Astăzi, 2 iunie 2020, Teatrul Național din Timișoara intră în mod oficial în vacanța dintre stagiuni. Stagiunea 2019-2020 a fost o stagiune de care ne vom aminti cu toții multă vreme – și publicul, și noi. O stagiune care, poate nu întâmplător, s-a plasat de la bun început sub semnul întâlnirii – sau a imposibilității acesteia. O stagiune care a luptat cu fiecare spectacol, cu fiecare acțiune a sa pentru a păstra intactă esența interrelaționării umane, atât de greu încercată în aceste timpuri, în dorința și disponibilitatea de a-l descoperi pe cel de alături și de a ne lăsa descoperiți de cel de alături, în înțelegerea și acceptarea atât a punctelor comune, cât și a diferențelor dintre noi.
Titluri importante, spectacole importante: stagiunea 2019 – 2020 a Teatrului Național a avut consistența și forța pe care le dau necesitatea și urgența mesajului. Pericolele născute de „somnul rațiunii”, de neasumarea prezentului la nivel individual, dezlănțuirea iraționalului, istoria halucinantă și cumva lăsată în suspensie a lumii din ultimele luni, toate acestea au făcut, poate nu întâmplător, din cea mai recentă premieră a Naționalului, Rinocerii lui Eugène Ionesco, un spectacol pe care majoritatea spectatorilor l-a perceput ca fiind premonitoriu.
Nu mai puțin, Sunt o babă comunistă, scenariu de Călin Ciobotariu după romanul lui Dan Lungu și Casa de pe graniță de Sławomir Mrožek deschid multiple căi de reflecție asupra istoriei și a societății noastre trecute, prezente și – dacă nu deschidem ochii – viitoare, perfect posibile în contururile unei lumi în care viața fiecăruia dintre noi, supusă unor jocuri ale căror reguli îi sunt refuzate, se contaminează de „istoria mare”, își pierde reperele și își ratează șansele.
În același demers de conștientizare, Mătușa Julia și condeierul după Mario Vargal Llosa, Și caii se împușcă, nu-i așa? după Horace McCoy sau Pisica verde de Elise Wilk pun omul față în față cu societatea, cu alienarea, cu singurătatea și, nu în ultimul rând, amintind fermecătorul one woman show Prin oglindă al Mălinei Petre, cu sine însuși.
Cu luciditate și, mai cu seamă, cu enorm de multă empatie, Teatrul Național și-a deschis sălile de spectacol pentru a crea momente care au puterea să schimbe ceva în fiecare – spectatori, actori, participanți la proiecte – construind legături, învățând astfel să împărtășească un spațiu geografic și cultural comun. Și a făcut acest lucru prin fiecare dintre spectacolele din repertoriu, prin fiecare spectacol nou, dar și prin alt fel de premiere.
Astfel, atelierul Central Park – Vocile orașului a oferit unui grup de persoane cu deficiențe de auz emoția unică a sălii de teatru, a exprimării prin dans, alături de câțiva actori ai Naționalului timișorean și de un mare coregraf, Pál Frenak; Atelierul Identitate și show-ul său, Pe unde umblă copilu‘ ăsta? au (re)pus în contact comunitatea muzicii underground cu sala și spectacolul de teatru; programul Ora de teatru a reunit în jurul Naționalului oameni de toate vârstele care au început să descopere prin teatru lucruri noi despre ei și despre ceea ce îi înconjoară. Nu în ultimul rând, FEST-FDR a fost o sărbătoare a teatrului și a spectacolului, reunind în cele 9 zile de festival, 21 de spectacole, într-o ediție care stă sub semnul căutării Sensului și a Umanității, la 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989.
Lansând această stagiune concentrată, puternică, direcționată, profund asumată, Teatrul Național din Timișoara construiește direcțiile anului 2021, plasate exact sub acest semn important al Întâlnirii, din punctul nostru de vedere. Deși istoria de ultimă oră a lumii pare să pună sub semnul întrebării exact capacitatea de a ne fi alături unii celorlalți în momente dificile, Teatrul Național continuă împreună cu publicul său. Acesta este, de altfel, punctul de plecare al proiectului „Întâlniri la voi acasă”, prin care, timp de peste o lună, o serie de spectacole din repertoriul Naționalului a fost disponibilă pe canalul său youtube, adunând circa 45.000 de vizualizări.
De la 1 august vom începe o nouă stagiune. Trăim cu speranța că ne vom putea reîntâlni cu spectatorii noștri în sălile de spectacol, căci sala de spectacol – spațiul în care se construiește spectacolul de teatru – face parte din el și are un rol major în percepția acestuia. Trăim cu speranța că ne vom putea reîntâlni nedespărțiți nici chiar de măștile chirurgicale, nepotrivite pentru miracolul apropierii și înțelegerii naturii umane. Ne dorim și dorim spectatorilor Teatrului Național ca din 1 august să repornim împreună această călătorie de acum 3 luni, să încercăm împreună să construim comunități de idei și de emoții și să transformăm din nou sălile de spectacol în spații ale libertății și ale adevărului.
Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm
