Jucătoarea română Camelia Ciripan s-a calificat, astăzi, în semifinalele probei de tenis de masa, categoria W6, din cadrul Jocurilor Paralimpice de la Paris.
În sferturile de finală, Camelia Ciripan a învins-o pe britanica Felicity Pickard, scor 3-2 (6-11, 8-11, 12-10, 11-8, 11-8), la capătul unui meci epuizant pentru ambele jucătoare.
Camelia a revenit de la 0-2 la seturi și, cu o voință de fier, a reușit să întoarcă rezultatul în favoarea sa, câștigând în decisiv cu 11-8.
Victoria din meciul contra britanicei i-a asigurat Cameliei, antrenată de Gheorghe Alexandru și Ioana Răducanu, cel puțin medalia de bronz.
În penultima fază a probei, Camelia Ciripan o va avea că adversară pe Marina Litovchenko (Ucraina), numărul 1 mondial.