Un șofer a fost oprit astăzi de polițiștii din Timișoara după ce a fost observat conducând haotic pe contrasens. La testarea acestuia, s-a constatat o alcoolemie de 2,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost depistat pe strada Frigului, iar polițiștii au stabilit că acesta provocase un accident cu pagube materiale anterior. În urma incidentului, a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.
„La data de 27 februarie a.c., polițiștii timișoreni au fost sesizați prin apel 112, de către un participant la trafic cu privire la faptul că pe strada Avram Imbroane ar fi observat un conducător auto care s-ar fi deplasat pe contrasens, circulând haotic.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș împreună cu cei ai Secției 5 Timișoara au reușit depistarea autoturismului pe strada Frigului intersecție cu strada Albinelor, la volanul căruia a fost indentificat un bărbat, în vârstă de 54 de ani.
În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 2,36 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Reprezentanții IPJ Timiș au subliniat importanța atitudinii proactive a cetățenilor în sesizarea abaterilor din trafic, contribuind la prevenirea unor tragedii pe drumurile publice. Cu această ocazie au transmis și mulțumiri cetățeanului care a reacționat prompt și a sesizat situația în timp util.