Încă țin minte mesele duminicale de prânz din copilăria timpurie:
La un moment dat după ce toată lumea a mâncat și farfuriile au fost strânse de pe masă, bunicul își aprindea o țigară și – în ciuda faptului că doar eu eram, datorită numelui pe care îl port cu totul întâmplător, singurul ungur din familie – muta postul pe Radio Budapesta: începea programul duminical de Csárdás.
Desigur că ceea ce asculta bunicul meu nu era o muzică cântată la o vioară Stradivarius și acompaniată de o orchestră simfonică, dar în esență era ceva foarte asemănator cu ceea ce puteți asculta mai jos, o muzică de dans veselă care se cânta de obicei în hanurile din zona rurală, hanuri care se numeau „csárda”
Deși italian din naștere, Vittorio Monti s-a dovedit a fi un maestru al reinterpretării, conferind muzicii sale o notă de autenticitate rar întâlnită la compozitorii care abordează culturi diferite. A înțeles esența stilului csárdás și a transpus-o prin intermediul propriei viziuni muzicale. Este ca și cum ar fi deschis o fereastră către inima Ungariei, aducând pe scena internațională o parte din viața rustică a țării vecine, cu farmecul său tradițional și caracterul puternic.
Csárdás începe cu un tempo lent, lassú, în care vioara cântă aproape melancolic, dând ascultătorului timp să se lase purtat de frumusețea melodiei. Apoi, pe măsură ce tempo-ul se intensifică și piesa trece în partea rapidă, friss, simțim parcă energia și bucuria dansului ungar. Monti a folosit acest crescendo cu o intenție clară – să trezească publicului dorința de a participa la ritmurile tot mai rapide și de a simți tensiunea și bucuria caracteristică unui csárdás autentic.
Ce face Csárdás atât de populară este tocmai dualitatea sa – o melodie în care se întâlnesc tristețea și veselia, o dinamică aproape paradoxală, ce reflectă complexitatea emoțională a ființei umane. Fie că este interpretată de un virtuoz al viorii sau de un muzician de stradă, această piesă reușește să capteze atenția și să miște sufletul.
Monti nu a fost un compozitor prolific, iar Csárdás rămâne cea mai cunoscută lucrare a sa, însă influența sa asupra muzicii europene este incontestabilă. A oferit publicului o punte muzicală între Italia și Ungaria, unind două culturi diferite într-o operă pe care orice european adevărat o poate simți aproape de sufletul său. Azi, Csárdás continuă să fie cântată cu pasiune în săli de concerte, la festivaluri sau pe scenele stradale ale marilor orașe, purtând mai departe farmecul unei lumi în care bucuria și tristețea, ca și muzica și dansul, sunt nedespărțite.
