Nicoleta C. June 4, 2021

 

Teatrul Național din Timișoara prezintă în data de 1 iulie, de la ora 19, în Sala Mare, spectacolul Jungla TéVé, o producție a Teatrului Dramaturgilor Români.

 

O incursiune în lumea fabuloasă a marelui coregraf Gigi Căciuleanu, Jungla TéVé este, așa cum spune autorul însuși, „o serie de aventuri dinamice și verbale într-un univers în care cele două personaje (generice), EA și EL, sunt confruntate cu tot soiul de himere. O lume formată de lucruri plasate în echilibru șubred între abstract și concret, între rutina cotidianului și un fantasmagoric suprarealism”.

 

Gigi Căciuleanu, care semnează coregrafia și textul spectacolului, a adus alături de el o echipă impresionantă: Lari Giorgescu și actrița Alina Petrică, actori binecunoscuți publicului FEST-FDR și nu numai, dau formă poveștii spuse de marele coregraf. Adrian Nour semnează muzica spectacolului, iar scenografia aparține Corinei Boboc.

 

Reprezentația spectacolului Jungla Tévé la Timișoara are loc în cadrul programului „Turneu de vară”, program ce reflectă ambiția Teatrul Național de a impulsiona și de a promova circulația și difuzarea unor spectacole pe texte românești, respectiv spectacole ale unor creatori români excepționali.

 

Citește și:  Deseară începe Festivalul Plai 2019. 11 concerte world music, filme, expoziţii şi peste 60 de activităţi vă așteaptă, timp de 3 zile, la Muzeul Satului Bănățean

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*