Un nou centru de vaccinare împotriva COVID-19 va fi deschis azi, 5 august, într-o locație inedită, la Muzeul Trenurilor în Miniatură Gara de Nord din Timișoara.
Noul centru va fi situat în incinta stației CF Timișoara Nord – clădire călători, etaj 1, va avea 60 mp și va funcționa în intervalul orar 12:00 -20:00, de luni până vineri.
Centrul de vaccinare „CFR Infrastructură – Profi” va deservi toți pasagerii care tranzitează Gara de Nord din Timișoara, nu doar locuitorii județului Timiș.
Inaugurarea va avea loc astăzi, 5 august, la ora 15:15 și va fi prezent prefectul județului Timiș, Zoltan Nemeth, președintele ANRP – secretar de stat, Silviu Grigorescu, Irina Alexe, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, responsabil în coordonarea relației cu instituțiile prefectului și Daniela Chiriac – vicepresedinte ANRP – subsecretar de stat.