Articolul scris de Patrick Andre de Hillerin despre hoții care au ajuns mai eficienți decât ANI mi-a adus aminte de o întâmplare veche, dar savuroasă.
Amuzantă în sensul acela special, despre care spuneam ieri, când realitatea îți oferă un sentiment profund și perfect justificat de satisfacție.
O poveste petrecută acum vreo cincizeci de ani.
Am cunoscut, pe atunci, o familie – ea îmi era un fel de șefă – care trăia mult, dar mult peste posibilitățile oferite de salariile trecute în acte.
Oficial, nimic ieșit din comun: aveau o mașină și un apartament.
Lucruri relativ normale în epocă, poate foarte puțin peste medie.
Doar că, odată ce treceai pragul apartamentului, intrai parcă într-o altă realitate, una paralelă cu socialismul real.
Instalații sanitare de lux, de-alea care nu existau nici în vitrine, nici „pe sub mână”.
Un sistem HI-FI care, la vremea respectivă, costa mai mult decât o mașină.
Videorecorder – și ăla ajungea, pentru mărcile de top, pe la 40–70.000 de lei, adică aproape tot cam cât o Dacie.
Televizor color, covoare grele, bibelouri scumpe, mobilier masiv, sculptat, tot ce trebuia ca un cetățean „standard” să rămână cu gura căscată și cu un nod în gât.
La toate astea se adăuga stilul de viață.
Cei doi adulți fumau exclusiv Kent.
Pentru cine n-a prins vremurile de la mijlocul anilor ’80: 120 de lei pachetul.
Asta însemna cam 3.600 de lei pe lună de persoană, doar pe țigări.
În casa aia nu se mânca „ce se găsea”, ci ce era bun.
Lucruri care nu apăreau la alimentara din colț.
Concediile, e drept, se făceau în România – nici nu prea aveai unde altundeva – dar în niciun caz la hotelurile sindicatelor.
Și, detaliu esențial: când mergeai la ei în vizită, te serveau cu Pepsi.
Cei care au trăit acele vremuri știu exact ce înseamnă această precizare.
Partea cu adevărat interesantă era însă alta: ambii aveau salarii de aproximativ 1800-2000 de lei.
Adică mai puțin decât îi costau țigările.
Ea era contabilă, una măruntă, de fișe și registre.
El… nici atât. Nu intru în detalii – nu dăm nume și nu lăsăm indicii – dar genul de meserie care, în epocă, îți permitea „minuni”: ospătar, vânzător la aprozar, distribuitor de butelii… meserii respectabile, dar cu mult potențial.
Pentru că oamenii nu se sfiau să-și afișeze averea, exact cum povestește și Patrick Andre de Hillerin, la un moment dat li s-a spart casa.
Cineva care a fost la ei chiar a doua zi îmi povestea că hoții au luat absolut tot ce se putea căra.
Inclusiv covoarele de pe jos.
A rămas mobila – prea grea – și o chiuvetă spectaculoasă, probabil imposibil de demontat fără scule serioase.
Știam, în mare, ce dispăruse. Dar am întrebat-o pe victimă, afișând o compasiune ipocrită, ce li s-a furat.
„A, nu mare lucru… vreo zece casete.”
Bineînțeles că pentru 10 casete nu merita să mergi până la Miliție să faci o plângere.
Partea proastă – și pentru păgubași, și pentru hoți – a fost că hoții (unul dintre ei a fost sau mai este, nu știu dacă mai trăiește, o mică celebritate locală) au fost prinși ulterior, la o altă spargere.
Și, ca hoții când sunt prinși, au povestit tot.
Inclusiv episodul de mai sus.
Bunurile au fost recuperate și returnate proprietarilor, pe bază de proces-verbal cu semnătură de primire.
După care, dacă tot au recunoscut că lucrurile acelea le aparțin, au apărut cei cu ilicitul. Controlul averilor.
Exista o lege pe atunci, pe care eu aș aplica-o și acum, Legea 18, care prevedea că averea ilicită, cea care nu poate fi justificată cu state de plată sau alte documente, este ilegală iar fapta se pedepsește.
Și au început calculele:
– Deci, teoretic, mergeți la restaurant o dată la trei săptămâni.
– Păi nu…
– Doamnă, eu vorbesc!
– La coafor, o dată la două săptămâni.
– Fumați… (pachetul de Kent era pe masă).
– Combina este evaluată la… televizorul, aparatul video, mașina…
S-au uitat prin casă și au observat că fiica celor doi mânca liniștită ciocolată Eurocrem.
– Asta ce e, ciocolată străină?
– Păi ce vreți să-mi spuneți tovarășe, că copilul dumneavoastră mănâncă ciocolată Scufița Roșie?
– Doamnă, nu fiți obraznică, că discutăm altundeva.
Mi-a povestit femeia că i-au deschis până și sertarele alea mici de la mașina de cusut și au inventariat papiotele de ață.
În final, toată povestea s-a lăsat cu un dosar penal. Nu știu cum s-a terminat, pentru că, la scurt timp, mi-am schimbat locul de muncă.
*
O șefă de la ATI a fost trimisă în judecată pentru că i-ar fi spus unei asistente: „Marș afară, pleacă din secția mea, tâmpito”.
Din start, precizez: nu apăr limbajul de mahala, nu susțin umilirea colegilor și nu cred că injuria este o metodă modernă de management.
Dar, la viața mea, am fost de ambele părți ale baricadei.
Am fost și subaltern, și șef.
Am văzut cum arată munca făcută cu simț al datoriei și am văzut, la fel de bine, cum arată prostia protejată de regulamente sau legi.
Și tocmai de aceea cred că da, este nevoie de o judecată.
Dar nu una reflexă, birocratică, moralizatoare din fotoliu.
O judecată reală, care să înceapă cu lucrul esențial, sistematic ignorat:
Asistenta respectivă chiar este tâmpită sau nu?
Pentru că, vedeți voi, în secții precum ATI nu se lucrează cu poezii motivaționale și nici cu sensibilități de salon.
Acolo se lucrează cu oameni între viață și moarte, cu decizii rapide, cu greșeli care nu se corectează prin scuze publice, ci prin certificate de deces.
Iar dacă asistenta era incompetentă, neglijentă, periculoasă pentru pacienți, protejată de statut, sindicat și vechime, atunci poate că problema nu este cuvântul „tâmpită”, ci faptul că cineva a avut curajul să-l rostească.
Justiția, în astfel de cazuri, ar trebui să stabilească mai întâi realitatea profesională, nu sensibilitatea rănită.
Pentru că între un medic care țipă și un cadru medical care greșește, adevăratul pericol nu e cel care ridică vocea.
Din păcate noi trăim într-o lume în care forma a ajuns mai importantă decât fondul, iar jignirea cântărește mai greu decât prostia.
Iar asta, în spitale, nu e doar ridicol. E mortal.
*
Domnul ministru al Finanțelor ne vorbește, periodic și cu gravitate, despre măsuri de relansare economică, scheme de sprijin pentru unele companii, pentru anumite forme de organizare, pentru diverse domenii strategice și alte chestii din acest registru optimist-administrativ.
Problema e că, de vreo patruzeci de ani, eu trăiesc din programare.
Iar meseria asta, practicată suficient timp, nu-ți mai lasă doar bani pentru întreținere, ci îți formează și niște convingeri greu de clintit.
Una dintre ele este extrem de simplă: un program plin de IF-uri este un program prost scris.
Prin extensie, am ajuns să cred că și o măsură economică plină de IF-uri este, structural, o măsură proastă.
„Dacă firma are sub 10 angajați, dar nu mai puțin de 3, dacă activează în domeniul X, dar nu în Y, dacă cifra de afaceri este între A și B, dar nu include C, dacă nu a mai beneficiat de schema Z…” — asta nu e politică economică, e cod spaghetti.
Da, recunosc: astfel de abordări au dat rezultate în timp.
Un exemplu clasic este Coreea de Sud, cu strategiile ei direcționate, selective, aproape militare.
Numai că aici apare o altă convingere personală, la fel de solidă: Coreea de Sud nu este o țară în care mi-ar plăcea să trăiesc.
Este o societate extrem de eficientă, dar rigidă.
Performantă, dar sufocantă.
Un sistem care funcționează impecabil tocmai pentru că nu lasă prea mult loc respirației, improvizației sau eșecului.
Iar dacă prețul pentru „relansarea economică” este o țară organizată ca un program scris prost, dar rulat cu disciplină militară, atunci poate că problema nu este viteza cu care crește economia, ci direcția în care ne îndreptăm.
Economia, ca și software-ul bun, ar trebui să fie simplă, clară și previzibilă.
Cu reguli puține, generale și ușor de înțeles.
Nu un hățiș de IF-uri în care doar inițiații știu de ce unii trec și alții nu.
Restul e doar debugging pe spinarea contribuabilului.
*
Zilele trecute – nu știu ce demon domestic m-a apucat – am deschis televizorul, cândva între ora 18 și 19.
Primul canal: o fată, cred că nu avea mai mult de 16–17 ani, îl condamnă public pe un bărbat, un puțoi de vreo 20 de ani cu mutră de bou dat cu gel, pentru că nu își lasă partenera „să cunoască alți bărbați”.
Probabil în sensul biblic, dar cu mai puțină rușine și mai multă lumină de studio.
Mă frec la ochi: nu, nu e o glumă, e emisiune serioasă. Cu aplauze.
Schimb canalul , două tute, urâte ca moartea, se ceartă.
Nu era vina loc că erau urâte și incredibil de proaste, era vina ălora de la televizor că le arătau.
Schimb repede, că îmi era frică să nu-mi spargă ecranul cu buzele alea imense și oribile.
Al treilea canal.
Aici, un individ îmbrăcat ca un medic – și aflu ulterior că chiar e medic – stă alături de o doamnă care recomandă tocătură de țelină amestecată cu apă minerală căreia nu uită să-i spună marca, pentru „detoxifierea organismului”. Niște cretini în sală aplaudă.
Zic: hai să caut ceva inocent. Canale pentru copii.
Poate mai există ceva din vremurile când „Val Vârtej” îi plimba pe cei mici prin lume, le vorbea despre piramide, canguri, planete, chestii din alea periculoase: cunoaștere, curiozitate, mirare.
Butonez. Aproape 200 de canale.
Pe drum, trec prin muzică: fie balade lacrimogene pe muzică cu influențe orientale, cântate de niște băieți bruneți cu ceafa lată, tatuați și cu lanțuri groae la gât, cu „am muncit și-am făcut bani pentru copiii mei” (mesaj profund, aproape filozofic), fie muzică rock care, în tinerețea mea, ar fi fost considerată muzică populară cu chitări electrice.
Ajung în sfârșit la un canal „pentru copii”.
Desene animate.
Personaje cu anatomie discutabilă, îmbrăcate în chiloți de piele, zburând prin aer și luptându-se cu extratereștri sau demoni sau ce-or fi fost.
Multă violență, mult sex ambalat artistic, zero idee.
Stau și mă întreb: sigur e pentru copii? Sau poate e pentru adulți infantilizați?
Din păcate timpul pierdut astfel nu m-a făcut să mă simt mai informat. Mă simt doar… murdar intelectual.
Pănă la urmă l-am închis pe televizor, mai bine mă uit pe YouTube la Richard Feynman.
Poate greșesc eu. Poate sunt doar bătrân și nu mai înțeleg lumea. Dar parcă, totuși, ceva nu e în regulă.
Așa că nu pot să nu fiu de acord cu Adriana Stoicescu. Cu o mică rezervă. Cea legată de religie.
Pentru că, dacă religia ar fi ceea ce pretinde că este – un instrument moral, o formă de pedagogie pentru cei care înțeleg mai bine prin imagini decât prin concepte abstracte de „bine” și „rău”, nu o afacere și nu un decor pentru ipocrizie – atunci înțeleptul, preotul, pastorul, rabinul sau guru ar trebui să reacționeze.
Nu cu predici despre smerenie adresate săracilor, ci cu gesturi simbolice clare.
Se invocă adesea parabola fiului risipitor, ca argument suprem al iertării necondiționate.
Dar parabola spune mai mult decât se citează de obicei.
Fiul se întoarce „în sine” înainte de a se întoarce acasă, își recunoaște vina și acceptă să revină nu ca privilegiat, ci ca slujitor:
„Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; fă-mă ca pe unul dintre argații tăi” (Luca 15:19).
Iertarea nu vine ca o amnistie morală, ci ca o reintegrare.
Nu ca o spălare a trecutului, ci ca o resetare a statutului.
Dacă fiul risipitor s-ar fi întors cu pungi de aur furate pe drum, cu averi agonisite prin înșelăciune, parabola ar fi arătat altfel.
Întoarcerea în sânul comunității nu poate fi completă fără lepădarea prăzii.
„Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?” (Marcu 8:36).
De aceea, când în fața altarului apar personaje care și-au adunat averea prin șmenuri, exploatare sau hoție cu acte, ele nu ar trebui binecuvântate, decorate și așezate în primul rând.
Ar trebui confruntate.
Curățate.
Iar dacă refuză, alungate.
Exact ca în scena cu zarafii din templu, când Iisus nu predică, ci răstoarnă mesele și spune limpede:
„Ați făcut din casa Tatălui Meu o peșteră de tâlhari” (Matei 21:13).
Pentru că iertarea nu este un abonament VIP la respectabilitate publică, iar întoarcerea fiului risipitor nu este o scuză pentru a păstra averea nedreaptă, ci o invitație de a redeveni, cu adevărat, egal între egali.
***
India și UE au finalizat un acord comercial negociat două decenii: „Oamenii din întreaga lume numesc acest acord mama tuturor acordurilor”
Premierul indian Narendra ModiI a anunțat că India și Uniunea Europeană au finalizat un acord comercial istoric, în contextul în care cele două părți încearcă să se protejeze împotriva relațiilor instabile cu SUA, relatează Reuters.
Neom, proiectul futurist al Arabiei Saudite, redus drastic: „The Line” intră în reproiectare
Potrivit Euronews, prințul moștenitor Mohammed bin Salman, care conduce proiectul Neom, promovează acum o versiune mult mai modestă decât cea anunțată în 2017. Problemele de implementare și costurile uriașe au pus presiune pe bugetul regatului, determinând această schimbare de direcție.
Decizie categorică împotriva unei intervenții militare în Iran.
Emiratele Arabe Unite (EAU) nu vor permite utilizarea spațiului său aerian, a teritoriului sau a apelor sale teritoriale pentru acțiuni militare ostile împotriva Iranului, a anunțat luni ministerul de Externe al țării din Orientul Mijlociu,…
CIA lucrează la stabilirea unei prezențe permanente a SUA în Venezuela
Operațiunea, coordonată între CIA și Departamentul de Stat al SUA, urmărește configurarea unei prezențe americane pe termen scurt și lung după capturarea fostului președinte venezuelean Nicolás Maduro la începutul lunii ianuarie în vederea urmăririi sale penale într-un tribunal din New York.
Trump l-a demis brusc pe vârful de lance al luptei contra imigrației / Presa americană scrie că urmează un alt nume important
Greg Bovino a fost demis din funcția de „comandant general” al Poliției de Frontieră americane și se va întoarce la fostul său loc de muncă din El Centro, California, unde se așteaptă să se pensioneze…
Nimeni nu e mai presus de fărădelege?
Statele Unite au părăsit oficial Organizația Mondială a Sănătății. Nu, nu e din cauză că Trump vrea să-și facă Organizația Universală a Sănătății, cu taxa de intrare de un miliard. Și nici din cauză că vrea să pornească mișcarea Make America Sick Again. Deși MASA devine foarte populară în America zilele astea.
Un suspect în cazul unui jaf nesimțit de mare a fost deportat de ICE și, practic, a pierdut orice șansă de-a mai face pîrnaie în America. Fix ce zicea nea Kennedy: nu întreba ce pot să facă SUA pentru tine, întreabă ce tîmpenie poți să faci tu pentru SUA.
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Se pare că nimeni de la vârful vârfului grămezii nu vrea să pună degetul pe rană
Patrick André de Hillerin scrie despre jefuirea vilei lui Marilen Pirtea, care nu există în declaraţia de avere: „Hoții au devenit mai tari decât ANI”
Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, a fost călcat de hoţi în vila pe care nu o are trecută în nicio declaraţie de avere. Episodul i-a amintit jurnalistului Patrick André de Hillerin de o poveste de pe vremea comunismului ceauşist cu întâmplări asemănătoare care ar trebui să-i ruşineze şi pe angajaţii Agenţiei Naţionale pentru Integritate.
„Hoții au devenit mai tari decât Agenția Națională de Integritate și fac ordine în averile politicienilor” este concluzia la care a ajuns editorialistul Gândul în cea mai nouă postare a sa.
Analist militar de top: ”Rușii” din noi – Între mitul infiltrării străine și realitatea capturării interne
Într-un studiu pentru Institutul Internațional pentru Studii privind Orientul Mijlociu și Balcanii (IFIMES) din Slovenia, col.(r.) dr. Cătălin Balog, analist și trainer cu experiență în intelligence, securitate informațională și comunicare strategică, aprofundează chestiunea cea mai fierbinte…
Verdict crunt la vârful Justiției: „România e mai aproape de paradisul infractorilor decât de statul de drept”
„România a ajuns mai aproape de a fi un paradis al infractorilor decât un stat de drept”, avertizează Claudiu Sandu, fost vicepreședinte CSM. Acesta trage un semnal de alarmă asupra modului în care legislația actuală este aplicată și cere magistraților o atitudine „responsabilă și severă”.
Ministrul Economiei admite blocajul digital: „Statul a eșuat la semnătura electronică”
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat marți că România nu a reușit să implementeze o semnătură electronică „cu adevărat liberalizată și funcțională”, admițând deschis problemele majore din zona digitalizării administrației publice. „Da, după 20 de ani de la intrarea în Uniunea Europeană şi de încercări de digitalizare holistice, nu avem semnătură electronică cu adevărat liberalizată […]
Ministrul Finanțelor anunță măsuri care să facă ”viața mai ușoară” micilor antreprenori
Alexandru Nazare a afirmat că viitorul pachet de măsuri care vizează relansarea economică are două componente.
Șefă de la ATI, trimisă în judecată pentru umilirea unei asistente: „Marș afară, pleacă din secția mea, tâmpito!”
Un caz neobișnuit ajunge luna viitoare pe rolul Judecătoriei Oradea: dr. Alexandra Gociu, șefa compartimentului ATI din Maternitatea Spitalului Județean Bihor, urmează să fie judecată pentru purtare abuzivă, după ce ar fi jignit repetat o asistentă din subordine.
Patrick André de Hillerin: De ce durează atât de mult găsirea unor dovezi inexistente despre anularea alegerilor prezidențiale?
În țara în care Curtea Constituțională are nevoie de multiple ședințe, multiple amânări, expertize judiciare, imbolduri și presiuni publice pentru a lua o decizie legată de constituționalitatea sau neconstituționalitatea legii pensiilor magistraților, aceeași Curte Constituțională a decis anularea alegerilor prezidențiale din 2024, pe care tot ea le validase anterior. N-a avut nevoie, pentru a lua această decizie, de nici măcar o oră și n-a avut nevoie de expertize, pledoarii, dovezi. S-a bazat pe niște compuneri puerile ale câtorva servicii secrete românești, compuneri care au fost mai întâi secretizate și apoi făcute publice.
Jurnalista Sidonia Bogdan denunţă un nou circuit de finanţare a jurnaliştilor de casă şi a propagandei politice.
O fotografie care-l suprinde pe moderatorul de emisiuni radio Mihai Morar în compania premierului Ilie Bolojan la masă, în restaurantul Corsarul din Oradea, ascunde o adevărată poveste în care personaje mai sunt nişte corporaţii şi bănci româneşti, scrie jurnalista Sidonia Bogdan, marţi, pe facebook.
Fraudă cu fonduri europene județul Vrancea, cu un prejudiciu de 250.
Potrivit unui comunicat publicat, marți, de Parchetul European, în urma a 25 de percheziții domiciliare, în orașele Focșani, dar și Vrancea, opt suspecți au fost duși la sediul EPPO Iași.
Potrivit procurorilor, grupul de persoane ar fi implicat într-o presupusă schemă de fraudă legată de un proiect în valoare de 250.000 euro (1. 227. 476 lei) finanțat din fonduri nerambursabile ale UE din Programul operațional „Capitalul uman”, care sprijină planurile de afaceri ale tinerilor defavorizați pentru înființarea de noi întreprinderi.
ANAF schimbă formularul de TVA.
Un proiect de ordin al președintelui ANAF prevede aprobarea unui nou model și a unui nou conținut pentru formularul (300) – „Decont de taxă pe valoarea adăugată”.
