CONSTRUCTIM S.A. a finalizat reabilitarea celor șase busturi vandalizate luna trecută în Parcul Central „Anton Scudier” din Timișoara și le-a montat înapoi pe Aleea Personalităților, lucrările fiind făcute pe cheltuiala companiei.
CONSTRUCTIM S.A., cea mai veche firmă de construcții înregistrată în Timișoara, a încheiat lucrările de reabilitare a busturilor vandalizate din Parcul Central „Anton Scudier”. Cele șase monumente au fost montate azi înapoi pe Aleea Personalităților, la o lună după incident.
Actul de vandalism, considerat unul „fără precedent”, a avut loc luna trecută, când cinci busturi au fost doborâte și distruse, iar un al șaselea a fost răsucit pe soclu. Printre monumentele afectate s-au numărat busturile Înaltpreasfințitului Nicolae Corneanu, ale guvernatorului Florimund Mercy, compozitorului Nicolae Boboc și profesorului universitar și scriitorului Gheorghe Tohăneanu. Un bust nu a putut fi identificat deoarece nu avea plăcuță cu numele.
Compania a anunțat că a intervenit rapid după distrugeri, colaborând cu autorități și artiști pentru a putea readuce busturile la forma lor originală. Toate lucrările au fost suportate financiar de CONSTRUCTIM.
Directorul companiei, Lucian Perescu, a explicat motivele implicării: „În orice oraș, o Alee a Personalităților reprezintă un simbol al respectului comunității pentru cei care au contribuit la dezvoltarea locului.”
El a subliniat gravitatea situației: „Actul de vandalism de o asemenea amploare ridică semne de întrebare despre respectul față de istorie și cultură.”
Perescu a adăugat că demersul a fost unul firesc pentru o companie legată de istoria orașului: „A fost un gest firesc, de bun simț, să ne implicăm în acest demers și să ne asumăm, pe cheltuială proprie, toate lucrările de reabilitare și conservare necesare.”
Acesta a mai spus că busturile sunt acum gata și oferite din nou orașului: „Ne bucurăm că am finalizat reabilitarea busturilor și le redăm înapoi orașului.”
Mesajul său s-a încheiat cu un apel către comunitate: „Sperăm ca gestul nostru să miște ceva în oameni. Doar împreună suntem puternici și ne putem construi viitorul.”
Aleea Personalităților găzduiește în prezent 24 de busturi din bronz, primele fiind amplasate în 2009. Proiectul final ar urma să includă 54 de monumente dedicate celor care au contribuit la istoria, cultura și educația Timișoarei.
Dacă îți place cum scriem și vrei să susții jurnalismul local independent, abonează-te cu 5 euro prin Patreon. Abonații primesc pe email, în premieră, cele mai bune știri din Timișoara.
Prin Patreon:












