1493: Cristofor Columb se întoarce în Spania după prima sa călătorie în America.
După ce și-a petrecut câteva luni explorând insulele din Caraibe – printre care San Salvador, Cuba și Hispaniola –, Columb s-a hotărât să se întoarcă în Spania pentru a raporta succesul expediției sale regilor catolici, Isabella de Castilia și Ferdinand de Aragon. Întoarcerea nu a fost lipsită de dificultăți: Columb a pornit la drum la 16 ianuarie 1493 cu două corăbii, Niña și Pinta, dar a fost prins de o furtună puternică în apropierea Azorelor. A fost nevoit să facă o escală forțată pe insulele portugheze, unde a întâmpinat ostilitatea autorităților locale.
Pe 4 martie 1493, Columb a ajuns în Lisabona, unde a fost primit de regele Ioan al II-lea al Portugaliei, care a ascultat relatările navigatorului cu un amestec de curiozitate și scepticism. Columb a știut să fie precaut, deoarece Portugalia avea propriile planuri de explorare și era interesată de noile teritorii descoperite. După această oprire, Columb și echipajul său au reluat drumul către Spania, sosind în final la Palos de la Frontera pe 15 martie.
Columb a fost întâmpinat ca un erou la curtea regilor catolici din Barcelona. Relatările sale despre insulele pline de resurse, despre aurul pe care spera să-l găsească în cantități mari și despre populațiile indigene pe care le descria ca fiind prietenoase și ușor de convertit la creștinism au stârnit entuziasm. Isabella și Ferdinand au înțeles rapid importanța descoperirii și i-au acordat lui Columb noi privilegii, inclusiv dreptul de a organiza o a doua expediție pentru a continua explorarea și colonizarea.
Întoarcerea sa a fost punctul de plecare al unei noi epoci de expansiune europeană. În anii următori, Spania a devenit una dintre cele mai mari puteri coloniale, punând bazele unui imperiu vast în America. Columb însuși a mai organizat trei călătorii, dar în cele din urmă, și-a pierdut favorurile regale și a murit în 1506, convins că descoperise o rută maritimă către Asia, fără să-și dea seama că, de fapt, dezvăluise lumii un continent necunoscut europenilor.
1781: Astronomul francez Pierre Méchain descoperă cele trei galaxii spirale Messier 98, Messier 99 și Messier 100.
Pierre Méchain (1744-1804) a fost un astronom francez cunoscut pentru munca sa în astronomie observațională și cartografie. A colaborat îndeaproape cu Charles Messier, care crea un catalog al obiectelor nebuloase pentru a ajuta astronomii să nu le confunde cu cometele. Deși Messier este mai faimos, Méchain a descoperit multe dintre obiectele din catalog, inclusiv cele trei galaxii menționate.
Méchain a observat aceste trei galaxii în primăvara anului 1781, într-o perioadă de intensă activitate astronomică. Descoperirile sale au fost incluse rapid în Catalogul Messier, destinat în principal identificării nebuloaselor și altor corpuri care ar fi putut fi confundate cu comete.
Messier 98 (M98): Descoperită pe 15 martie 1781, M98 este o galaxie spirală situată la aproximativ 54 de milioane de ani-lumină de Pământ. Face parte din roiul de galaxii al Fecioarei și se distinge prin structura sa alungită și luminozitatea relativ scăzută.
Messier 99 (M99): Observată pe 15 martie 1781, M99 este una dintre primele galaxii spiralate descoperite și recunoscute ca atare. Are o formă asimetrică distinctivă, probabil din cauza interacțiunilor gravitaționale cu alte galaxii din roiul Fecioarei.
Messier 100 (M100): Descoperită pe 13 martie 1781, M100 este una dintre cele mai strălucitoare galaxii din roiul Fecioarei și un exemplu clasic de galaxie spirală mare. Aceasta prezintă brațe bine definite și a fost una dintre primele galaxii în care s-au observat stele variabile de tip Cefeidă, esențiale pentru măsurarea distanțelor în Univers.
1820 – Maine este admis ca al douăzeci și treilea stat american.
1848: A avut loc, la Budapesta, declanșarea revoluției maghiare împotriva dominației habsburgice.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Regatul Ungariei făcea parte din Imperiul Austriac, dominat de dinastia de Habsburg. Deși avea o anumită autonomie, deciziile majore erau luate la Viena, iar politica imperială favoriza germanizarea și centralizarea puterii. În paralel, în Ungaria se dezvoltase o mișcare națională puternică, condusă de intelectuali și politicieni precum Lajos Kossuth, Sándor Petőfi și Mihály Táncsics.
Anul 1848 a fost marcat de revoluții în întreaga Europă, iar evenimentele din Franța și din alte părți au inspirat și mișcările din Ungaria. Nemulțumirile sociale, economice și naționale s-au amplificat, iar la începutul lui martie 1848, revolta izbucnise deja la Viena, forțându-l pe împăratul Ferdinand I să accepte unele reforme.
În dimineața zilei de 15 martie, revoluționarii maghiari, conduși de tânărul poet Sándor Petőfi și de jurnalistul József Irinyi, au organizat proteste la Budapesta.
Sub presiunea revoluționarilor, autoritățile habsburgice din Budapesta au fost nevoite să cedeze, iar un nou guvern maghiar condus de Lajos Batthyány a fost format în aprilie 1848. Acesta a început reforme importante, inclusiv desființarea iobăgiei.
Deși inițial părea că Viena va accepta schimbările, curând împăratul și-a schimbat poziția. În septembrie 1848, trupele imperiale au fost trimise să restabilească controlul. Maghiarii, sub conducerea lui Lajos Kossuth, au declarat independența față de Austria în aprilie 1849 și au organizat o rezistență armată.
În cele din urmă, Habsburgii au cerut ajutorul Rusiei, iar trupele țariste conduse de generalul Paskevici au invadat Ungaria. După mai multe bătălii, revoluția a fost înfrântă, iar pe 13 august 1849, armata maghiară condusă de generalul Artúr Görgey s-a predat la Világos.
După înfrângere, represiunile au fost severe: zeci de lideri revoluționari au fost executați, iar Lajos Kossuth a fost nevoit să fugă în exil. Ungaria și-a pierdut autonomia și a fost supusă unei politici de centralizare și represalii dure din partea Imperiului Austriac.
1892: A fost patentată prima scară rulantă de către Jesse W. Reno din New York.
Jesse Wilford Reno (1861–1947) a fost un inginer și inventator american, specializat în mecanisme de transport. Inspirat de dorința de a face transportul mai eficient, el a dezvoltat o „bandă transportoare înclinată” care putea facilita urcarea și coborârea fără efort.
Invenția patentată de Reno era un sistem simplu, dar revoluționar pentru vremea sa.
Era formată dintr-o bandă transportoare înclinată, cu trepte metalice în mișcare continuă.
Se deplasa cu o viteză redusă, pentru a permite pasagerilor să urce sau să coboare fără dificultăți.
A fost concepută inițial ca un „lift înclinat”, nu ca o scară rulantă propriu-zisă.
În 1896, Reno și-a instalat prima scară rulantă funcțională pe Coney Island, New York, un faimos parc de distracții. Aceasta avea o lungime de aproximativ 2 metri și transporta pasagerii pe un unghi de 25 de grade. În ciuda simplității sale, invenția a atras atenția publicului și a demonstrat utilitatea unui astfel de sistem de transport.
Succesul demonstrativ al lui Reno a încurajat alți inventatori să îmbunătățească designul.
Un alt pionier, Charles Seeberger, a preluat ideea și a colaborat cu compania Otis Elevator pentru a dezvolta o versiune modernizată, care a fost prezentată la Expoziția Universală din Paris din 1900. Designul lui Seeberger a introdus treptele distincte și balustradele mobile, devenind modelul standard pentru scările rulante de astăzi.
1906: A luat ființă compania britanică Rolls Royce.
Henry Royce era un inginer britanic de excepție, pasionat de mecanică și de perfecționarea motoarelor. Înainte de a fonda compania, construise deja propriile automobile și se remarcase prin atenția sa obsesivă la detalii.
Charles Rolls era un aristocrat britanic, pasionat de automobile și pionier al aviației. El deținea un showroom de mașini la Londra și căuta un producător de încredere care să creeze vehicule fiabile și performante.
Cei doi s-au întâlnit în 1904, iar parteneriatul lor a dus rapid la crearea unor mașini care combinau calitatea excepțională cu inovațiile tehnice, stabilind un nou standard în industria auto.
Un an după parteneriatul lor, în 1905, Rolls și Royce au lansat modelul 10 HP, un automobil elegant și fiabil. Însă succesul major a venit în 1906, odată cu introducerea modelului Silver Ghost, considerat „cea mai bună mașină din lume” la acea vreme. Acesta se remarca prin:
Fiabilitate excepțională – un Silver Ghost a parcurs peste 24.000 km fără defecțiuni
Design elegant și finisaje de lux
Pe lângă automobile, Rolls-Royce a devenit un jucător cheie și în industria aeronautică. În 1914, în timpul Primului Război Mondial, compania a început să producă motoare pentru avioane, iar în anii următori, acestea au fost utilizate în cele mai performante aeronave britanice.
În Al Doilea Război Mondial, Rolls-Royce a fabricat celebrul motor Merlin, care a echipat avioanele de vânătoare Spitfire și Hurricane, esențiale în victoria britanică din Bătălia Angliei.
După război, compania și-a consolidat reputația, continuând să producă mașini de lux pentru capete încoronate, politicieni și celebrități. În 1973, divizia auto a fost separată de cea aeronautică, iar în 1998, Rolls-Royce Motors a fost achiziționată de BMW, care continuă să producă automobile sub acest nume prestigios.
1917: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei abdică de pe tronul Rusiei.
Nicolae al II-lea a domnit într-o perioadă marcată de crize sociale, economice și militare. Câteva dintre principalele motive care au dus la abdicarea sa au fost:
Nemulțumirea populară – Țarul era perceput ca un conducător slab și autocrat, incapabil să gestioneze problemele țării.
Eșecurile militare din Primul Război Mondial – Rusia a suferit pierderi uriașe pe front, iar populația era exasperată de lipsurile și sacrificiile impuse de război.
Problemele economice – Lipsa hranei, inflația și sărăcia au generat revolte în marile orașe, inclusiv în Petrograd (actualul Sankt Petersburg).
Influența controversată a lui Rasputin – Călugărul mistic Rasputin, considerat un sfătuitor periculos al familiei imperiale, a subminat și mai mult încrederea în conducerea țarului.
În februarie 1917 (martie, conform calendarului gregorian), în Petrograd au izbucnit proteste masive din cauza foametei și a războiului. Soldații trimiși să reprime revolta s-au alăturat demonstranților, ceea ce a dus la o criză de autoritate.
Nicolae al II-lea, aflat pe front, a încercat să revină la Petrograd, dar trenul său a fost oprit de revoluționari. Pe 15 martie, la presiunea generalilor și a politicienilor, țarul a semnat actul de abdicare în favoarea fratelui său, Marele Duce Mihail. Acesta, însă, a refuzat tronul, ceea ce a dus la sfârșitul monarhiei în Rusia.
Guvernul Provizoriu, condus de Alexandr Kerenski, a preluat puterea, dar nu a reușit să stabilizeze situația.
În octombrie 1917, bolșevicii conduși de Lenin au răsturnat guvernul și au instaurat primul regim comunist din lume.
Nicolae al II-lea și familia sa au fost arestați și, în 1918, au fost executați de bolșevici la Ekaterinburg, punând capăt dinastiei Romanov.
1951: Industria petrolieră iraniană este naționalizată.
Iranul era una dintre cele mai importante țări producătoare de petrol din lume, dar profiturile din această resursă nu ajungeau la poporul iranian. De la începutul secolului XX, exploatarea petrolului fusese monopolizată de Anglo-Iranian Oil Company (AIOC), controlată de Marea Britanie.
AIOC plătea Iranului doar 16% din veniturile obținute din petrol, păstrând restul profitului. Muncitorii iranieni din industria petrolieră trăiau în condiții mizerabile, în timp ce britanicii se bucurau de facilități de lux.
Iranienii considerau că petrolul era o resursă a țării lor și că profiturile ar trebui folosite pentru dezvoltarea națională.
În acest context, Mohammad Mossadegh, un politician reformist și lider al Frontului Național Iranian, a propus naționalizarea petrolului ca un act de independență economică.
După votul din parlament, noul guvern iranian a preluat controlul asupra instalațiilor petroliere și a expulzat oficialii britanici. Marea Britanie, furioasă, a reacționat imediat:
A impus un embargo petrolier asupra Iranului, blocând vânzarea petrolului iranian pe piețele internaționale.
A cerut sprijinul SUA, argumentând că naționalizarea ar putea deschide calea pentru influența sovietică în Iran.
A declanșat o campanie de sabotaj economic și diplomatic pentru a izola Iranul.
În ciuda sprijinului popular, guvernul Mossadegh s-a confruntat cu dificultăți economice severe din cauza embargoului.
În 1953, CIA și MI6 au organizat Operațiunea Ajax, o lovitură de stat secretă pentru a-l înlătura pe Mossadegh. Prin mită, propagandă și instigarea protestelor, serviciile occidentale au reușit să provoace căderea guvernului și arestarea lui Mossadegh.
După lovitura de stat șahul Mohammad Reza Pahlavi a preluat puterea absolută, devenind aliat al SUA și Marii Britanii.
Petrolul iranian a fost din nou pus sub controlul companiilor occidentale, deși împărțirea profiturilor a fost ușor modificată.
1974: Arpad Kiss, pilot planorist, a efectuat primul zbor cu primul deltaplan românesc, AK-22.
Árpád Kiss a fost un pasionat al zborului, cu o experiență semnificativă în planorism. Fascinat de posibilitatea de a zbura cu un aparat ușor, simplu și accesibil, el a urmărit dezvoltările internaționale în domeniul deltaplanelor, inspirându-se din modelele utilizate în SUA și Europa de Vest.
Într-o perioadă în care accesul la informație și materiale era limitat în România comunistă, Kiss și-a folosit cunoștințele tehnice pentru a proiecta și construi un deltaplan adaptat condițiilor locale.
Denumit AK-22, deltaplanul proiectat de Kiss era un aparat de zbor ușor, realizat din materiale disponibile pe plan local, precum țevi de aluminiu și pânză rezistentă.
Primul zbor a fost efectuat în zona Clujului, unde Kiss a reușit să planeze cu succes, demonstrând fezabilitatea aparatului.
1991 – Războiul Rece : Intră în vigoare Tratatul privind reglementarea finală cu privire la Germania , care acordă suveranitate deplină Republicii Federale Germania.
După înfrângerea Germaniei în 1945, țara a fost divizată în patru zone de ocupație administrate de SUA, Marea Britanie, Franța și URSS. În 1949, divizarea s-a formalizat, rezultând în două state:
Republica Federală Germania (RFG) – Germania de Vest, cu regim democratic și economie capitalistă.
Republica Democrată Germană (RDG) – Germania de Est, sub regim comunist, controlată de Uniunea Sovietică.
Această separare a devenit unul dintre simbolurile Războiului Rece, întărită de construirea Zidului Berlinului în 1961.
În 1989, căderea Zidului Berlinului a declanșat procesul de reunificare a Germaniei. Pe 3 octombrie 1990, cele două state germane au devenit oficial una singură, dar exista încă problema statutului internațional al țării. Germania era încă supusă unor restricții militare și politice impuse de Aliați.
Pentru ca Germania reunificată să fie recunoscută pe deplin suverană, a fost necesară o înțelegere între cele două Germanii și cele patru puteri ocupante. Așa s-a ajuns la Tratatul privind reglementarea finală cu privire la Germania, semnat pe 12 septembrie 1990 de:
Germania de Vest și Germania de Est
SUA, URSS, Marea Britanie și Franța
Prin acest tratat, Germania a obținut drepturi depline asupra teritoriului său și a fost confirmată ca stat unificat, fără restricții impuse de foștii ocupanți.
Ce prevedea tratatul?
Retragerea tuturor trupelor sovietice din Germania până în 1994.
Limitări militare: Germania și-a asumat că nu va avea arme nucleare, chimice sau biologice și că forțele sale armate vor fi limitate la 370.000 de soldați.
Recunoașterea frontierelor: Germania a acceptat granițele stabilite după Al Doilea Război Mondial, inclusiv frontiera cu Polonia pe linia Oder-Neisse.
Încheierea oricărui statut de ocupație: SUA, URSS, Marea Britanie și Franța au renunțat la orice drepturi speciale asupra Germaniei.
2004: Oamenii de știință au raportat descoperirea Sednei, cel mai îndepărtat obiect din sistemul solar observat până acum.
Sedna este un obiect înghețat, aflat la o distanță extremă față de Soare. Orbita sa este una dintre cele mai alungite cunoscute, ducând-o la aproximativ 130 miliarde km (900 UA) de Soare în punctul cel mai îndepărtat al traiectoriei sale. Pentru comparație, Pluto se află la doar 5,9 miliarde km (39 UA) de Soare.
Câteva caracteristici notabile ale Sednei:
Perioada orbitală: Aproximativ 11.400 de ani (adică un an pe Sedna durează cât întreaga istorie a civilizației umane!)
Culoare: Roșiatică, similară cu suprafața lui Marte, probabil din cauza compușilor organici prezenți în gheață
Temperatură: Foarte scăzută, estimată la −240°C, aproape de zero absolut
Fără sateliți cunoscuți, deși cercetările continuă
Deși nu există misiuni planificate pentru explorarea directă a Sednei, studiul său continuă prin observații de la telescoapele terestre și spațiale. În viitor, telescoape mai avansate, precum James Webb Space Telescope, ar putea oferi mai multe detalii despre compoziția sa și despre alte obiecte similare.
2011 – Începutul războiului civil sirian.
Războiul Civil Sirian a început într-un context mai larg al Primăverii Arabe, o serie de mișcări de protest care au zguduit regimurile autoritare din lumea arabă în 2010 și 2011.
Totul a început pe 15 martie 2011, când un grup de tineri din orașul Deraa, situat în sudul țării, a fost arestat și torturat de către autoritățile siriene pentru că au scris sloganuri împotriva regimului pe pereții unei școli. Această acțiune a stârnit proteste masive în oraș, care au fost reprimate violent de forțele de securitate. Pe măsură ce protestele s-au răspândit în toată țara, violențele guvernamentale au crescut, iar demonstrațiile au devenit tot mai ample.
De la început, protestele cereau reforme politice, dar pe măsură ce regimul a reacționat cu violență, protestele au evoluat în cereri de demisie a lui Bashar al-Assad și au devenit o luptă deschisă între forțele guvernamentale și diverse grupuri de opoziție.
După câteva luni de proteste, conflictul a escaladat într-un război civil deschis. Diverse grupuri de opoziție au început să se înarmeze, iar în iulie 2011, s-a format Armata Libera Siriană (ALS), un grup de militari care au dezertat din armata guvernamentală.
În același timp, grupuri islamiste și jihadiste au început să joace un rol tot mai important în lupta împotriva regimului.
Războiul civil sirian nu a fost doar un conflict intern; multe țări străine s-au implicat, fiecare susținând diferite facțiuni:
Rusia și Iran au fost susținători ferm ai regimului al-Assad, oferind sprijin militar, financiar și logistic.
Statele Unite, Turcia și statele din Golf au susținut diferite grupuri de opoziție, iar în special grupuri islamiste și kurde care se opuneau regimului Assad.
Statele Unite și coaliția internațională au intervenit pentru a combate ISIS (Statul Islamic), un grup jihadist care a profitat de haosul războiului civil pentru a ocupa teritorii din Siria și Irak.
Aceste intervenții externe au transformat conflictul într-o luptă complexă de putere regională și globală, fiecare actor urmărind propriile sale interese.
