Polițiștii locali din Timișoara au prins noaptea trecută, 24 spre 25 ianuarie, un bărbat de 55 de ani după ce încercase să fure o motocicletă pe Strada Ștefan cel Mare. Individul, identificat ca A.S. din Gura Humorului, a recunoscut fapta, declarând că a fost un moment de inconștiență datorat consumului de alcool.
Polițiștii locali au intervenit după ce Dispeceratul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara i-a direcționat către Strada Ștefan cel Mare, unde a fost semnalată sustragerea unei motociclete. La fața locului, aceștia au găsit o motocicletă abandonată pe liniile de tramvai, iar în apropiere se afla un martor. Aceasta a descris momentul în care un bărbat împingea motocicleta, iar aceasta a căzut, determinându-l să o abandoneze și să fugă.
Polițiștii locali au pornit în urmărirea suspectului, identificându-l ulterior în parcarea unui supermarket de pe Bdul Eroilor de la Tisa. El a explicat că a fost un act de inconștiență, influențat fiind de consumul de alcool.
Proprietarul motocicletei s-a prezentat și el la fața locului, iar suspectul a fost predat polițiștilor de la Secția 5 pentru pentru continuarea cercetărilor.