Clubul Sportiv Universitar al Universității de Vest din Timișoara continuă să obțină rezultate bune în competițiile naționale de șah. Ultima performanță notabilă aparține Lorelei-Daniela Ardelean care a reușit clasarea pe locul al treilea în proba de dezlegări din cadrul Campionatelor Naționale de Șah, care se află în plină desfășurare, la Craiova.
Sportiva de la UVT a acumulat 27 de puncte, fiind devansată de Dariana Didiliuc (CSM Craiova), cu 28 de puncte, și Denisa bucure (CS Dinamo București), cu 27.75 puncte. În aceeași probă a mai concurat o altă sportivă legitimată la UVT, Petra Ilinca Bătăgan, care s-a clasat pe locul 8.
În urma performanței de la Craiova, Lorela-Daniela Ardelean a obținut biletele pentru participarea la Campionatul Mondial de dezlegări, competiție care se va desfășura la Alba Iulia, în perioada 5-12 iulie.
Șahiștii de la UVT continuă aventura în Cetatea Băniei. Petra Ilinca Bătăgan, Pavel Alexandru Nastore și Adrian Sechereș vor participa la Campionatul Național de Șah clasic, competiție care se dispută până duminică.
Reamintim că, la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, echipa feminină a UVT a devenit campioană națională la șah rapid și a obținut bronzul la șah blitz, iar cea masculină a obținut tot bronz la șah blitz și locul patru la șah rapid.
foto (c) csu-uvt.ro











