Am mai povestit despre mirarea mea – nu atât naivă, cât rațională – că unele lucruri atât de evidente petrecute în trecut n-au fost observate sau recunoscute de cei care conduc lumea.
Sau, mai exact, că au fost văzute, dar ignorate cu bună știință, în virtutea unor agende mai largi, despre care nu se vorbește în comunicate oficiale.
Unul dintre aceste exemple este Nord Stream 2, un proiect strategic finalizat oficial în septembrie 2021. Ultima sudură sub Marea Baltică a fost realizată pe 6 septembrie, iar pe 10 septembrie, la ora 08:45, Gazprom a anunțat încheierea completă a lucrărilor.
Dar, paradoxal, conducta n-a livrat niciodată un metru cub de gaz, pentru că în februarie 2022 autorizația de funcționare a fost suspendată de Germania — sub presiunea directă a Statelor Unite, care se opuseseră vehement proiectului încă din timpul administrației Obama și mai ales sub Trump și Biden.
Statul German nu a justificat nici până acum acest gest.
Acest gest aparent „preventiv” nu a fost un act izolat, ci parte a unei strategii deliberate de rupere a legăturii energetice și economice dintre UE și Rusia.
Pretextul a fost invazia Rusiei în Ucraina, începută pe 24 februarie 2022. Însă în realitate, politica de distanțare de Rusia începuse cu mulți ani înainte, încă din 2014, de la anexarea Crimeei.
Războiul nu a făcut decât să ofere justificarea perfectă pentru tăierea legăturilor economice care fuseseră vitale pentru industria europeană – în special germană – bazată pe gaz ieftin rusesc.
Privind înapoi, devine clar că distrugerea Nord Stream 2 – mai întâi administrativă, apoi fizică (prin sabotajul din septembrie 2022, pentru care vinovații nu au fost oficial identificați) – a fost o piesă centrală într-un joc geopolitic mult mai amplu: realinierea economică a Europei în orbita Statelor Unite.
Cei care credeau că Uniunea Europeană era pe cale să-și construiască o autonomie strategică s-au înșelat.
Prin renunțarea la sursele energetice ieftine și prin înlocuirea lor cu gaz natural lichefiat american de 2-3 ori mai scump, Europa s-a autocondamnat la pierderea competitivității industriale, iar Germania – motorul industrial al continentului – a intrat deja într-o recesiune prelungită.
Această stare de dependență economică și energetică a fost agravată de acordurile comerciale recente, semnate de liderii UE în timpul unei întâlniri prezentată ca o „victorie a diplomației”.
În realitate, după cum remarcă pe bună dreptate Cotidianul în articolul „Europa, o găină fără cap în fața lui Trump”, Uniunea a acceptat condiții de import/export în favoarea SUA, un angajament energetic de 700 miliarde dolari pe termen lung, și o liberalizare comercială care defavorizează producătorii europeni, în special cei din agricultură și industrie grea.
Ce s-a întâmplat zilele trecute este doar o nouă etapă a aceluiași fenomen: o Europă tot mai lipsită de voință strategică, care face concesii în lanț, devine piață de desfacere și pierde pas cu pas ceea ce părea, acum un deceniu, o traiectorie independentă.
Privind imaginea de ansamblu, Nord Stream 2 nu a fost doar o țeavă pe fundul mării.
A fost o axă geopolitică, o metaforă a viitorului Europei.
Iar prin distrugerea lui, acest viitor a fost rescris – nu de europeni, ci desenat de alții, în afara continentului.
*
Europa, o ”găină fără cap” în fața lui Trump
Este ”capitularea europenilor”, scrie Der Spiegel. ”Bruxellesul s-a făcut mic în fața Washingtonului”, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung, s-a comportat ca o ”găină fără cap”. Europa a acceptat ca produsele exportate in SUA, în special automobilele, să fie taxate cu cel puțin 15%. S-a angajat să se aprovizioneze cu energie din SUA în valoare de peste 700 de miliarde de dolari și să investească 600 de miliarde de dolari în America. S-a angajat să cumpere ”masiv” armament american. În cele din urmă, s-a angajat să renunțe la taxele vamale pentru importul de produse strategice din America (cu condiția ca și SUA să facă același lucru, deși este limpede că la nivel ”strategic” SUA vor exporta mai mult decât Europa). ”În ciuda forței sale economice, UE nu a reușit să negocieze un acord comercial mai bun decât a făcut-o Japonia” și Marea Britanie, scrie Handelsblatt. ”Acest acord este unul rău pentru Europa”, scrie Suddeutsche Zeitung.
