Timișoara găzduiește, în perioada 7–10 iulie 2025, cea de-a XI-a ediție a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat. Evenimentul are loc în Piața Operei și reunește echipe de pompieri din toată țara, dar și din Republica Moldova și Cehia, care își testează abilitățile în simulări spectaculoase de intervenții.
Timișoara devine, timp de trei zile, capitala salvatorilor din România. În perioada 7–10 iulie 2025, în Piața Operei are loc cea de-a XI-a ediție a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat.
La ediția din acest an participă echipe reprezentative din 14 inspectorate județene pentru situații de urgență, dar și din cadrul Facultății de Pompieri, Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, precum și o echipă de voluntari din cadrul ISU Timiș.
Competiția are și o componentă internațională, fiind completată de prezența unei echipe din Republica Moldova și a uneia din Republica Cehă.
Participanții își vor testa abilitățile în două probe principale: „descarcerarea din vehicule” și „acordarea primului ajutor calificat”. Scenariile, unele simple, altele mai complexe, sunt menite să simuleze cât mai fidel intervențiile reale.
„Scopul competiției este de a evalua și perfecționa abilitățile echipajelor participante, printr-un proces riguros de jurizare, care încurajează autoanaliza și îmbunătățirea continuă a tehnicilor și practicilor de intervenție”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Evenimentul este susținut și anul acesta de Renault România, partener tradițional al competiției. Producătorul auto asigură mașinile utilizate în probele de descarcerare, precum și resurse tehnice și suport logistic.
„Prin punerea la dispoziție a unor vehicule aflate în diverse stări de uzură, Renault contribuie direct la realismul scenariilor de antrenament, oferind echipajelor oportunitatea de a exersa în condiții similare celor din intervențiile reale”, au precizat cei de la ISU Timiș.
Deschiderea oficială are loc marți, 8 iulie, de la ora 09:00. Pe parcursul zilei, între orele 09:30 și 18:00, vor avea loc primele probe de concurs, iar publicul va putea asista și la demonstrații speciale oferite de piloți ai Federației Române de Automobilism Sportiv.
Miercuri, 9 iulie, concursul continuă între orele 08:30 și 18:00, iar vizitatorii vor putea asista și la o intervenție demonstrativă susținută de polițiștii de la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Timiș.
Joi, 10 iulie, între orele 08:30 și 12:00, au loc ultimele probe, iar de la ora 13:00 este programată festivitatea de premiere.
Pe lângă probele competiției, sunt organizate ateliere interactive pentru copii, standuri și expoziții dedicate publicului larg.
„Această colaborare este expresia clară a unei viziuni comune, o societate mai sigură și mai bine pregătită. Le mulțumim partenerilor noștri de la Renault România pentru implicare, încredere și continuitate!”, au mai transmis reprezentanții ISU Timiș.
Accesul la eveniment este liber. Publicul este încurajat să participe și să susțină echipele de pompieri care se întrec în abilități salvatoare, într-un cadru spectaculos și educativ.










