1812: A fost semnată Pacea de la București prin care se încheia războiul ruso–turc (1806–1812). Jumătatea de est a Moldovei ce avea să fie denumită Basarabia, intră în componența Rusiei.
Războiul ruso-turc a fost declanșat pe fondul tensiunilor crescânde dintre cele două mari puteri. Imperiul Rus urmărea extinderea influenței sale în Balcani și controlul asupra Mării Negre, în timp ce Imperiul Otoman încerca să-și păstreze teritoriile și prestigiul într-o Europă în schimbare. Conflictul a fost marcat de multiple bătălii și de ocuparea unor teritorii strategice de către armata rusă.
Negocierile de pace au fost complicate, influențate și de presiunile externe. Rusia era interesată să încheie rapid conflictul, având în vedere iminența unui război cu Napoleon, iar Imperiul Otoman era slăbit și dornic de pace. Tratatul a fost semnat la București, iar delegațiile au fost conduse de diplomatul rus Andrei Italinski și de negociatorul otoman Galib Efendi.
Pacea de la București a stipulat mai multe schimbări teritoriale și administrative:
Imperiul Otoman a cedat Rusiei jumătatea de est a Moldovei, teritoriul dintre râurile Prut și Nistru, care avea să fie cunoscut sub numele de Basarabia.
Granița Moldovei a fost mutată de pe Nistru pe Prut, despărțind astfel o parte semnificativă a populației moldovene de restul Principatului.
Rusia și-a asigurat accesul la gurile Dunării, consolidându-și astfel prezența strategică în regiune.
Imperiul Otoman a păstrat controlul asupra Țării Românești și a Moldovei Occidentale, dar a fost obligat să accepte o autonomie administrativă sporită pentru aceste teritorii.
1881: Compania germană Siemens & Halske pune în funcțiune la Berlin primul tramvai electric din lume.
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, transportul public urban era dominat de tramvaiele trase de cai și, în unele locuri, de vehicule acționate prin cabluri sau aburi. Aceste metode erau limitate de costuri mari de întreținere, viteză redusă și capacitate limitată. Apariția curentului electric a creat premisele pentru o schimbare tehnologică majoră.
Werner von Siemens, fondatorul companiei Siemens & Halske, a fost un pionier în domeniul ingineriei electrice. După ce a realizat prima linie telegrafică subterană din Europa și a contribuit la dezvoltarea dinamicii electromagnetice, el a văzut în electrificarea transportului o soluție viabilă pentru problemele logistice urbane.
Pe 16 mai 1881, Siemens & Halske a inaugurat la Lichterfelde prima linie de tramvai electric din lume. Linia avea o lungime de aproximativ 2,5 kilometri și lega gara din Lichterfelde de Academia Militară. Tramvaiul era alimentat printr-o linie electrică aeriană și folosea un motor electric de curent continuu, cu o putere de aproximativ 7,5 kW (10 CP). Viteza maximă era de 20 km/h, considerată remarcabilă pentru acea perioadă.
Sistemul de alimentare era simplu, dar ingenios. Electricitatea era furnizată de un generator staționar și transmisă prin cabluri de alimentare montate deasupra șinelor. Tramvaiul colecta energia printr-un pantograf, iar motorul transforma curentul electric în energie mecanică pentru a pune în mișcare roțile.
Deși la început au existat temeri legate de siguranță și fiabilitate, succesul primelor curse a demonstrat că tehnologia este nu doar funcțională, ci și eficientă. Siemens & Halske a continuat să perfecționeze designul și să extindă linia, inspirând orașe din întreaga lume să adopte tramvaiele electrice.
1960: Theodore Maiman, un fizician american, a produs primul laser în laboratoarele de cercetare Hughes din Malibu, California.
Conceptul de „amplificare a luminii prin emisie stimulată de radiație” (Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation – LASER) a fost teoretizat pentru prima dată de Albert Einstein în 1917. El a introdus ideea că electronii pot fi stimulați să emită fotoni într-o manieră controlată, proces care stă la baza funcționării laserului.
În anii 1950, cercetările asupra maserului (un dispozitiv similar care funcționează în spectrul microundelor) au demonstrat că amplificarea stimulată era posibilă și măsurabilă. Aceste experimente au pregătit terenul pentru dezvoltarea laserului.
La 16 mai 1960, Theodore Maiman a reușit să producă primul laser operațional, utilizând un cristal de rubin ca mediu activ. Dispozitivul său era simplu, dar ingenios:
Un tub de xenon genera un flash de lumină intensă, care excita atomii de crom din cristalul de rubin.
Acești atomi, ajunși la un nivel energetic superior, emiteau fotoni într-un mod coerent și sincronizat.
Lumina rezultată era de o intensitate și puritate unice, cu o lungime de undă de 694,3 nanometri (lumina roșie).
Laserul lui Maiman era un exemplu de „laser pulsator”, cu emisii intermitente, și a reprezentat o descoperire tehnologică majoră, demonstrând pentru prima dată viabilitatea conceptului teoretizat de Einstein.
1969: Sonda spațială sovietică Venera 5 aterizează pe Venus și trimite date despre atmosferă.
Programul Venera a fost inițiat de Uniunea Sovietică la începutul anilor 1960, având ca obiectiv principal explorarea planetei Venus, un corp ceresc deosebit de misterios datorită atmosferei sale dense și opace. Până în 1969, URSS lansase deja câteva sonde către Venus, unele dintre ele reușind să trimită date limitate înapoi pe Pământ.
Venera 5 și sonda geamănă, Venera 6, au fost concepute pentru a rezista presiunii și temperaturii extreme din atmosfera venusiană, pentru a transmite date cât mai detaliate înainte de a fi distruse de condițiile ostile.
Venera 5 a fost lansată pe 5 ianuarie 1969, de pe cosmodromul Baikonur, folosind o rachetă Molniya-M. Sonda avea o masă de aproximativ 1.130 kg și era echipată cu instrumente pentru măsurarea:
Compoziției chimice a atmosferei,
Presiunii și temperaturii,
Radiației cosmice și a densității atmosferice.
Pentru a supraviețui în atmosfera densă a planetei, Venera 5 a fost echipată cu un scut termic și un modul de coborâre presurizat, care s-a separat de corpul principal înainte de intrarea în atmosferă.
Pe 16 mai 1969, Venera 5 a pătruns în atmosfera lui Venus și a început să trimită date în timp real către stațiile de pe Pământ. Modulul de coborâre a transmis informații timp de 53 de minute, pe măsură ce sonda a fost încetinită de parașute și a coborât prin straturile groase de nori.
Printre descoperirile importante se numără:
Compoziția atmosferică – Predominanța dioxidului de carbon (CO₂), în proporție de peste 97%, alături de urme de azot și alte gaze.
Presiunea atmosferică – Valorile măsurate au fost de aproape 100 de ori mai mari decât cele de pe suprafața Pământului.
Temperatura extrem de ridicată – Valorile au crescut exponențial pe măsură ce sonda se apropia de suprafață, depășind 500°C.
Venera 5 nu a fost concepută pentru o aterizare propriu-zisă, ci pentru colectarea de date pe măsură ce cobora prin atmosferă. Transmisiunea s-a întrerupt brusc atunci când presiunea și temperatura au devenit prea mari pentru instrumentele sondei.
1972: A fost inaugurat Sistemul hidroenergetic Porțile de Fier I, cu o putere de 1050 MW, în partea românească și tot atât în partea iugoslavă; lucrările sistemului au început în septembrie 1964.
La începutul anilor ’60, atât România, cât și Iugoslavia căutau modalități de a-și dezvolta infrastructura energetică și de transport pe Dunăre. Zona Porților de Fier, cunoscută pentru cursul său tumultuos și dificultățile de navigație, era ideală pentru un baraj hidroelectric. În 1963, cele două țări au semnat un acord pentru construirea unei hidrocentrale comune, cu scopul de a genera energie electrică și de a facilita navigația pe unul dintre cele mai dificile sectoare ale fluviului.
Lucrările au început în septembrie 1964 și au implicat mii de muncitori și specialiști din ambele țări. Proiectul a presupus:
Construirea unui baraj de beton cu o lungime de 1.278 metri și o înălțime de 60 de metri.
Amenajarea a două centrale hidroenergetice, una pe malul românesc și una pe malul iugoslav, fiecare cu o capacitate instalată de 1.050 MW.
Instalarea a câte șase turbine Kaplan în fiecare centrală, capabile să genereze energie din fluxul puternic al Dunării.
Crearea unui sistem de ecluze pentru navigație, permițând trecerea navelor de mare tonaj prin barajul ridicat.
Pentru realizarea acestui proiect, a fost necesară și strămutarea a numeroase localități din ambele țări și modificarea traseului rutier și feroviar din zonă. De asemenea, nivelul Dunării a crescut semnificativ, formându-se un lac de acumulare cu o suprafață de peste 104.000 de hectare.
2002: După zece ani de la stingerea din viață a actriței Marlene Dietrich autoritățile Berlinului i-au acordat titlul de cetățean de onoare al orașului Berlin.
