Astăzi, 23 noiembrie, la ora 12:00, polițiștii locali din Timișoara au ținut un moment de reculegere în memoria colegului lor de la Poliția Locală Pitești, decedat în urma unei agresiuni.
Într-un gest solemn, polițiștii locali din Timișoara au ținut astăzi un moment de reculegere în memoria colegului lor de la Poliția Locală Pitești, care și-a pierdut viața după ce a fost agresat de un tânăr.
La începutul lunii noiembrie, colegul lor de la Pitești a fost victima unei agresiuni, intrând ulterior în comă. Din păcate, polițistul local a trecut în neființă. Astăzi, în cadrul unei slujbe de înmormântare emoționante, colegii din toată țara, inclusiv cei din Timișoara, i-au adus un ultim omagiu.
„Acest caz arată, încă o dată, că meseria de polițist local este una care presupune riscuri și merită respectul cuvenit. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, drag coleg!”, au transmis polițiștii locali din Timișoara.










