Biroul Electoral Central (BEC) a respins, duminică seară, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din 2025. Alte două candidaturi independente au fost, de asemenea, invalidate. În schimb, BEC a validat candidatura lui Nicușor Dan. Decizia a generat tensiuni în fața sediului instituției, unde simpatizanții lui Georgescu s-au îmbrâncit cu jandarmii.
BEC a respins trei candidaturi, inclusiv pe cea a lui Călin Georgescu
Biroul Electoral Central a anunțat, printr-un comunicat semnat de președintele instituției, judecătorul Critinel Grosu, că a invalidat candidaturile lui Călin Georgescu, Ion Popa și Maria Marcu, toți trei independenți. În schimb, candidatura lui Nicușor Dan a fost aprobată.
„Decizie privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Georgescu Călin la alegerile pentru Președintele României din anul 2025”, se precizează în hotărârea adoptată de BEC, citat[ de news.ro.
Surse politice au declarat că 10 din cei 14 membri ai Biroului Electoral Central au votat pentru respingerea candidaturii lui Călin Georgescu. Reprezentanții AUR, POT, USR și PNL s-ar fi pronunțat în favoarea validării candidaturii sale.
De ce a fost respinsă candidatura lui Călin Georgescu?
Potrivit unor surse, dosarul lui Georgescu ar fi avut o problemă procedurală: lipsa unei semnături pe o anexă ce conținea declarația de avere.
Fostul judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader, a explicat la Antena 3 CNN că BEC verifică atât condițiile de fond, cât și pe cele de formă ale candidaturilor: „BEC verifică legalitatea candidaturii, îndeplinirea condițiilor legale prevăzute în Constituție și în Legea 370. […] Fiecare candidat trebuie să spună că îndeplinește condițiile legale de a candida.”
În ceea ce privește posibilitatea ca Georgescu să își depună din nou candidatura, Toader a fost categoric: „În opinia mea, nu. […] Există un principiu general care spune: un candidat, o candidatură. Nu revenim cu alte candidaturi.”
Proteste și incidente în fața sediului BEC
Decizia BEC a generat reacții puternice în rândul susținătorilor lui Călin Georgescu. În fața sediului instituției s-au înregistrat tensiuni între aceștia și jandarmi.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, a declarat că forțele de ordine au fost nevoite să intervină: „Participanții la această adunare publică nedeclarată au forțat cordonul de jandarmi cu intenția de a intra în sediul instituției, iar în acest context, pentru aplanarea situației, am fost nevoiți să folosim un pulverizator de mână cu substanță iritant-lacrimogenă.”
O femeie care se manifesta agresiv a fost ridicată de jandarmi și urcată într-o dubă. Protestatarii au fluturat steaguri și au scandat lozinci în sprijinul lui Georgescu.
Ce urmează?
Conform legislației, Călin Georgescu are la dispoziție 24 de ore pentru a contesta decizia BEC la Curtea Constituțională. Judecătorii CCR vor analiza cazul și pot decide fie să-i admită contestația, permițându-i să candideze, fie să mențină hotărârea Biroului Electoral Central.
foto (c) Facebook / Călin Georgescu









