Părerea mea despre vaporașe

Când vine vorba despre vaporașele din Timișoara cred că aproape toată lumea este de aceeași părere, acestea sunt niște sicrie plutitoare inutile și costisitoare, care nu sunt rentabile și, în consecință, produc pierderi orașului.
Spuneam „aproape toată lumea”, pentru că eu sunt de altă părere, chiar dacă am criticat public anumite aspecte ale transportului cu vaporașele.
Și mai cunosc vreo doi oameni care gândesc la fel ca mine.

Transport pe Bega a existat de când aceasta a fost canalizată.
Am avut transport de marfă, am avut transport de persoane, transport cu vaporașe, cu bărci, cu șalupe, cu șlepuri și remorchere.
Am avut spărgător de gheață și au existat chiar și pirați pe Bega.

Chiar și în anii ‘80 exista, sporadic, transport de pasageri în scop de agrement pe Bega.

După 2000, când țara a început să se stabilizeze, a început să se discute din nou despre reluarea transportului de pasageri pe Bega.
Nimeni nu credea că va fi o problemă, cineva trebuia să aducă unul sau mai multe ambarcațiuni și treaba putea fi începută.
Și chiar așa s-a întâmplat, pe Bega s-a făcut transport de pasageri și înainte ca actuala adimistrație să cumpere vaporașele criticate de toată lumea.
Încă în timpul fostei administrații, când se discuta și despre reabilitarea canalului, s-a lansat și conceptul de “vaporetto”, care ar fi potrivit pentru orașul nostru.
Țin minte că am căutat atunci ce e cu “vaporetto” și am constatat că erau niște vaporașe care nu semănau neapărat cu niște vaporașe, ci mai curând cu niște autobuze pe apă.

Mărturisesc că mi-ar fi plăcut mai mult o navă de genul celor cu care eram obișnuit, ceva asemănător cu un vapor “adevărat” ca cel alb din poza de jos, dar în același timp m-am gândit că dacă merge la Veneția, înseamnă că e bun și pentru noi, mai bine „vaporetto” decât nimic.

După aceea au venit vaporașele de la Galați și a început nebunia.
Că sunt niște sicrie plutitoare, că se vor răsturna și se vor scufunda înecându-și pasagerii, că sunt prea lungi pentru a se întoarce pe canal, că sunt prea mici, că sunt prea înalte și se lovesc de poduri, că te coci în ele, că au carburator de Dacie, că au termopane și aer condiționat de apartament…
Apoi au început frânele administrative, că nu avem căpitănie a portului, după ce am avut căpitănie s-a constatat că nu avem port, că nu avem canal navigabil, că trebuie să înființăm nu știu ce instituții care să administreze navigația extrem de aglomerată pe canal, că ne trebuie balizaj pe canal, să nu dea vaporașele în recifele de corali sau, doamne ferește, să eșueze în apropierea malului.
Ultima găselniță fusese că trebuie să alegem fie canotaj, fie vaporașe, și una și alta nu se poate.

Părerea mea este că toate frânele astea nu au fost decât niște șmecherii ale părții rozalii a spectrului politic, combinate cu interese care nu au culoare politică, că mai erau și alții interesați de transportul de pasageri pe Bega, și poate cu o doză de incompetență liberală.

După ce s-a constatat că vapoarele nu s-au scufundat și, chiar mai mult, pot întoarce pe Bega, argumentul suprem în defavoarea acestora este că sunt nerentabile și provoacă pierderi orașului.

***

Eu cred că o administrație care lucrează în folosul cetățenilor nu trebuie să gândească doar ținând cont de rentabilitate directă.
Asta e valabil pentru toate domeniile.

Pentru că vorbim despre mijloace de transport, nu cred că tramvaiele, troleibuzele și autobuzele sunt rentabile în prezent, poate erau când toată lumea plătea, înainte de revoluție, dar acum, ținând cont de nenumăratele gratuități, sigur nu mai sunt.

Nu poți să fii rentabil când probabil jumătate dintre serviciile tale sunt oferite gratuit.
Dar sunt rentabile indirect, datorită mijloacelor de transport în comun avem un oraș mult mai puțin aglomerat, aer ceva mai curat (bineînțeles nu se întâmplă așa când transportul electric este înlocuit cu autobuze diesel), cheltuielile cu infrastructura pentru fiecare pasager transportat o anumită distanță sunt mai mici decât aceleași cheltuieli pentru fiecare pasager transportat cu autoturismul, anumite categorii de persoane care nu pot folosi un autoturism, bătrâni, copii, bolnavi, seniorii trecuți de o anumită vârstă cărora din motive de sănătate nu li se mai aprobă prelungirea carnetului de conducere pot să se deplaseze s.a.m.d.

Crede cineva că autoturismele, dacă calculăm toate cheltuielile generate de acestea, sunt rentabile?
Oare rahatul ăla de impozit de câteva zeci de lei și acciza la benzină acoperă costul parcărilor, a șoselelor și a tot ce mai înseamnă infrastructură auto, oamenii care deservesc această infrastructură, costul tratamentelor medicale pentru toți cetățenii a căror sănătate este afectată direct sau indirect de transportul auto?
Nici măcar pentru proprietarii lor autoturismele nu sunt rentabile, dacă aceșția ar ști să facă niște socoteli, ar constata și ei că e mai rentabil să circuli cu taxi decât cu propria mașină.
E adevărat, cu taxi nu mai poți să te lauzi că ai realizat ceva în viață, ți-ai cumpărat mașină…

Nici transportul de persoane pe calea ferată nu a fost vreodată rentabil și nu ar putea deveni rentabil decât dacă s-ar percepe prețuri prohibitive pentru marea masă a populației.
Nu putem însă să facem toate trenurile niște Orient Expres pentru a le face rentabile.

Înainte ca transportul de pasageri să fie despărțit de transportul de marfă, pierderea rezultată din transportul de pasageri nu era foarte vizibilă deoarece era compensată cu profitul de la transportul de marfă.

Și în cazul transportului aerian situația este asemănătoare, chiar își închipuie cineva că poți să mergi de la Timișoara la Londra cu doar 13 Euro și zborul să fie totuși rentabil?

În cazul vaporașelor situația este identică, există o pierdere directă, cea contabilă unde prețul de 1 leu al biletului nu acoperă cheltuielile cu salariul personalului, prețul combustibilului, amortizarea vaporașului etc.

Dar, în paralel cu această pierdere, există un profit indirect, care poate nu este la fel de vizibil, dar asta nu înseamnă că nu există.

În primul rând, transportul cu vaporașele pe Bega constituie o formă de agrement, se plimbă cetățenii orașului, se plimbă copiii, se plimbă pensionarii care doresc să vadă ce s-a mai făcut în oraș, lumea se simte bine și cu toții dăm din coadă de fericire.
Nu e puțin lucru să fii puțin mai fericit.

Dacă încă nu ați făcut-o, vă recomand să încercați, chiar e fain să te plimbi cu vaporașul, e comod, încăpător, personalul este amabil.
O tură de la Catedrală până la ultima stație din amonte durează cam jumătate de oră.

Nu trebuie să vă fie frică că, așa cum vi s-a spus în presă, veți fierbe de căldură sau vă veți îneca, aerul condiționat funcționează și, fiind catamarane, aceste vaporașe sunt extrem de stabile.
Puteți chiar să coborâți în fiecare stație să admirați peisajul de pe ponton și mai trageți o țigară până când vaporul pleacă mai departe.

După părerea mea, o mică problemă este poate zgomotul puțin ridicat al motorului, dar nu e ceva foarte deranjant, te poți înțelege cu cel de pe scaunul alăturat chiar dacă vorbești foarte încet și zgomotul conversațiilor între pasageri acoperă în bună parte zgomotul motorului.

Unul din aspectele negative este că în apropierea stațiilor nu există niște terase, ceva, unde să se poată consuma o băutură răcoritoare până la sosirea vaporului.
Primăria, în colaborare cu investitorii privați, ar trebui să corecteze această deficiență.
Dacă se consideră că locurile acelea nu sunt rentabile pentru o terasă, primăria poate să scadă prețul până când investitorii se vor dovedi interesați.

Mai sunt și niște pontoane pe malul Begăi care cred că au fost construite în acest scop, dar, din păcate, nu prea vezi acolo decât vreun pescar rătăcit.

Un alt lucru negativ este că până când nu se termină cele două poduri la care se lucrează în prezent, vaporașele circulă doar dinspre Catedrală spre amonte și nu circulă și în aval, până la Podul Modoș sau chiar până la Sânmihai, au și locurile acelea frumusețea lor, mai ales pentru cei crescuți între betoane și în malluri, mai vede omul o capră sau o vacă pe mal, vede și iarbă verde și copaci, sigur nu îi va strica.

Sau, după ce se va repara odată și odată ecluza de la Sânmihaiu Român, poate vaporașele vor merge până spre frontieră, orășenii putând profita de ocazie pentru a-și cumpăra din satele prin care trece Bega roșii adevărate cu gust de roșie, ouă de la găini hrănite cu râme sau pâine de la Diniaș.
Sau, de ce nu, poate vaporașele vor face o cursă zilnică până la Zrenjanin, că e frumos acolo.

Și când vaporașul e folosit ca mijloc de transport e ceva plăcut, dacă punctele de pornire și de sosire sunt la îndemână, e mult mai relaxant să mergi la serviciu cu vaporașul decât cu mașina personală. Nu trebuie decât să-ți sincronizezi orele de plecare și întoarcere de la serviciu cu orele la care sosește vaporașul în stație, eu am observat că este o cursă la fiecare 30 de minute și vaporașul circulă cu precizia unui ceas elvețian.

Transport nu înseamnă să mergi doar la serviciu.
Faceți o experiență, plimbați-vă prin Piața Unirii, după aceea o luați spre nord pe Take Ionescu, vă uitați la grupul de clădiri care se numește “6 Case”, dacă aveți noroc, puteți vizita și muzeul tramvaielor, iar în final, pentru că vă dor puțin picioarele, vă îndreptați spre Bega și luați vaporașul de la stația de la piciorul podului Dacilor pentru a vă întoarce în centru.
Sigur o să vă placă, la fel cum și copilului dumneavoastră o să-i placă mai mult decât dacă îl duceți la mall, la un film din care nu înțelege nimic pentru că încă nu știe să citească subtitrarea sau în parcul din cartier unde se tăvălește în praful de pe jos pentru că iarba a dispărut de mult.

Și, nu în ultimul rând, vaporașele constituie o formă de atragere a turiștilor, o formă de „honeypot”.
Vine turistul pentru că are la ce veni, avem vaporașe, se plimbă cu ele aproape pe gratis, mai vede câte ceva pe malul Begăi…

După aceea mai consumă un citro la o terasă în centru, sau o bere că e mai ieftină decât la el acasă, mai ocupă o cameră de hotel, poate mai cumpără un cadou, mănâncă un covrig, ceva, și uite cum cetățenii orașului au mai câștigat un leu.

Vaporașul în sine a realizat o pierdere, dar câteva mii de cetățeni au realizat profit și, în fond, asta o interesează pe o administrație inteligentă, bunăstarea și fericirea propriilor cetățeni.