Fundația pentru Copii Ronald McDonald susține lupta împotriva Covid-19
- Din luna aprilie, Casa Ronald McDonald Timișoara va oferi cazare gratuită personalului medical din linia 1 din Spitalul pentru Copii Louis Țurcanu
- Fundația este în continuare #AlăturideSpitalelePentruCopii și donează echipamente de protecție și materiale pentru personalul medical
- O donație de 60.000 de euro va susține lucrările de amenajare a noii secții ATI de la Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie Ana Aslan
Timișoara, 7 aprilie 2020 – Pentru a oferi sprijin în lupta cu Covid-19, începând cu luna aprilie, Fundația pentru Copii Ronald McDonald oferă cazare gratuită personalului medical din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu din Timișoara în Casa Ronald McDonald aflată în incinta Spitalului.
Din 2008, Casa Ronald McDonald servește drept casă departe de casă pentru părinții ai căror copii sunt internați în spital pentru tratamente îndelungate, familii care vin din diverse colțuri ale țării și care au posibilități materiale reduse. Anul acesta a fost finalizat proiectul de renovare completă a Casei și de extindere cu încă 10 camere, proiect ale cărui costuri au depășit un milion de euro. Pe perioada epidemiei, în premieră, Casa va găzdui medici și asistente din Spitalul Louis Țurcanu, care vor locui în cele 26 camere din Casă, pentru a putea fi cât mai aproape de pacienții lor.
„În această perioadă fără precedent în istoria omenirii, fiecare organizație non-profit este pusă să regândească felul în care își poate adapta misiunea în așa fel încât să poată ajută cât mai mult și mai eficient. Împreună cu echipa noastră de la Fundația pentru Copii Ronald McDonald am găsit cele mai bune soluții în care să putem da și noi o mână de ajutor pentru cei care sunt în linia întâi a acestui nemilos război, infecția cu noul coronavirus. Ne înclinăm în fața medicilor și a personalului sanitar din toate spitalele care luptă pentru sănătate”, a declarat Amalia Năstase, Președinte al Fundației pentru Copii Ronald McDonald România.
Tot de luna aceasta, Fundația Ronald McDonald oferă cazare gratuită și personalului medical din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu din București, în Casa Ronald McDonald aflată în incinta Spitalului.
De asemenea, toate fondurile colectate de Fundație în lunile martie și aprilie sunt redirecționate pentru susținerea spitalelor de copii partenere cu echipamente de protecție, materiale și consumabile: Spitalele Louis Țurcanu din Timișoara, Grigore Alexandrescu și Marie Curie din București și Sf. Maria din Iași. Până acum, au fost distribuite 22.000 de mănuși, 12.000 de măști chirurgicale, 500 de kituri complete de protecție pentru personalul medical din cele patru spitale pentru copii.
Fundația pentru Copii Ronald McDonald se implică și mai mult în lupta împotriva Covid-19 și donează 60.000 de euro pentru a susține lucrările de amenajare a secției ATI de la Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie Ana Aslan. Secția va deservi noul spital temporar ROL 2, care a fost ridicat pentru a asigura asistență medicală specializată pentru pacienții infectați cu noul coronavirus.
„În aceste vremuri dificile pentru noi toți, continuăm să fim alături de comunitate și să facem bine alături de Fundația Ronald McDonald pentru a susține activitatea spitalelor publice din România. De această dată, pentru a sprijini lupta împotriva răspândirii COVID-19 ne îndreptăm eforturile spre susținerea amenajării secției ATI de la Institutul Ana Aslan, dar și fiind aproape de cadrele medicale care fac eforturi extraordinare în această perioadă. Este mai important ca oricând să fim solidari și să încercăm să oferim ajutor tuturor celor care au nevoie”, a declarat Daniel Boaje, director general Premier Restaurants România și membru al Consiliului Director al Fundației pentru Copii Ronald McDonald.
Prin această donație, Fundația susține o parte importantă din lucrările de amenajare a secției nou înființate, cu o suprafață de 650 mp, care va oferi cele mai bune condiții de siguranță, ajutând astfel la determinarea unui prognostic mai bun pentru pacienții internați. Conform estimărilor oficialilor Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie Ana Aslan, în fiecare lună, secția va putea permite tratarea a cel puțin 50 de pacienți în stare gravă. Pentru noua secție ATI au fost create trei linii noi de gardă, astfel încât medicii să fie alături de cei internați la orice oră din zi și din noapte. În plus, această secție va fi echipată cu panouri de comandă și control, care permit personalului medical să supravegheze și să asiste pacienții, la cele mai înalte standarde de siguranță. Noua secție va fi dată în folosință în cursul lunii aprilie.
Despre Fundația pentru Copii Ronald McDonald
Fundația pentru Copii Ronald McDonald a fost înființată în 1998 și este principalul donator pentru cele două case Ronald McDonald din Timișoara și din București care găzduiesc gratuit familiile copiilor spitalizați pe durata tratamentelor medicale îndelungate. În total, peste 20.000 de părinți și copii au fost primiți în aceste „Case departe de casă”. Fundația susține anual spitalele pentru copii din România prin dotări cu echipamente medicale și non-medicale, consumabile și materiale necesare desfășurării actului medical în cele mai bune condiții.
Începând cu anul 2017, din echipa Consiliului Director care coordonează Fundația fac parte:
Dna. Amalia Nastase, Președinte
Dl. Daniel Boaje, Director general al McDonald’s în România
Dl. Ștefan Iordache, Chief Operating Officer Publicis One Romania
Dr. Alin Popescu, Medic specialist de medicină sportivă
Dl. Martin Xuereb, Președinte Ronald McDonald House Charities Malta