It’s not a bug, it’s a feature.
De obicei asta se spune despre unele opțiuni ale programelor informatice.
Dar acest lucru este valabil și pentru achizițiile de arme care sunt plătite și nu sunt furnizate armatei românești.
Să luăm un exemplu banal: cumperi un tanc. Frumos, verde, greu, patriotic.
Problema este că tancul nu vine singur, ci vine cu o întreagă suită de nevoi: transport, combustibil, șoferi, mecanici, depozite, piese de schimb.
Începe să semene mai degrabă cu o rudă din satul natal al domnului Miruță care vine „doar în vizită” și rămâne pe termen nelimitat, consumând tot din frigider.
Apoi vine întreținerea. Tancul nu e bibelou – sau, mă rog, devine, dar unul foarte scump.
Trebuie curățat, uns, verificat. Apare inevitabil un plutonier care își petrece existența ștergând praful de pe o armă care nu va trage niciodată, dar va străluci impecabil la inventar. Alte cătane o păzesc, altele o mută dintr-un depozit în altul.
Și toate acestea costă. Mult.
Pe când așa, arma nu a mai venit, nu mai ai cheltuieli cu ea timp de câțiva ani pănă o casezi pentru a face loc altor arme pe care le cumperi.
Oricum principalul scop al achiziției, acela de a lua niște bani din buzunarele unora, tâmpiți dar mulți, și a-i băga în buzunarele altora, puțini dar băieți deștepți, a fost realizat.
*
Dacă te uiți atent la sindrofia aceea a lui Trump, reacția invitaților e mult mai interesantă decât incidentul în sine. Oamenii care continuă să mănânce, sau să șterpelească niște sticle cu băutură
Ceea ce, sincer, e profund omenesc.
Pentru că hai să fim corecți: când ai plătit câteva sute de dolari pentru un loc la masă, când ți-ai pus costumul bun, când ai repetat în oglindă două-trei replici inteligente pentru networking… nu abandonezi totul pentru un mic detaliu zgomotos.
Glonț, neglonț, mazărea trebuie terminată.
*
Gabriel Liiceanu le-o trage celor de la PSD și îl pupă-n fund pe domnul Bolojan.
Domnu’ Liiceanu, stați liniștit, toti sunt niște lichele.
Că altfel nu s-ar fi înscris într-un partid.
Sper că nu v-ați imaginat că au făcut-o pentru țară și popor.
***
Pensia maximă în Germania care este atinsă doar în cazuri rare. Mulți pensionari apelează la ajutoare sociale
În Germania, pensia de stat rămâne principala sursă de venit pentru majoritatea persoanelor vârstnice, însă realitatea cifrelor dezvăluie o situație îngrijorătoare: mulți pensionari se confruntă cu dificultăți financiare. Conform datelor publicate de portalul german Finanz.de, pensiile medii nu sunt suficiente pentru a acoperi nevoile de bază în multe cazuri.
Presiune publică imensă pe guvernul britanic: peste 200. 000 de oameni cer rezilierea contractelor cu Palantir Technologies
Un val tot mai vizibil de nemulțumire publică ia amploare în Marea Britanie, unde peste 229.000 de persoane au semnat petiții prin care cer guvernului să rupă legăturile cu gigantul american Palantir Technologies, invocând temeri legate de utilizarea datelor sensibile și de rolul companiei în instituțiile statului, potrivit The Guardian.
Cele două petiții vizează, pe de o parte, încetarea tuturor contractelor publice cu Palantir, iar pe de altă parte anularea acordului de 330 de milioane de lire încheiat cu sistemul public de sănătate NHS, care implică gestionarea datelor pacienților.
Revoluția AI intră în faza dură: valul concedierilor din Big Tech alimentează temerile privind viitorul muncii
Susținătorii tehnologiei argumentează că nu asistăm la dispariția muncii, ci la reinventarea ei Expansiunea accelerată a inteligenței artificiale începe să producă efecte vizibile pe piața muncii, iar recentele planuri de restructurare anunțate de Meta și Microsoft amplifică dezbaterea privind costul social al noii revoluții tehnologice, scrie CNBC. În timp ce marile companii pompează sume uriașe […]
Ce e bal ca balul trece

Un dineu al președintelui Trump, cu peste 2000 de corespondenți, s-a transformat într-un adevărat asediu. Atacatorul, un californian de 30 de ani, a venit la eveniment hotărât să-l martirizeze pe Donald Trump ca al cincilea președinte american asasinat în timpul exercițiului. Împușcături, haos, prima doamnă evacuată de forțele speciale, Donald căzut pe burtă sub prezidiu, jurnaliști ascunși sub mese. Vă dați seama ce reportaj în direct, cu telefonul, s-a făcut acolo? A fost și un moment patriotic, căci, de sub scaun, un corespondent-erou, acreditat la Casa Albă, urla „USA! USA!” ca pe stadion. Inevitabil, imaginea aceasta ne-a adus aminte de westernurile clasice, în care un personaj gen Billy the Kid intra în saloon și toți mesenii se aruncau la podea, cu whiskey-urile vărsate pe masă, peste cărțile de joc.
Cine este bărbatul care a deschis focul la cina corespondenţilor de la Casa Albă

Un VIP de la Hollywood a continuat să mănânce liniștit în timpul atacului armat de la Washington
Un incident armat produs în timpul Cinei Corespondenților de la Casa Albă a provocat panică sâmbătă seara, 25 aprilie, la Washington, după ce s-au auzit focuri de armă în apropierea sălii de la hotelul Washington Hilton unde se aflau oficiali de rang înalt, jurnaliști și invitați. Totuși, un moment a atras atenția: Michael Glantz a continuat să mănânce liniștit.
Când democrația este atacată, băutura trebuie „securizată”. Jurnalistă surprinsă „arestând” două sticle de șampanie în timpul haosului de la Casa Albă
The highlight of the shooting is all the press and influencers yoinking bottles of wine and champagne. Good on them for that. pic.twitter.com/4Ht0bPEXdn
— Anonymous (@YourAnonCentral) April 26, 2026
În timpul haosului de la Cina Corespondenților, unde s-au tras focuri de armă la doar 50 de metri de președintele Donald Trump, imagini devenite virale au arătat lumii ce este mai important. Când democrația este atacată, băutura vine pe primul loc și trebuie „securizată” înainte de orice… și, mai ales, oricine!
Cel puțin, asta se înțelege din gestul unor jurnaliști prinși „arestând” două sticle de șampanie.
Imagini absurde de la scena atacului armat de la Casa Albă. Un invitat mănâncă desert liniștit, în vreme ce alți invitați se ascund sub mese și „mascații” păzesc sala cu arme automate

Un videoclip de la Cina Corespondenților de la Casa Albă a devenit viral după ce a surprins un moment bizar: în timp ce informațiile despre posibile focuri de armă au provocat panică, iar participanții se adăposteau, un bărbat a rămas așezat la masă, continuând calm să-și termine mancarea.
Videoclipul, distribuit pe scară largă pe rețelele sociale, arată un contrast puternic. Invitații la evenimentul de prestigiu din Washington, D.C. pot fi văzuți ghemuiți sub mese și privind în jur alarmați, în timp ce personalul de securitate se deplasează rapid prin încăpere.
În mijlocul tensiunii, însă, un participant pare aproape detașat de haos, continuând să mănânce, aruncând din când în când câre o privire în jur, dar rămânând, în mare parte, neafectat.
Ce a scris în „manifestul” său atacatorul de la dineul corespondenților de la Casa Albă: „Se pare că am surprins pe mulți astăzi”
Suspectul în cazul împușcăturilor de la Cina Corespondenților de la Casa Albă a redactat un „manifest” în care afirma că intenționa să-i vizeze pe oficialii administrației Trump, „în ordinea ierarhică, de la cel mai înalt rang la cel mai mic”, potrivit unei copii obținute de CBS News.
Ministrul Apărării face dezvăluiri: România a plătit echipamente militare care nu au fost furnizate
Radu Miruță susține că România a comandat, acum doi ani de zile, sisteme de apărare împotriva dronelor care, dacă vor ajunge în operațiunile Armatei Române vor acoperi un spectru de probleme care nu pot fi adresate în prezent pe fondul lipsei acestor echipamente.
Instituțiile obraznice, dosarul cu șină electronică și sindromul „Vintage”, sau cum a devenit absurdul noua normă administrativă
Instituțiile „vintage” mimează digitalizarea și păstrează ineficiența prin proceduri absurde. Birocrația protejează semidocții, transformând progresul într-o farsă. Este necesară o trecere urgentă de la cultura autorității la cea a serviciului public real și eficient.
Nu mai avem „staruri politice” de la Băsescu încoace. De ce nu mai are România lideri de anvergură ANALIZĂ

„Puțini lideri politici din aceste zile au o educație politică, administrativă, de chestiuni de relații internaționale care să le permită anvergura unui lider politic adaptat și care să conteze nu doar la nivel național, dar și la nivel internațional”.
Cum se restructurează în IT: Dacă numărul de ani pe care îi ai, plus vechimea în companie depăşeşte cifra 70, ai şanse foarte mari să fii pus pe lista de plecări. Dacă 70 nu este suficient, se coboară la 65 şi chiar 60

Gabriel Liiceanu, atac dur la PSD: „Fiecare calitate a lui Bolojan este pusă în lumină de către un viciu al lui Grindeanu”
Prezent în studioul Digi24, scriitorul și filosoful Gabriel Liiceanu i-a adus laude lui Ilie Bolojan și l-a criticat, în termeni zdrobitori pe Sorin Grindeanu. „Avem un mare noroc cu el în clipa de față, pentru că separă apele foarte bine”, a spus, ironic Liiceanu.
Începând de luni, trafic restricţionat în câteva zone din oraș

La solicitarea Del Gaz, precum și în vederea realizării lucrărilor la stadionul „Arena Eroii Timișoarei”, din Calea Buziașului, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în câteva zone din oraș, începând de luni, 27aprilie. Astfel, circulația rutieră va fi restricționată, în perioada 27.04.2026 – 08.05.2026, pe strada Eternității, în vederea…
Ce facem astăzi, 27 aprilie 2026, în Timișoara?
Luni, 27 aprilie, puteți descoperi universul fascinant al teatrului liric, cu ocazia Zilei porților deschise la Opera Națională.
















