Un local de pe Calea Torontalului din Timișoara a fost amendat de ISU Timiș pentru mai multe nereguli, inclusiv fumat în spații nepermise și probleme la instalația electrică. În total, inspectorii au aplicat 9 avertismente și 2 amenzi de 3.000 de lei.
Inspectorii ISU Timiș au făcut controale în weekendul trecut la un operator economic de pe Calea Torontalului din Timișoara. În urma verificărilor, aceștia au aplicat 9 avertismente și 2 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei, pentru 11 nereguli constatate.
Printre abaterile semnalate se numără fumatul în spații nepermise, exploatarea necorespunzătoare a instalației electrice, lipsa marcajelor pentru căile de evacuare și dotarea insuficientă cu stingătoare sau alte mijloace de intervenție rapidă.
Reprezentanții ISU Timiș precizează că, deși HORETIM este informată periodic cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru a preveni incidentele legate de fumat, astfel de încălcări continuă să fie descoperite: „Deși ISU Timiș informează HORETIM periodic privind măsurile ce trebuie respectate pentru a preîntâmpina evenimentele negative cauzate de fumat, și în acest sfârșit de săptămână au fost constate încălcării ale Legii nr. 349/2002 privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.”
Controalele continuă și în alte zone din Timișoara.
Tot în acest weekend, au fost verificați mai mulți operatori economici din zona Complexului Studențesc, însă aici nu au fost descoperite cazuri de fumat în spații închise: „De asemenea, au fost controlați operatorii economici din zona Complexului Studențesc, și nu s-a constat fumatul în spațiile închise (terase).”
Inspectorii ISU Timiș vor continua acțiunile de verificare în localuri, baruri și restaurante, în special în locurile unde se fumează frecvent, pentru a preveni incidentele care pot pune în pericol siguranța clienților și a personalului.
foto cu caracter ilustrativ









