1227: Începutul creștinării cumanilor și brodnicilor (31 iulie 1227 – 21 martie 1228).
Cumanii (numiți în trecut cománi, și polovțieni) au fost un popor originar din Asia, din grupul turcilor-kîpceak (kιpçak). Prin tradiție ei și-au avut la origine tribul primordial Kîmek (Kιmek). Numele tribal kιpçak a fost interpretat ca fiind, în Antichitate, identic cu cel al „sciților roșii” (Sakalar Iskitler).
Secolul al IX-lea i-a surprins pe cumani în spațiul geografic dintre fluviile Ural și Volga, în apropierea pecenegilor. După mutarea (migrarea) pecenegilor spre vest, între Nistru și Carpați, pe la finele secolului al IX-lea, cumanii au luat locul acestora dintre Don și Nipru. În a doua jumătate a secolului al XI-lea, după ce resturile hoardelor pecenegilor rămase în urma decimării lor in bătăliile cu Imperiul Bizantin s-au mutat peste Dunăre, cumanii au luat în stăpânire (1070-75), iar resturile pecenegilor s-au contopit cu ei.
Mongolii, după bătălia de la Kalka (1223) au silit populația cumană care a supraviețuit să se transmute spre apus. În acel moment cumanii s-au așezat (1239-1240) în număr mai mare, la vest de Nipru până la Dunăre (Cumania Neagră), părți stăpânite de ei încă din a doua jumătate a secolului al XI-lea. Cu această ocazie unii dintre cumani au fost acceptați în Ungaria sub șeful lor Kuten (Kuthen sau Kotian) cu condiția convertirii la catolicism, în timp ce altă parte a trecut peste Dunăre sub Jonas. Deja în secolul al XI-lea au avut lupte cu bizantinii și cu ungurii, vecinii lor, conflicte care continuă mai ales cu bizantinii și în secolul următor. În timpul Asăneștilor, cumanii au luat parte la luptele acestora împotriva bizantinilor. În cele din urmă, după ce au fost înfrânți si decimati de mongoli în bătălia de la Kalka, cumanii s-au apropiat mai mult de unguri, de la care o parte din ei au primit creștinismul catolic (1227), ceilalți rămânând păgâni. Pentru cumanii creștinați catolic, în Moldova activa episcopatul cuman, înființat mai înainte (prima mențiune 1217) pentru propagarea catolicismului în acele locuri, dar acțiunea are loc în mod organizat abia la creștinarea cumanilor și pus în 1227 sub protectorarul Ungariei. Au existat încercări de implantare a catolicismului și la est și sud de Carpați. Una dintre acestea a constituit-o Episcopia de Milcovia, a cumanilor, înființată la 13 septembrie 1229 din inițiativa regelui Ungariei Albert al II-lea (1205-1235) și a papei Grigore al IX-lea (1228-1241), distrusă din temelie de invazia din 1241 a mongolilor. Încercările ulterioare de a o reînființa au eșuat. Regele Ungariei și-a luat din 1233 și titlu de rege al Cumaniei. După cum s-a precizat anterior, invazia tătarilor a distrus puterea cumanilor si i-a silit să se retragă, o parte peste Dunăre, iar o alta în Ungaria, unde regele Béla al IV-lea, i-a colonizat lângă Tisa (1239). Risipit în toate direcțiile, în scurt timp poporul cuman a dispărut. O mare parte dintre cumanii din Ungaria s-au reîntors după 1290 (anul morții „mentorului” lor, regele Ungariei Ladislau „Cumanul”) în nordul Mării Negre unde s-au contopit cu populația turcică (tătară) din hanatul mongol Hoarda de Aur.
„Cumanii negri”, menționați în secolul al XIII-lea, erau probabil amestecați cu băștinași din Muntenia, cunoscută în acea vreme sub numele de Cumania. În toponimia Moldovei și Munteniei, dar și a Transilvaniei de Sud, au rămas multe locuri care păstrează denumiri cum ar fi : Comani, Comana, Comanca, Comănești, Teleorman, Caracal, Horez, Dărmănești, Cozia, Ozun etc., dar și numele personal ori de familie Coman, Comaniciu, Comăneci.
Brodnicii (rusă Бродники, Brodniki) au fost un popor de origine posibil turcică.
Populația, ce se întindea pe un spațiu însemnat, de la cnezatul Suzdalului până în sudul Moldovei, s-a aflat în relații politice strânse cu tribul cumanilor, cu care de altfel au participat la expediții militare în secolul al XII-lea. Brodnicii din zona Moldovei s-au aflat în atenția Regatului Ungariei împreună cu o parte a cumanilor, în scopul de a-i converti la catolicism în Episcopia Cumaniei (Wikipedia).
1431: Prima atestare internă a orașului Piatra Neamț.
Istoricul Dimitrie Onciul vorbea despre prezenţa germanică la est de Carpaţi odată cu stabilirea, în anul 1211, a ordinului cavalerilor teutoni în ţara Bârsei, la invitaţia regelui Andrei II al Ungariei, cu îndatorirea de a apăra hotarele răsăritene ale regatului împotriva cumanilor.
Toponimul de „neamţ”, cu semnificaţia de „tăcut”, „liniştit, „mut”, are desigur o origine slavă. Populațiile germanice au fost numite „nemeti” de către slavii cu care se învecinau, pentru că nu le înţelegeau limba considerandu-i muţi.
1498: În cea de-a treia călătorie, Cristofor Columb devine primul european care descoperă insula Trinidad.
1932: Partidul Național Socialist German al Muncitorilor câștigă peste 38% din voturi la alegerile din Germania.
1954: Franța a recunoscut autonomia internă a Tunisiei.
1957: A intrat în funcțiune primul reactor atomic românesc.
Între anii 1955-1957, o echipă mixtă româno-sovietică, utilizând un proiect tehnic furnizat de Uniunea Sovietică, a construit la Măgurele primul reactor nuclear de cercetare din sud-estul Europei: VVR-S-60.
Era primul reactor de cercertare nucleara pe care URSS îl aproba, în afara granițelor sale de stat, pentru o tara din blocul est European. Ulterior același tip de reactor a fost construit și în alte țări est europene, scrie aren.ro. Pentru pregatirea specialistilor care sa urmareasca punerea in functiune si sa poata exploata reactorul dupa aceea s-a facut la Moscova un stadiu de pregatire cu specialisti din diversele țări în care se preconiza construcția reactorului de cercetare. Din România a fost trimis Ionel Purica. Trebuie menționat ca alegerea nu s-a facut la întâmplare ci din nucleul de ingineri și fizicieni care începea să se formeze sub conducerea lui Horia Hulubei – unul din marii noștrii oameni de știință și inițiatorul domeniului nuclear din România.
Astfel,în 1957 România avea un reactor nuclear in functiune operat de specialisti români.
1964: Sonda spațială americană Ranger 7 ajunge la Lună și trimite 4.308 de fotografii de calitate excelentă, înainte de a se prăbuși.
2006: Raúl Castro devine Președintele Consiliului de Stat în timpul unei perioade temporare a transferii puterii, cauzată de starea de sănătate a lui Fidel Castro.
