Balkan Dad (Miloš Nedeljkov, din Novi Sad, Serbia) este un fenomen pe care mie mi-a fost destul de greu să îl înțeleg și să-l așez, la început. Așa cum îi spuneam și lui, ieri, de fapt recunosc că la început mi-a displăcut major ceea ce vedeam postat de el. Mi se părea vulgar și deranjant, dar pentru că am continuat să primesc o vreme lucrurile pe care le posta, din cauza algoritmilor rețelelor de socializare, am realizat încet-încet că, de fapt, Miloš joacă un rol și că ceea ce mă deranja era că, de fapt, îmi și ne punea în față o oglindă.
Ne provoca să ne vedem cu balcanismele noastre, chiar dacă noi, persoanele care nu i-am gustat la început ironia și umorul, să spunem că nu suntem balcanicii tipici. Este un fel de „mitic” al Serbiei sau al Balcanilor, care este și șmecher, este și descurcăreț, arată și câte ceva din tradiții, din obiceiuri, mai ales din mâncare, dar și vine cu acea deschidere a omului simplu, și pe care poate nu ți l-ai dori la masa ta, de a-ți oferi de la el, de a-ți arăta cum trăiește, jovial și mulțumit cu sine însuși, chiar dacă asta implică un trening de care l-ai vrea scăpat, un maieu, o scobitoare ținută aproape și în timpul somnului în colțul gurii și tot felul de lucruri pe care, dacă le vedem, le vedem eventual strâmbând din nas, dar în același timp trebuie să recunoaștem că fac parte din viața noastră, ca sumă. Repet, nu a mea, sau a ta, cel care gândești la fel ca mine, atunci când ne considerăm individualitățile ci ca sumă din care facem parte pentru că ne-am născut aici și, chiar dacă nu ne convine, suntem parte din supa asta de coacervate balcanică.
Așadar, după o vreme am început să înțeleg care este jocul pe care îl face Balkan Dad, și chiar să mă amuze. Vedeam cum stereotipurile pe care și le-a ales punctează postările sale și devin previzibile. După o vreme știi ce se întâmplă atunci când apare pătrunjelul pe masă, pentru că nu va sta mult acolo, știi că scobitoarea este absolut de nedespărțit, recunoști momentele în care trebuie să vină îndemnul „folosește-ți creierul”, nu neapărat cele pe care le-ai folosi și tu, dar nimic nu e foarte departe pentru că, de fapt, acest mitic, Mitică sârb, nu este cel care trebuie hulit pentru toate – exact ca în viață, el are și părți bune, are părți în care îți vine să zâmbești văzând felul în care savurează viața, și îți spui, până la urmă, chiar dacă nu în fiecare zi dar mâncarea aceea pe care o pune pe masă este și mâncarea mea, din Banat, și mâncarea celui de lângă Tisa, din Ungaria.
Suntem legați de felul în care mâncăm, de felul în care ne petrecem timpul liber, de felul în care suntem noi atunci când suntem în intimitate, și nu ne știm observați – ceea ce ducem dincolo de această intimitate este, însă, problematic, iar caricatura pe care o face Balkan Dad acolo unde și-a găsit nișa, unde și-a compus, în timp, modul de frazare, stereotipurile de care aminteam, interacțiunea cu lumea sunt, de fapt, metehne și ale noastre, și ale prietenilor noștri sârbi, care, odată arătate, ca o oglindă, ne pot sau lăsa cu ideea că „aha, prietenul nostru e la fel ca noi”, sau, dimpotrivă, pot să-i facă pe cei care sunt acolo să se gândească… „da, se pare că asta trebuie să schimb ceva”.
Una peste alta, în timp am învățat să-i înțeleg și chiar să-i savurez umorul, dar, dincolo de asta, am început să-l apreciez atunci când am văzut strecurate în filmările pe care le făcea, și pe care le oferea ca influencer urmăritorilor lui, momente ale vieții sale care îl definesc efectiv ca om, și care nu sunt un rol – îmi place să-i urmăresc relația cu mama, apreciez și înțeleg nostalgia față de tatăl, care nu mai este, dar, așa cum discutam tot ieri, momentul în care l-am simțit cu adevărat apropiat, dincolo de rol, pe omul care ne oferă acest rol a fost atunci când a explicat urmăritorilor săi care este miza cu alegerile din Serbia și ce crede el că este de votat.
Atunci când am văzut că este invitat la Iulius Mall, în Timișoara, pentru un eveniment la care urma să se întâlnească acolo cu timișorenii, mi-am spus că ar fi binevenit să-l întreb despre două lucruri care există în mine ca întrebări personale, și cred că ar contura, ar rotunji portetul celui care este în spatele lui Balkan Dad.
Atâta doar că, obosit și tracasat, poate, de cele trei ore în care a făcut fotografii cu doritorii, a dat autografe, a răspuns la întrebări și a gustat din cadourile pe care le-a primit, nu puține, (trebuie să spun și că lumea a stat așa de frumos și de ordonat la coadă pentru întâlnirea cu el, de parcă erai la Paști, la binecuvântarea coșurilor, la catolici), interlocutorul nostru a avut nevoie de un moment de relaxare pe care și l-a atribuit în mașina care ne muta dintr-un colț în altul al suprafeței mall-ului ca apoi să-mi spună ok, putem să dăm drumul interviului. Însă nu a fost deosebit de încântat atunci când întrebările mele erau, de fapt, dincolo de ceea ce făcea în Timișoara, și nu a dorit să înregistrăm despre asta. Mi-a spus că nu vrea să vorbească despre politică – de fapt, întrebările mele vizau două lucruri care poate că ar fi fost interesante pentru cititorii noștri, și anume, pornind de la faptul că întotdeauna, atunci când se vorbește despre popoarele fostei Iugoslavii, în postările sale, nu găsești un cuvânt rău – găsești o amintire a cuiva din familia lui care e de acolo, sau care l-a marcat, ceea ce este extraordinar pentru generația lui. Pentru că mi-aduc aminte de generația mea, care avea niște uri întreținute de războiul care era atunci pe rol, acum 30 de ani, uri care nu știam cum se vor așeza.
Și, cu toate astea, Balkan Dad este unul dintre cei care ne arată că se poate. Voiam să-l întreb cum consideră că s-a trecut de aceste stereotipuri ale urii față de ceilalți implicați în toată acea nebunie ce a pornit cu ruperea Iugoslaviei, însă nu a dorit să răspundă la acest lucru. Iar a doua întrebare era pornind de la postările sale, două, din câte am văzut eu, legate de alegerile din Serbia – pe marginea căror alegeri ne-am bucurat, împreună cu toți cei din bula mea – cum simte rolul unui influencer, atunci când el trece de felia pe care și-a ales-o, în cazul acesta, personajul Balkan Dad, și tot ceea ce face el legat de mâncarea din zona Balkanilor, ca să explice acelora care înțeleg mai puțin și componenta socială și chiar politică a țării sale.
Nici aici nu am avut mai mult noroc, pentru că mi-a spus că ar dori să vorbească oficial despre cele care l-au adunat pe moment în Timișoara. Însă neoficial mi-a oferit câteva explicații, pe care le voi păstra pentru mine, pentru că am promis treaba asta, așa că, în timpul care a mai rămas, am folosit deschiderea sa pentru a discuta despre ceva să spunem benign, și anume despre relația sa cu fanii din Timișoara, și despre mâncărurile de pe la noi.
Dincolo de aceasta, vreau să vă spun că mi-a părut bine că m-am intersectat cu el, chiar pentru scurt timp, din cauză că este interesant să vezi cum evoluează un fenomen clădit cu migală de către cineva care, în mod cert, are același valori ca și noi.
O să spun mai puțin despre faptul că a fost cooptat în povestea cu gastronomia bănățeană, dat fiind că nu am încredere în echipa care gestionează proiectul, dar știu că, dacă se va întâmpla ceva ce va vorbi eficient lumii despre cum suntem noi, pornind de la ce mâncăm noi, atunci Balkan Dad este omul care poate să facă acest lucru eficient.
*
– Cum este cu granițele și cu mâncarea – ne unește ea în spatele acestor granițe? Deoarece suntem foarte aproape, Timișoara și Novi Sad.
– Da, sunt multe similarități, pentru că există o regiune Banat în România, și o regiune în Banat în Serbia. De exemplu, avem și noi și voi sarmale, mici, ciorbă. Deci există multe mâncăruri care sunt foarte similare. Deci, dacă există o similaritate în mâncarea noastră, și o similare în cultură, atunci există o similare în oameni.
– Asta e important, mă ajută pentru următoarea întrebare. Cum vă simțiți, aveți sentimentul că sunteți iubit în orașul meu? Cum simțiți oamenii?
– Da, oamenii mă respectă foarte bine aici. Există un proverb în engleză, „mergi unde ești iubit”. Și definitiv mă simt iubit aici, în România, și am spus multe ori că România este una dintre cele trei țări care mă iubesc cel mai mult în lumea mea. Probabil cel mai mult.
De asemenea, când vin aici, oamenii mă tratează cu cel mai înalt nivel de respect oferit unei celebrități. Mereu îmi spun că un influencer este sub un actor, un muzician sau un recipient al premiului Nobel. Dar aici mă simt tratat la cel mai înalt nivel. Lucru pentru care mulțumesc și pe care îl respect și încerc să mențin statusul.
De fapt, nu fac nici un lucru fals. Nu mi-aș folosi banii și timpul meu pentru a pleca într-un loc dacă nu mi-ar plăcea cu adevărat mâncarea de acolo sau cultura.
– Care ar fi cel mai bun lucru pe care l-ați mâncat în Timisoara?
– Nu pot spune pentru Timisoara, pentru că nu am fost aici de multă vreme, dar vorbind de România în general, pot spune că papanașii sunt cele mai bune gogoși din lume. Nimic nu se sompară pe lume cu papanașii. Și cela mai bună ciorbă pe care am gustat-o în viață este ciorba de cartofi cu afumatură.
Ramona Băluțescu
