Ministerul Sănătății a anunțat că testarea elevilor pe bază de salivă pentru COVID-19 nu este un act medical și, prin urmare, poate fi făcută acasă.
După aproape două săptămâni de la reînceperea cursurilor în format fizic, autoritățile par că vor ajunge la un punct comun în ceea ce privește testarea elevilor pentru COVID-19. În acest sens, Ministerul Sănătății a transmis că procedeul nu necesită pregătire medicală sau condiții speciale de lucru și că se poate face și acasă. Totodată, a mai precizat că decizia utilizării la domiciliu a testelor rapide antigen revine sistemului educațional.
„Precizăm că, testele rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pot fi utilizate în scop preventiv, pentru încercarea de depistare timpurie a unor cazuri de infecție asimptomatice în rândul elevilor. Rezultatul pozitiv al unui test de salivă, ridică suspiciunea de posibilă infecție (caz suspect) și trebuie urmat de diagnostic prin metoda RT-PCR sau de un test antigen rapid. Pentru folosirea testelor nu este necesară pregătire medicală sau condiții speciale de lucru. Ca urmare, legislația în vigoare nu exclude utilizarea acestor teste la domiciliu. În acest context, decizia utilizării la domiciliu a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă revine sistemului educațional”, au transmis, miercuri, reprezentanții Ministerului Educației.
Sarcina de a stabili fluxurile de testare, corectitudinea procedeului și raportarea rezultatelor revine unităților de învățământ sau Ministerului Educației.
„Ministerul Sănătății asigură cadrele didactice, dar și pe părinți de întreaga considerație și înțelegere privind situația creată, dar reamintim că, testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă nu reprezintă un act medical. Aceasta este o măsură de prevenție ce poate fi aplicată în scopul identificării rapide a unor posibile cazuri de infectare cu SARS-COV-2. În toate situațiile, teste din salivă trebuie validate prin testare RT-PCR sau testare rapidă.
Ca urmare, domeniul educațional care a solicitat utilizarea acestui tip de teste este îndreptățit să decidă și cu privire la modul de utilizare. Ministerul Sănătății va sprijini acest demers. Mai mult, procedura de management a cazului cu infectare va fi reglementată la nivelul unui Ordin comun al celor două ministere. În aceste zile, reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Ministerului Educației se vor întâlni pentru a elabora actul normativ”, a mai precizat sursa citată.
În aceste condiții, testarea elevilor în școli se va amâna până săptămâna viitoare.