În primele luni ale anului, Poliția Locală Timișoara a descoperit sute de nereguli la societățile comerciale și terasele din oraș, aplicând 264 de amenzi și confiscând sume importante obținute ilegal în perioada suspendării activității.
Amenzi, suspendări ignorate și afaceri fără acte – bilanțul controalelor făcute de Poliția Locală Timișoara în 2025.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au desfășurat, în primele luni ale acestui an, 1298 de controale la 911 puncte de lucru din Timișoara. În urma verificărilor, au fost aplicate 264 de sancțiuni, în valoare totală de 186.900 lei.
„Polițiștii locali au acționat, în ultima perioadă, pentru verificarea modului în care societățile comerciale de pe raza Municipiului Timișoara respectă legislația privind obținerea documentației necesare desfășurării actelor de comerț”, au transmis reprezentanții instituției.
65 de firme funcționau fără acord de la Primărie
Un număr de 65 de comercianți au fost prinși că își desfășurau activitatea fără acordul emis de Primăria Timișoara. Pentru aceștia s-au întocmit procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor.
Alte 144 de amenzi au fost date pentru probleme diverse: lipsa afișării denumirii firmei sau a programului, nerespectarea programului afișat, funcționarea pe o suprafață neautorizată, lipsa calificării personalului, neprezentarea registrului unic de control sau a documentelor cerute.
Amenzi mari pentru încălcarea suspendării activității
Cinci comercianți au fost sancționați pentru că nu au respectat măsura suspendării activității comerciale. În cazul lor, polițiștii au dispus confiscarea veniturilor obținute ilegal în perioada suspendării. Suma totală confiscată: 2.115.433 lei.
În schimb, într-un caz separat, o societate aflată sub dispoziție de suspendare din cauza zgomotului a fost verificată, iar „s-a constatat că dispoziția a fost respectată”.
Probleme și pe terasele sezoniere
Au fost efectuate 112 controale la 85 de puncte de lucru care dețin terase sezoniere. Dintre acestea, 62 sunt autorizate sau în curs de autorizare, iar pentru 23 s-au întocmit procese verbale de sancționare.
Comerț ambulant și controale de noapte în cluburi
Polițiștii locali au fost prezenți și la două evenimente ocazionale, unde au verificat 15 puncte de comerț ambulant. În urma verificărilor, au fost întocmite 11 procese verbale de sancționare.
De asemenea, în cadrul a 32 de controale nocturne în cluburi și alte localuri, au fost aplicate 16 sancțiuni.
Alte sancțiuni aplicate
• O persoană fizică a fost avertizată pentru difuzarea publică de fonograme fără autorizație UPFR.
• O societate de pe Str. Iuliu Maniu a fost amendată cu 5000 lei pentru nerespectarea interdicției de fumat în spații închise.
„Acțiunile continuă și în perioada următoare”, au mai precizat cei de la Poliția Locală Timișoara.