Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara are pe rol un proiect interesant, cu titlul ”De la vulnerabilitate la excelență prin sprijin socio – educațional, oportunități de leadership, incluziune și solidaritate” (CNFIS-FDI-2026-F-1325 – cu acronimul SOLIS), care vizează creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale şi sporirea accesului la învăţământul superior. Conducătoarea proiectului este prof. univ. dr. Daliborca Vlad.
Într-un timp în care oferta universitară a crescut, iar examenele „la medicină” nu mai presupun alarmante (pentru participanți) cifre de „x pe un loc”, este firesc ca fiecare institut de învățământ superior să-și pună întrebarea „noi pe cine școlim?”. Pentru că o universitate ce-și dorește să-și adauge descrierea de „elită” lângă nume e util să se îngrijească prin mai mult decât prin triere de materialul cu care lucrează.
Și astfel, UMFT a ajuns la acest proiect interesant, SOLIS, care „apucă” tânărul de dinainte de examen, și nu-l lasă din mână nici după, căutând să modeleze excelența profesională și umană, oferind șanse generațiilor de tineri de a alege informat cum să-și construiască viitorul.
Dintre obiectivele proiectului SOLIS fac parte campaniile de promovare, cum este util ca oferta educațională a universității să poată ajunge la potențialii beneficiari. Această promovare în rândul elevilor de liceu din clasele XI–XII este gândită ca având loc prin prezentarea programelor de studiu, a condițiilor de admitere și a oportunităților de carieră, utilizându-se activități interactive precum prezentări în licee, campanii online, materiale video și sesiuni de informare cu studenți. Scopul este creșterea gradului de informare și interesului pentru admiterea la universitate.
De asemenea, realizatorii proiectului au luat în vedere oferirea de sprijin în alegerea traseului educațional și profesional al tinerilor, prin îmbunătățirea serviciilor de consiliere și orientare profesională. Astfel, a fost prevăzută oferirea de sprijin pentru elevi și studenți, pentru alegerea traseului educațional și profesional, prin activități de consiliere și orientare, în vederea luării unor decizii informate privind continuarea studiilor și cariera.
Nu a fost uitat leadership-ul în situații medicale, pentru situații sociale aparte – a fost gândită acordarea de sprijin studenților din medii defavorizate, pentru a se ajunge la dezvoltarea abilităților de leadership și comunicare și de luare a deciziilor în context medical.
Noțiuni importante în comunicarea cu generațiile ce vor putea forma pătura de noi studenți la medicină au fost considerate a fi inovația și sprijinul educațional, explorându-se tehnologia – spre exemplu, utilizarea dronei în formarea studenților. La acest capitol a fost luată în considerare și acordarea de sprijin studenților din medii defavorizate, prin dezvoltarea competențelor digitale și practice ale studenților, prin integrarea tehnologiilor moderne în procesul educațional medical.
Nimeni nu mai poate gândi și folosi azi medicina modernă fără implicarea inovației în sprijinul educațional, explorându-se tehnologia. Tot dronele pot fi utilizate în formarea elevilor, la îmbunătățirea serviciilor de consiliere și orientare profesională. În SOLIS figurează utilizarea dronelor ca instrument educațional, spre stimularea interesului pentru tehnologie și știință, precum și pentru formarea abilităților de lucru în echipă, gândire critică și rezolvare de probleme în contexte aplicate.
Cum viitorul student nu este doar tânărul de azi care va fi sfătuit să-și aleagă facultatea pe care o va urma dintre cele de top din Timișoara și România, proiectul SOLIS vizează și urmărirea ulterioară a celor care au optat pentru a studia la UMFT, și astfel între obiectivele proiectului figurează și formarea competențelor aplicate în medicina modernă pentru facilitarea tranziției către piața muncii. Astfel, pentru ca viitorii medici să fie și din, dar și pentru zone defavorizate, a fost trasată și acordarea de sprijin studenților din astfel de medii defavorizate – obiectivul vizează dezvoltarea competențelor profesionale ale studenților prin organizarea de traininguri practice în domenii medicale moderne și emergente.
De asemenea, păstrarea studiilor pe linia modernității se realizează și prin formarea competențelor practice prin educație asistată de laboratoare digitale. Și aici apare ca linie importantă de activitate acordarea de sprijin studenților din medii defavorizate. Obiectivul activității constă în dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor și studenților prin utilizarea laboratoarelor digitale în procesul educațional. Să menționăm aici că UMFT face parte dintre universitățile care oferă de o vreme cursuri pentru integrarea inteligenței artificiale în domeniul medical.
Revenind la elevii puși în fața opțiunii de a alege între facultăți și meserii ulterioare, prin SOLIS aceștia vor primi susținere pentru tranziția la învățământul superior. În cadrul promovării ofertei educaționale a universității este prevăzută și sprijinirea elevilor în pregătirea pentru examenul de bacalaureat și admiterea în învățământul superior, prin consolidarea cunoștințelor la disciplinele de bază și dezvoltarea competențelor necesare performanței academice.
Tot din această linie de acțiune face parte și creșterea motivației pentru învățare în rândul elevilor și al studenților, prin stimularea implicării active în activitățile educaționale.
De asemenea, nici cei care fac parte intrinsecă din procesul de învățământ, dinspre celălalt capăt, nu au fost uitați. Proiectul prevede formarea și perfecționarea cadrelor universitare în domenii de incluziune, echitate și sprijin educațional prin schimb de bune practici la nivel internațional.
Dintre obiectivele specifice domeniului, pe care universitatea le propune la nivel instituțional, face parte și dezvoltarea profesională a cadrelor universitare prin participarea la conferințe internaționale dedicate incluziunii, echității, egalității de șanse și sprijinului educațional.
De asemenea, este prevăzut a se ajunge la creșterea vizibilității proiectului prin activități de comunicare și informare, cum ar fi realizarea unui canal online/website pentru informare şi comunicare. Acesta va asigura realizarea unei comunicări eficiente și a unei informări continue privind activitățile, progresul și rezultatele proiectului către toate categoriile de beneficiari și parteneri implicați.
Referitor la importanța implementării în condiții optime a proiectului SOLIS, și impactul care se dorește ca acesta să-l aibă atât în rândurile elevilor ce sunt înainte de a-și alege viitoarea facultate, dar și pentru studenții mediciniști ce trebuie să-și configureze viitorul, directorul de proiect, prof. univ. dr. Daliborca Vlad a declarat: „A ajunge student la medicină este o decizie deosebit de importantă în viața unui tânăr, cum este începutul asumării unui rol social deosebit – poate al celui mai important actant social. Ne dorim nu doar să pregătim studenți și, ulterior, medici rezidenți cât mai bine pregătiți, ci și să apărem în fața elevilor drept o alegere de elită, așa cum, tradițional, medicina, și mai ales medicina în Timișoara a fost socotită decenii întregi. De aceea, UMFT este pregătită să se implice atât în consolidarea șanselor elevilor din toate categoriile sociale de a deveni studenți la medicină, cât și în a îndruma pe cei deveniți deja studenți spre a-și alege parcursul profesional cel mai potrivit. Un astfel de proiect poate schimba vieți și are implicație profundă socială.
Tocmai de aceea ne-am ales, ca slogan al implementării proiectului, „UMF Timișoara. Schimbă lumea prin medicină”, iar efortul nostru se derulează având în vedere un mesaj cheie scurt: „Peste 80 de ani de performanță în educația medicală”, pentru că și tradiția unui institut de învățământ superior este firesc să aibă greutate, atât în opțiunea inițială, cât și mai apoi, în formarea profesională a viitorului medic”.
Ramona Băluțescu















