimic fără ca dirigintele de șantier să fie acolo și să vadă exact ce și cum se mișcă.

 

Dacă relația între executantul lucrărilor, dirigintele de șantier și beneficiar este corectă, finalul nu poate fi decât fericit, lucrările se vor încadra perfect în normele de calitate prevăzute în proiect și vor fi executate în timpul prevăzut inițial, iar costurile ar trebui să fie exact cele din devizul ofertă.

Și nu vom vedea acolo nici plăci de granit prinse de soclu cu o bandă textilă sau tentative de vopsire a granitului în scopul de a semăna cu marmura neagră, nici lemn de tocat în loc de scoarță de copac decorativă și nici alte aspecte de genul celor văzute în pozele de mai jos:

 

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*