Sâmbătă, 20 decembrie, la ora 12.00, sirenele vor răsuna în tot municipiul Timișoara, într-un moment simbolic dedicat eliberării orașului și comemorării eroilor-martiri ai Revoluției din Decembrie 1989. Primăria îi invită pe timișoreni la un moment de reculegere și omagiu pentru libertate și demnitate.
Sirenele vor răsuna sâmbătă, 20 decembrie, la ora 12.00, în întreg municipiul Timișoara, pentru a marca eliberarea orașului și pentru a cinsti memoria eroilor-martiri ai Revoluției din Decembrie 1989.
Momentul are loc în contextul în care luna decembrie este una cu o încărcătură specială pentru Timișoara, orașul care a devenit primul oraș liber de comunism din România, având un rol decisiv în declanșarea evenimentelor care au dus la căderea regimului comunist la nivel național.
Potrivit administrației locale, sunetul sirenelor este un gest simbolic prin care sunt omagiați cei care au avut curajul să lupte pentru libertate și demnitate, dar și un prilej de reflecție asupra valorilor câștigate atunci.
Reprezentanții municipalității îi invită pe timișoreni să se alăture acestui moment de reculegere, văzut ca un gest de respect față de trecut și față de cei care au făcut posibilă schimbarea din 1989.
„Primăria Timișoara invită toți cetățenii să participe la acest moment de reculegere și omagiu”, se mai menționează în comunicat, subliniindu-se valorile reafirmate prin acest gest: „libertatea, solidaritatea și respectul pentru drepturile omului”.
Dacă îți place cum scriem și vrei să susții jurnalismul local independent, abonează-te cu 5 euro prin Patreon. Abonații primesc pe email, în premieră, cele mai bune știri din Timișoara.
Prin Patreon:










