Circulația rutieră pe strada V. V. Delamarina din Timișoara va fi închisă în perioada 17-18 octombrie 2026. Măsura a fost aprobată de Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara la cererea organizatorilor, pentru a permite desfășurarea evenimentului „Expoziție Automobile Ferrari” și derularea ședințelor de test-drive.
Expoziție cu acces gratuit în Piața Libertății
Evenimentul aduce în inima Timișoarei mașini sport create de celebrul constructor italian, recunoscute la nivel mondial pentru performanțele tehnice, motoarele puternice, liniile inconfundabile și tradiția din motorsport.
Automobilele expuse aparțin unor colecționari privați din zona Banatului. Pasionații de mașini, dar și trecătorii de toate vârstele le vor putea admira de aproape, pot descoperi detaliile tehnice ale vehiculelor și pot face fotografii cu aceste modele exclusive.
Expoziția se va desfășura în aer liber, în Piața Libertății, ambele zile de weekend (sâmbătă, 17 octombrie, și duminică, 18 octombrie 2026), începând cu ora 10:00. Accesul pentru publicul larg este complet gratuit.
Experiență neconvențională în centrul istoric
Proiectul este inițiat de „Unexpected Concert”, un concept cultural cunoscut pentru organizarea de evenimente artistice în spații neobișnuite. Prin această acțiune, organizatorii își propun să îmbine designul și tehnologia auto cu patrimoniul arhitectural al orașului.
„Ferrari este un nume pe care aproape toată lumea îl cunoaște, dar puțini au ocazia să vadă asemenea mașini de aproape. Am ales Piața Libertății pentru că vrem ca această expoziție să facă parte din viața orașului, iar cei care ajung în centrul Timișoarei, indiferent de vârstă, să se poată bucura de această experiență.”
— Laura Rusu, reprezentant „Unexpected Concert”
Conceptul „Unexpected Concert” extinde astfel seria manifestărilor sale, propunând o întâlnire surprinzătoare între arta automobilistică italiană și publicul timișorean.
„De această dată, propunem o întâlnire cu lumea automobilelor de performanță, într-un eveniment… unexpected.”
— Laura Rusu, reprezentant „Unexpected Concert”
Pentru două zile, centrul Timișoarei devine locul de întâlnire pentru toți cei atrași de viteza, exclusivitatea și performanța mărcii italiene.
imagine cover generativă cu caracter ilustrativ










