Un bărbat de 37 de ani a fost reținut ieri, 8 ianuarie, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara, pentru furt calificat.
Conform raportului poliției, acesta este bănuit că în 27 decembrie 2022 ar fi spart o locuință de pe strada Cronicar Ioan Neculce din Timișoara, de unde a furat mai multe obiecte, cu un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei.
În urma investigației, polițiștii l-au prins pe bărbatul de 37 de ani bănuit de furt calificat în Timișoara. Acesta a fost audiat la sediul poliției și ulterior reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, magistrații au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Polițiștii continua investigațiile pentru a documenta activitatea infracțională a acestuia și pentru a recupera prejudiciul în totalitate.
Foto sugestiv