Când vorbim de performanță în baschetul masculin din Timișoara numele antrenorului Dragan Petričević nu poate fi omis sub nicio formă. Fie că unii acceptă realitatea, fie că alții o refuză, Dragan Petričević este artizanul celor mai mari performanțe al baschetului timișorean. O spun rezultatele, o confirmă statisticile.
Astăzi, la 15 ani de la primul trofeu din istoria baschetului timișorean, câștigarea Cupei României, antrenorul de acum, dar și cel de atunci al echipei timișorene, Dragan Petričević nu pare să fi uitat prea multe.
„E greu să uiți acele momente. A fost un trofeu câștigat de o echipă care avea în componență jucători de calitate, cum ar fi Grubisic, Džambić, Veličković și Pesic”, a rememorat Petričević performanța de la 10 aprilie 2010, când Timișoara se impunea în fața formației Gaz metan Mediaș, scor 92-83 (22-21, 22-22, 18-16, 30-24), în finala jucată la Sibiu.
Tehnicianul își aduce aminte că echipa a pornit atunci cu șansa a doua în finala cu Gaz metan Mediaș. „Înaintea Final Fouru-lui de la Sibiu, Timișoara nu era favorită pentru că, la acea vreme, Asesoft Ploiești făcea legea în baschetul românesc, dar și de Gaz metan Mediaș, care devenise o a doua forță. Aveau jucători pe care ai mei îi vedeau doar la televizor. La un moment dat eram conduși, dar simțeam că noi dominăm. Am revenit, am preluat conducerea și am învins. Cine nu știa situația din clasament, situația financiară a celor două echipe avea impresia că noi suntem echipa mai bogată, la cum jucam.”
Nici acum nu îmi vine să cred cum 100 de timișoreni au fost peste 2000 de medieșeni
Dragan Petričević nu a uitat nici aportul galeriei care a făcut deplasarea la Sibiu și care i-a încurajat pe jucători din primul și până în ultimul minut, chiar dacă medieșenii au avut în tribunele sălii Transilvania mai bine de 2000 de susținători.
„Astăzi m-am uitat din nou la acel meci și nici acum nu îmi vine să cred că, într-o sală dominată de cei de la Mediași, care erau în jur de vreo 2000-2500, se auzea „Forța Poli ale, haide Poli ale”. Erau o sută de suporteri de la Timișoara, din galeria lui Poli, care au fost extraordinari și ne-au dat aripi. Erau alte vremuri”.
În vocea antrenorului se simt infexiuni. E semn că acele momente emoționate și de mare mândrie pentru sportul timișorean încă produc efecte.
Petričević: Cupa nu a venit din neant
Antrenorul formației timișorene susține că acea performanță remarcabilă a fost apogeul unei munci asidue, care a început în 2006. „Acea performanță a însemnat mult pentru Timișoara. Să nu credeți că trofeul a venit așa, din neant. A fost o muncă pe care eu și echipa mea am început-o în 2006. Până la acel trofeu, noi am mai disputat două finale de Cupa României, una de campionat, toate pierdute în fața celor de la Asesoft, plus o finală de cupă europeană regională și un bronz. Nimic nu a fost întâmplător.”
Dragan, laudatio pentru jucătorii săi
Experimentatul antrenor susține că valoarea jucătorilor, dar mai ales caracterele lor au avut un rol foarte important la clădirea acelei echipe. „În spate a fost o muncă grea, dar am avut la îndemână jucători de valoare și cu caractere cum rar mi-a fost să întâlnesc în carieră. Nu întâmplător astăzi unii dintre ei fac parte din staff-ul meu. Din păcate nu a fost suficient.”
Rugat să detalieze, tehnicianul a refuzat cu eleganță. „Acum nu ar ajuta cu nimic”, spune. În glas i se simte regretul, dar continuă…
„Nu știu cât de mare impact am avut eu. Diferența dintre cele două momente, este că echipa cea din 2010 era formată din jucatori consacrați, de lot national, iar cea din 2015 era o echipă în care jucătorii au crescut împreuna și pot să vă spun ca eu am crescut împreuna cu ei. Dintre toate aceste bucurii personale, jumătate se datorează jucătorilor. Și nu vorbesc doar despre trofee, ci perioada în care noi am reprezentat o forță în baschet.”
Dintr-o forță la jumătatea anilor 2000, Timișoara a pierdut atunci nu doar un tren, ci mai multe. Factorii de decizie de la acea vreme au considerat, probabil, că este suficient ceea ce s-a întâmplat. Fără susținere fina nciară, fără achiziții care să continue perioada de aur a baschetului de pe Bega, Timișoara s-a transformat dintr-un accelerat într-un simplu remorcher. În lipsa rezultatelor, dar și a investițiilor, mai marii clubului, obișnuiți cu performanțe „pe burta goală”, cum îi place lui Dragan Petričević să spună, au început să își arate nemulțumirea. Așa se întâmplă atunci când, în culm ea succesului, uiți că funcțiile sunt trecătoare, ci doar performanțele vorbesc. Dovadă că, astăzi, la 15 ani de atunci, Dragan este tot aici, la cârma echipei din Timișora, în timp ce de „ei” nimeni nu își mai aduce aminte. Cu siguranță că doar Dragan Petričević, care e conștient de câte putea să mai realizeze.
Să reamintim celor mai tineri, cum a fost drumul spre trofeu al echipei conduse de Dragan Petričević:
Turul 1: Elba Timișoara – SCMU Craiova 96-69 (tur), 72-73 (retur)
Turul 2: Elba Timișoara – BC Mureș Târgu Mureș 87-73 (t), 66-76 (r)
Final four:
Gaz Metan Mediaș – CSU Asesoft 65-59
Elba Timișoara – CS Otopeni 64-62
Finală: Elba Timișoara – Gaz Metan Mediaș 92-83
Marcatori: Pesic 24, Velickovic 23, Dzambic 15, Grubișic 11, Marcovic 10, Talabă 5, Păltinișanu 4.
