Zilele trecute, un sondaj ne-a informat că tot mai mulți români cred că „pe vremea lui Ceaușescu era mai bine”.
Este vorba despre un sondaj ca mii de alte sondaje făcute de la Revoluție până acum, unele chiar pe aceeeași temă, dar acesta a fost extrem de mediatizat.
Hai să lămurim din capul locului:
A spune că „în perioada Ceaușescu era într-un fel sau altul e ca și cum ai spune că în „perioada Imperiului Roman mergea bine agricultura” – nu prea are sens fără context.
Perioada Ceaușescu nu a fost una singură, ci a avut două etape distincte care s-au deosebit fundamental una de cealaltă.
Anii ’60-’70, cu apartamente date pe credit, speranță în viitor și cu o oarecare deschidere spre cultura occidentală;
Și anii ’80, în care apartamentele au rămas dar a apărut bezna, frigul, pâinea pe cartelă, lipsurile, programul la televizor de două ore și versurile despre conducătorul iubit care ne dădea lumina soarelui.
Repondenții sondajului sunt și ei un fel de ghiveci de generații, fiecare cu propriile iluzii.
Cei trecuți de 60 de ani poate își aduc aminte de primele salarii, de apartamentul obținut prin ICRAL, de concediile prin țară cu trenul, sau cum nu-i durea nimic și le curgea părul pe umeri.
Dacă erau atașați sistemului, militari, milițieni sau securiști, sau aveau funcții de vârf în conducerea fabricilor sau în administrație, o duceau bine și când celorlalți le mergea prost.
Dacă nu, știau totuși că au un loc de muncă sigur, ceea ce azi a devenit o noțiune uitată.
Cei care erau copii atunci – ăia cu cheia la gât – povestesc acum pe Facebook cum era „unitate, dom’le, valori, nu ca azi cu TikTok-ul”.
Dar uită de faptul că pătura de pe pat era și palton de seară.
Pentru că așa e făcut creierul omenesc, să uite ce e rău, dacă nu ar fi așa am fi cu toții buni de dus la balamuc.
Cei născuți după 1989, în majoritatea lor, spun ce-au auzit de la bunici, sau mai grav, ce-au văzut pe YouTube în niște podcasturi de canapea.
Adică reproduc nostalgii pre-ambalate, fabricate în studiouri sau în edituri prietenoase cu foști colonei și generali, unii de o parte a taberei, alții de cealaltă.
Si mai sunt cei corecți politic – o categorie toxică, prezentă și în presa mainstream și în universități.
Nu gândesc, doar recită lozinci.
Când vântul bate spre condamnarea comunismului, urlă împotriva lui Ceaușescu, uitând că banii folosiți pentru a le plăti studiile la Harward sau cine știe unde au fost făcuți/furați pe vremea lui Ceaușescu, la fel cum s-a întâmplat și cu banii folosiți pentru cumpărarea întreprinderilor sau a țării în anii ’90.
Dacă mâine vine un regim „suveranist” la modă, vor spune că a fost „o epocă de aur neînțeleasă”.
Ăștia sunt nepoții celor care pe vremuri, la ore târzii și în singurătate recitau versurile lui Păstorel Teodoreanu:
Căpitane
Nu fi trist!
Garda merge înainte
Prin partidul comunist.
Și aici vine șpilul: nu e vorba despre nostalgie autentică.
E o nostalgie produsă, împachetată și vândută la bucată.
De cine?
Păi de aceia care știu că dacă mai întâi creezi o problemă falsă – „vai, românii îl regretă pe Ceaușescu!” – poți apoi să vii să o rezolvi contra cost.
Cum? Simplu:
„Dacă putem să alocăm 7 miliarde de euro pentru programul F35, veritabile fortărețe zburătoare de care avem nevoie ca de aer pentru a ne apăra granițele, oare chiar nu putem găsi un miliard, doar unul, pentru a nu pierde războiul informațional care se derulează chiar acum în casa noastră, amenințând grav securitatea națională și, la final, chiar suveranitatea noastră reală.
Cercetarea sociologică indică o nevoie acută de politici publice care să abordeze nemulțumirile structurale actuale (sărăcie, inegalități, corupție) și carențele informaționale și educaționale tot actuale (cunoașterea istoriei reale, fundamente minimale de cultură generală etc.)” transmite directorul INSCOP Remus Ştefureac pe pagina sa de socializare
Faci documentare, podcasturi și emisiuni despre „cum să scăpăm de fantoma comunismului”.
Lansezi „programe educaționale” plătite din fonduri europene ca să explici generației Z că era rău și frig (de parcă generația Z are chef să asculte așa ceva).
Sau, mai subtil, folosești frica de comunism ca să justifici orice măsură antidemocratică de azi: „mai bine cu 5 servicii secrete decât cu un singur Ceaușescu, nu-i așa?”
Sondajele astea sunt doar niște pietre de temelie într-o construcție narativă care trebuie să justifice prezentul: „Da, acum e greu, dar măcar avem libertate” – o frază perfectă când vrei să eviți întrebări despre salarii, școli distruse, spitale în paragină și pensii de doi lei.
Iar în spatele întregului spectacol cu nostalgii și regrete, se află același mecanism vechi: creează confuzie, creează temeri, creează dușmani imaginari.
Apoi oferă soluții contra-cost.
Adică exact ca în bancurile vechi: întâi îți dau cu bâta-n cap, apoi îți vând aspirina.
În realitate, cel puțin din punct de vedere material, acum e mai bine.
Dar acest bine se datorează în primul rând faptului că lumea a evoluat tehnologic.
Muncim mai ușor și mai puțin, mergem în vacanțe în străinătate, și nu numai în țările frățești socialiste, ne permitem chiar și să risipim.
Avem telefoane, avem internet, putem comanda sushi la ușă și să ne uităm la filme din Japonia cu subtitrare în trei secunde.
Dar astea nu se datorează clasei politice românești.
Chiar dacă, prin absurd, Ceaușescu ar fi trăit și astăzi, probabil că tot am fi avut internet, poate doar de la PTTR, dar am fi avut.
Am fi avut și telefoane mobile, poate fabricate la Electronica, Tehnoton sau Electronica Industrială, poate unele fabricate în China, sau chiar iPhone, la fel cum și atunci unii aveau Mercedesuri sau televizoare color fabricate în Vest sau antene care recepționau televiziunile din Iugoslavia, Ungaria, Bulgaria sau Rusia.
La fel de adevărat este că probabil că nu am fi avut „Insula iubirii” ci poate o emisiune-concurs numită „Meseria brățără de aur”.
Din păcate, din punct de vedere social și intelectuial am involuat, ba mai mult, ne-am tâmpit de tot.
*
O ultimă idee: istoria recentă ca avertisment
Dacă în mai puțin de 35 de ani am reușit să denaturăm în halul ăsta o perioadă atât de apropiată de noi, e de înțeles de ce oamenii cred toate prostiile despre daci zburători, Hristos român sau conspirații planetare.
*
Așadar, dacă vedeți un nou sondaj despre cât de bine era pe vremea lui Ceaușescu, întrebați-vă cine l-a făcut, de ce, și mai ales cine urmează să încaseze niște bani de pe urma lui.
Nostalgia se vinde scump.
Mai ales când e falsă.
