Transportul cu vaporaşele pe Bega va fi oprit până la sfârşitul lunii mai, ca urmare a unor intervenţii ale Direcţiei Apelor Banat la sistemul de ecluze din localitatea Sânmihaiu Român.
„Administraţia Canalului Navigabil Bega ne-a informat că debitul canalului va fi restricţionat în perioada următoare în vederea lucrărilor de reparaţii la ecluza de la Sânmihaiu Român. Ca urmare, începând de astăzi până în data de 31 mai, transportul naval pe Canalul Bega va fi oprit”, a declarat, luni, directorul Serviciului de Transport Public Timişoara, Nicolae Bitea.
Directorul Apelor Banat, Titu Bojin, afirma într-o anterioară şedinţă a instituţiei pe care o conduce că repararea ecluzelor nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român se va finaliza până la finalul anului 2020, astfel încât râul Bega să poată deservi atât componenta turistică, cât şi pe cea comercială, până la Viena, prin intermediul Dunării.
„Nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român dă aer proiectelor timişorene legate de vaporaşe, debarcadere şi podeţe. Este nodul gordian care dă sens celorlalte proiecte şi rezolvă tot ceea ce înseamnă navigaţie pe Bega, din perspectiva turistică şi comercială de navigaţie, precum şi posibilitatea timişorenilor de ajunge până la Viena, pe Bega, aşa cum era altădată. Sper ca, la sfârşitul anului 2020 să putem închide din punct de vedere al navigaţiei tot ceea ce înseamnă proiectul pentru IPA cu Serbia, care va fi finalizat”, afirmat Titu Bojin.
Pe de altă parte, pe falezele râului Bega, de-o parte şi de cealaltă a frontierei cu Serbia, se vor finaliza şi cei peste 80 de kilometri de piste pentru biciclete, cei 37 de kilometri din partea timişeană fiind deja funcţionali, urmând amenajarea a 44 de kilometri de pistă velo în ţara vecină.
sursa Agerpres