SCM Timișoara va disputa, astăzi, de la ora 14.00, prima partidă din acest an pe teren propriu, în care se va duela sub panou cu Rapid București, în etapa a XVIII-a a Ligii Naționale de Baschet.
Cu această ocazie, iubitorii baschetului timișorean vor putea urmări la lucru și ultima achiziție din lotul grupării de pe Bega, americanul Kenneth Dermont Funderburk Jr., care a și debutat în tricoul alb-violet, etapa trecută, cu la Constanța, unde a înscris 19 puncte în victoria cu 109-75.
Succesul cu CSM Constanța a adus un plus pentru moralul jucătorilor timișoreni, serios afectat de seria celor 4 înfrângeri consecutive pe care o înregistrau înainte de confruntarea de pe Litoral. Așadar, SCM caută al doilea succes consecutiv din acest început de an, iar adversarul este unul dificil: Rapid, care ocupă locul 4 în clasament, cu 12 victorii și 5 înfrângeri, în urma cărora a acumulat 29 de puncte, cu patru mai puțin decât liderul autoritar al campionatului, CSM CSU Oradea. Însă Timișoara lui Petricevic a demonstrat că poate juca un baschet de calitate împotriva echipelor foarte bune ale campionatului, iar astăzi are, din nou, șansa să confirme acest lucru, mai ales că locul 10 în clasamentul Ligii nu e un motiv de mândrie.
Avantaj pentru oaspeți
Rapid conduce în duelurile directe, cu 10 victorii adunare, față de cele opt ale SCM-ului. Meciul de astăzi va fi al treilea dintre cele două echipe în acest sezon, în care ficare și-a împărțit victoriile. Rapid s-a impus în turul campionatului, 78-76, la București, pe 5 octombrie 2024, în timp ce „Leii din Banat” și-au luat o revanșă frumoasă în turul al treilea al Cupei României, scor 77-72, pe 18 decembrie, tot la București, care a dus la calificarea în Final 8-ul întrecerii.
Salvați-o pe Ioana Piroska
Întâlnirea din sala „Constantin Jude” are și o conotație umanitară. Micuța comunitate a baschetului timișorean este afectată de vestea conform căreia mama juniorului Krisotf Piroska, Ioana, a fost diagnosticată cu glioblastom, cea mai gravă formă de cancer a creierului. Salvarea Ioanei Piroska stă în ședințele de imunoterapie care, ca orice tratament pentru o asemenea afecțiune este extrem de costisitor. SCM Timișoara a decis să se implice în efortul familiei Piroska și, la partida cu Rapid, publicul are ocazia să doneze sume de bani.
Totodată, InfoTimișoara face apel la cititorii săi să contribuie, în limita posibilităților, la misiunea de salvare a Ioanei Piroska. Donațiile pot fi făcute cu mențiunea DONATIE TRATAMENT MEDICAL pe numele PIROSKA ANAMARIA IOANA în următoarele conturi:
BT lei – RO15BTRLRONCRT0CW4380701;
BT euro: RO59BTRLEURCRT0CW4380701.
Revolut 0040723323398, @pirosk8de.












