Tânărul L.E.C. a fost arestat pentru tentativa de omor prin înjunghiere, într-un incident petrecut în data de 16 iunie 2023, într-o parcare din Timișoara.
Conform informațiilor furnizate de procurori, în momentul incidentului, în urma unui conflict spontan, inculpatul a aplicat două lovituri cu cuțitul în umărul stâng și hemitoracele stâng ale victimei. Leziunile provocate au fost grave și au pus în pericol viața persoanei vătămate, care necesită acum 35-40 de zile de îngrijiri medicale și intervenție chirurgicală de urgență.
La data de 18 iunie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea Parchetului și a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările în acest caz continuă, având ca obiectiv stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta.
Conform portalului public al Tribunalului Timiș, L.E.C., în vârstă de 16 ani și fără antecedente penale, este acuzat de tentativă de omor conform articolului 32 alineatul 1 raportat la articolul 188 alineatul 1 din Codul Penal, cu aplicarea articolului 113 alineatul 3 din același cod. Decizia de arestare preventivă a fost pronunțată în ședința completului C2DL al Tribunalului Timiș la data de 18 iunie 2023, ora 23:25.
De precizat că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
foto descriptiv (c) Inquam Photos / Cornel Putan