Primarul Dominic Fritz i-a felicitat, astăzi, în sala de ședințe a Consiliului Local pe componenții echipei de rugby a SCM Timișoara, echipă care a câștigat, la sfârșitul săptămânii, al șaptelea titlu de campioană a României din istoria clubului.
„În numele orașului țin să vă mulțumesc pentru titlul câștigat. Felicitări, ați demonstrat că sunteți cei mai buni. Știu că nu a fost ușor și, de asemenea, știu că nici la stadion lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie. Avem un proiect, dar, realist vorbim, atât timp cât lucrăm la stadionul din Calea Buziașului nu avem resurse să deschidem un al doilea șantier mare. Dar, cu un mare noroc, poate prindem o finanțare de la Compania Națională de Investiții. Este greu, pentru că suntem pe o listă cu mii și mii de proiecte, dar vom face lobby puternic”, a spus Dominic Fritz.
Primarul a precizat că titlul obținut de echipa de rugby este foarte important, la nivelul administrației locale dorindu-se ca SCM să devină un brand al orașului.
„În viitorul apropiat, vrem să creștem calitatea managementului la clubul sportiv prin numirea unui manager cu puteri depline. Am avut o perioadă cam lungă de interimat, dar vom scoate postul la concurs. Nu exclud o creștere a finanțării, după ce vom avea o echipă de conducere. Împreună, vrem să facem din SCM un brand al orașului, unde comunitatea să se adune, iar victoria voastră a fost un pas important spre ceea ce vrem să devină SCM”, a menționat Dominic Fritz.
Dominic Fritz l-a întrebat pe antrenorul SCM Timișoara, Mugur Preda, cum a fost meciul și cine a avut rolul determinant în câștigarea trofeului. Antrenorul i-a mulțumit primarului pentru invitație și a subliniat că meritul este al întregii echipe.
„În numele echipei, vă mulțumim pentru invitație. Finala a fost grea, dar acest grup a reușit să o câștige. Elementul esențial al câștigării campionatului a fost forța grupului. Nu doar la acest meci, acești băieți au demonstrat că au puterea și valoarea de a reveni și de a câștiga meciuri pe final. Le mulțumesc lor și staff-ului meu, pentru că împreună am reușit să câștigăm aceste meciuri”, a precizat tehnicianul.
Primarul Municipiului Timișoara i-a întrebat pe jucători dacă norocul a avut un cuvânt de spus în această finală de campionat. În numele jucătorilor, veteranul Eugen Căpățână i-a răspuns primarului că norocul are locul său, dar la mijloc a fost vorba despre încrederea în propriile forțe.
„Nu poate fi vorba numai despre noroc. Norocul își are rolul lui, dar important este că am avut încredere în noi, am știut ce putem face. Încă de la începutul sezonului le-am spus băieților că o să câștigăm acest titlu și l-am câștigat. Nu ne dădeau mulți șanse, dar am demonstrat tuturor de ce este în stare această mare familie care s-a creat la Timișoara. Antrenorii au fost lângă noi, ne-au ajutat să ne punem calitățile în valoare și să strălucim, iar acest lucru se vede în medaliile pe care le purtăm astăzi la gât”, a spus Căpățână.
Jucătorul a precizat că meciul de la București, cu CSM Știința Baia Mare, nu a fost ultimul, așa cum s-a vehiculat, ci va mai juca și în Cupa României. Retragerea se va produce după ultimul meci pe care SCM Timișoara îl va juca în Cupa României, urmând ca, apoi, să se alăture staff-ului tehnic.
Joi, la Hotel Opera, va fi organizată o conferință de presă în cadrul căreia staff-ul SCM Rugby Timișoara va prezenta trofeul câștigat. La întâlnirea cu presa va participa și primarul orașului, Dominic Fritz.
SCM Timișoara a câștigat, duminică seară, al șaptelea titlu de campioană a României din istoria clubului, după victoria obținută la București, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 22-21 (9-14), în fața echipei CSM Știința Baia Mare, în finala Ligii Naționale de Rugby.