Anca Todoni (nr. 89 WTA) a debutat cu dreptul în calificările turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, dotat cu premii în valoare totală de 6.009.593 euro.
În primul tur al calificărilor, Todoni, cap de serie numărul 13, a învins-o, în urmă cu puțin timp, pe britanica Harriet Dart (nr. 118 WTA), scor 6-2, 6-2, după o oră și 34 de minute de joc.
Anca Todoni (20 ani) va juca, mâine, pentru un loc pe tabloul principal al turneului din capitala Italiei cu învingătoarea din partida Anna Blinkova (nr. 67 WTA), cap de serie numărul doi, și favorită gazdelor, Lisa Pigato (nr. 548 WTA).
Succesul din Orașul celor șapte coline i-a asigurat jucătoarei timișorene un cec în valoare de 10.015 euro și 20 de puncte în clasamentul WTA.
Trei românce pe tabloul principal
În calificările de la Roma se mai află o jucătoare din Romania, Gabriela Ruse, cap de serie numărul 11, care a trecut, tot astăzi, de argentinianca Solana Sierra, în două seturi, scor 6-2, 7-5.
Pe tabloul principal sunt deja prezente trei românce: Irina Begu, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian.