Managerul general al secției de rugby a SCM Timișoara, Dănuț Borzaș, a declarat pentru Info Timișoara că echipei antrenate de Mugur Preda i-au lipsit „câteva secunde de atenție” în meciul cu Dinamo, contând pentru semifinalele Cupei României, pierdut cu scorul de 6-12 (3-5).
„A fost un meci greu, cu un adversar de calitate, dar terenul a făcut misiunea imposibilă pentru jucătorii ambelor echipe. Terenul a fost sub orice critica, dar și ei au jucat pe același teren. Noua ne-au lipsit câteva secunde de concentrare, la acea grămadă, după care ne-au prins descoperiți la acel mol. E ușor să vorbim, dar când ești sleit de puteri, pe teren nu întotdeauna iei cele mai bune decizii”, ne-a spus Bozaș.
Borzaș spune că Timișoara a câștigat doi jucători
Fost jucător, antrenor și, acum, manager la Timișoara, Dănuț Borzaș a precizat că echipa a câștigat doi jucători la finalul partidei cu Dinamo, este vorba despre Sebastian Vasilovici (foto sus) și Andrei Mureșan (foto jos, în roșu).
„Astăzi am văzut o schimbare de atitudine a jucătorilor, față de meciul de săptămâna trecută, cu Rapid. Au jucat la sacrificiu, nu am ce să le reproșez, dar astăzi a fost una din zilele alea cu ghinion. Totuși, echipa a câștigat astăzi doi jucători: Vasilovici (n.r. – Sebastian Vasilovici) și Andrei Mureșan, care au făcut un meci foarte, foarte bun din punctul meu de vedere. Se vede că dacă primesc meciciuri, cresc. Andrei trebuie să mai pună masă musculară și în doi-trei ani va fi unul dintre stâlpii naționalei”, a subliniat oficialul grupării bănățene.
Nu crede că arbitrul a greșit la ultima fază
Referitor la ultima fază a meciului, când arbitrul de centru a dictat eseu de penalizare împotriva Timișoarei, Borzaș spune că decizia a fost corectă.
„Nu putem pune înfrângerea pe seama arbitrajului sub nicio formă. Decizia a fost corectă, are acoperire regulamentară. Dacă noi nu prăbușeam molul, ei marcau eseu. Nu are rost să căutăm vinovați în altă parte. Dovadă că nimeni nu a protestat”, a mai precizat Borzaș.
SCM Timisoara a ratat calificarea în finala Cupei României după ce a pierdut, cu scorul de 6-12 (3-5), partida susținută ieri la București, în fața formației Dinamo, la ultima fază a meciului.