În urmă cu 48 de ani, pe 18 iulie 1976, o anonimă din Onești devenea, peste noapte, Zeița de la Montreal.
La doar 14 ani, Nadia Comăneci a introdus perfecțiunea în gimnastică. Miile de spectatori au aplaudat, în picioare, exercițiul la paralele al Nadiei, care avea să devină memorabil. La afișarea notei, însă, stupoare: 1.00.
Tabelele electronice nu erau construite pentru a afișa perfecțiunea. Organizatorii au intervenit și au confirmat că este vorba de nota 10.00. Au urmat alte ropote de aplauze și de urale.
A fost prima din cele șapte note de 10 ale Nadiei la Olimpiada de la Montreal. 1976 a fost anul în care Nadia a devenit Regina gimnasticii pentru totdeauna. Iar medaliile care au urmat au demonstrat că fenomenul 1976 nu a fost o întâmplare.
Primul zece din istoria gimnasticii a inspirat și motivat zeci de generații de pe întreaga planetă, căci, de atunci, multe fetițe și-au abandonat păpușile într-un colt de camera. Ele voiau să devină o Nadia.
Palmaresul său cuprinde 33 de medalii obținute în competițiile la care a participat, dintre care 23 de aur (cinci olimpice, două titluri mondiale, două Cupe Mondiale, nouă titluri europene și cinci Universiade), opt de argint (trei olimpice, două mondiale, una de Cupă Mondială și două Europene) și două de bronz (una olimpică și una Europeană).
Grație acestei salbe de medalii, a devenit prima gimnastă din lume inclusă în Hall of Fame-ul acestei discipline.
Indiscutabil Nadia a fost, este și va rămâne un Everest al gimnasticii.
foto (c) Facebook / Nadia Comăneci